„Oamenii de excepție pot ajunge captivi în cirezile democratice!”

  Merită amintită și atitudinea marelui filosof Petre Țuțea, ușor dură la adresa marilor puteri: „Pe noi, rușii ne urăsc. Ei ne consideră, Hrușciov a și declarat-o «o insulă latină care izolează slavii de nord de slavii de sud». Și nu mai e nimeni să ne ajute: Franța nu mai e mare putere, e mare putoare, Italia e sub-putoare, iar Anglia e perfidă și pederastă. Statele Unite nici nu s-au născut, sunt un munte care stă pe loc. Asta din cauza raselor care stau acolo. Americanii fac haosul planetar, ei gândesc negustorește.

– Dacă americanii n-ar gândi negustorește, ci, să zicem, teologic, ce s-ar întâmpla?

– Ar muta onania Sfântului Scaun de la Roma la Washington. Ar crea unitatea creștină Dar în belșugul de acolo nu poate apare o gândire teologică. N-au vocație, ci îl invocă pe Dumnezeu să le binecuvânteze prăvăliile.”^[1] Cât despre vecinii noștri unguri, ironia devine și mai interesantă dând textului o mare valoare istorică pentru cei ce le-au dat acestora o importanță mai mult decât merită.

„Ungurii ar fi o amenințare pentru noi numai dacă s-ar înarma apocaliptic, dar nu e cazul. Iar dacă fac gălăgie, dânșii fac așa, ca o tobă pe care o bați dar nu spune nimic”.^[2]

Despre clasa politică în democrație în doar câteva cuvinte ne face să înțelegem ce a însemnat societatea în toate guvernările regimului democratic românesc:

„Știți ce vor social – democrații? Să fac și bine, dacă se poate, dar să nu facă cum trebuie. Numai că, dacă prin social – democrație s-a intrat în comunism nu se poate ieși din comunism tot pe acolo. E ca o ușă care se poate deschide numai dintr-o parte, social democrații nu au forță activă de luptă. N-au guvernat Germania social-democrații? Drept care au făcut pă ei. Acum cea mai bună doctrină politică ar fi cea liberală. Liberalii clasici, care organizează societatea pe personalitatea umană”.^[3]

Cu alte cuvinte continuă să explice maxima “decât un rău mai mare mai bine unul mai mic”. Conchide zicând că: „democrația obligă prin însăși ordinea ei ideologică, idiotul să stea alături de geniu și să-i poată zice: «Ce faci măi frate» Partea proastă este că oamenii de excepție pot ajunge captivi în cirezile democratice”.^[4]

Note bibliografice

^[1] Petre Țuțea, Între Dumnezeu și nemul meu, Ediție îngrijită de Gabriel Klimowicz, Ed. Arta Grafică, București 1992,p. 296-297

^[2] Ibidem, p. 298

^[3] Ibidem, p. 299

^[4] Ibidem,

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook