Întâlnire între premierul Grindeanu şi o delegație a Fondului Proprietatea
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României, prim-ministrul Sorin Grindeanu s-a întâlnit astăzi cu o delegație a Fondului Proprietatea, condusă de Grzegorz Konieczny, CEO al FTIML Bucureşti (Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom Sucursala Bucureşti) și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea. Sorin Grindeanu a subliniat că este preocupat de îmbunătățirea managementului companiilor cu capital de stat, atât din perspectiva valorificării cât mai eficiente a resurselor publice, cât și din cea a contribuției pe care eficientizarea guvernanței corporative o va avea asupra economiei României. Acesta a declarat că „încrederea investitorilor este un bun indicator pentru sănătatea economiei, iar aplicarea unor principii clare de guvernanţă corporativă în companiile de stat va fi un element esențial pentru sporirea încrederii reprezentanților mediului de afaceri”.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook