„PE TOATE LE SFINȚEȘTI…”

  Ce frumoasă este strigarea Bisericii către Dumnezeu de la încheierea unei ectenii: „CĂ SFÂNT EȘTI ȘI PE TOATE LE SFINȚEȘTI, ȘI ȚIE SLAVĂ-ȚI ÎNĂLȚĂM…”! Ieșiți afară în natură când aveți puțin timp liber. Mergeți singuri pe un câmp cu iarbă proaspătă de primăvară. Ascultați cântecul vesel al păsărilor. Priviți alternarea culorilor norilor de pe cer. Urmăriți-le mișcarea tăcută. Priviți cu atenție razele soarelui care ies ca o coadă de păun dintr-un punct al norilor și se împrăștie din ce în ce mai diluate spre pământ.

Priviți insectele care mișună prin verdeață, fel și fel de furnici și de gâze, priviți insectele care zboară fără grijă.. O lume atât de vie, o lume fără griji.. „Toate către Tine așteaptă ca să le dai hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor aduna…”, scria Psalmistul.

Lumea făcută de Dumnezeu este frumoasă, este curată, este sfântă. „Omul sfințește locul”. De când Dumnezeu S-a făcut Om „și cu oamenii împreună a locuit”, locul, adică pământul pe care trăim, a fost sfințit. Se simte lucrul acesta când admiri natura în tăcere. Totul e frumos pe pământ, urâtul vine de la diavol prin oamenii pe care reușește el să-i corupă. Libertatea omenească folosită rău, după sugestiile diavolului, nu după poruncile lui Dumnezeu. De aceea ni se pare urâtă lumea. Dar nu ea e urâtă, ci noi o facem să fie urâtă.

Sfânt ești și pe toate le sfințești și Ție slavă-Ți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.
Har de la Domnul, iar de la mine un salut frățesc.