Momente la Cluj cu Ieronim Contemporanul

Acum sunt singur?! Într-un local al lumpenproletariatului, manipulat

eu însumi de oamenii politici

tot mai „mizericordioşi” (sic!).

Însă, în urmă cu un ceas, eram cu

marele poet contemporan cu mine şi

tot mai clasic în scrisu-i, de

revoltat noicanian, Ieronim Contemporanul.

Mâncat-am împreună o „piţa”

cu de toate, băut-am un cocteil

ca la Londra, Milano sau Paris, şi convorbitu-

ne-am despre confesiunile lui Augustin Buzura,

sau despre ultimul roman al lui

Alecu Ivan Ghilia ori chiar şi despre

teza lui de licenţă având ca temă

«sinele şi eul poetic» în lirica lui Nichita

Stănescu; poet genialoid pe care l-a

cunoscut la Iaşi pre când îşi lansa

Oul şi Sfera sau Epica Magna –

şi care l-a pupat pe ambele

tâmple ale sale, după ce-l va fi

strâns în braţele-i uriaşe cum

cloşca pe puiul ei de aur cel mai

isteţ, şi spusu-i-a apoi cu-o

voce de transcaligraf al sunetelor

necesităţii interioare de-a se visa

un alchimist făr-de-egal: „Cât

vei trăi tu să nu uiţi să-ţi

iubeşti mama ta care te-a

făcut şi mama ta care te-a

făcut om, Limba Română, om

printre oameni (zicea), şi supraom

într-un târziu”. Plecat-au,

cum firesc s-a întâmplat,

să colinde întreg Copoul, paşii

Eminescului să-i regăsească

imprimaţi pe monadele lăsate

moştenire tuturor iubitorilor

de arhetipuri şi de abluţiuni. Până spre zori

au bântuit, până şi prin maha-

laua celestă a Ţicăului, dând

nas în nas şi cu prinţul

Mihail Ursachi, cel ce purta

pe degetul predestinat nunţii

un inel cu enigmă.

„Vom reuşi, ne spunea, dând din cap

de dinlăuntrul Paideii. Vom exista

şi în regimul cvasitotalitar al lui

ANTIHRIST? Uite, la flacăra de din

Dumbrava sacră a Ideii, ne-om

hrăni şi spiritul, amice. Vom reciti

pe Conta şi pe Nietzsche, pe

Blaga şi pe Heidegger,

fără a fi, nici voi, nici eu

complici la această nouă

încercare de dictatură personală.

Vei vedea, praful şi pulberea sa va

alege de ticăloşii ăştia care ne

fură dreptul la fericire, la „fericiri”;

şi de acest „rege gol”, cu-al

său regim dement;

îl blestema-vom, fie el ascuns

printre şobolanii din parlament”.

Acestea ne reaminteam unul altuia,

eu şi Ieronim Contemporanul, într-o

zi, cam pe la prânz, în Cluj-Napoca, în timp

ce-o domnişoară ni se unduia

pe lângă corp, precum o şerpoaică

gravidă cu întâiul pământean,

dându-şi din plin buzele cu ruj. 

Fragment din „Ostrakon” (III) –

Din „Jurnalul lui Ieronim Contemporanul”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook