Despre direcţia în care au luat-o unii nepomenitori din România!

  L-am întrebat pe părintele Eftimie Mitra (telefonic) ce părere are despre direcţia în care au luat-o unii nepomenitori din România. Cu acordul său am înregistrat discuţia. Voi reda câteva fragmente din ce mi-a spus:

“I-am apărat pe nepomenitori, iar dacă îşi vor păstra o atitudine echilibrată îi voi apăra şi în viitor. Dacă vor avea tendinţe schismatice, mă văd dator să le atrag atenţia, chiar în mod public. Nu serviciile ruseşti sunt cauza acestor căderi în extreme, ci orgoliile şi nechibzuinţa unora care vor să primească cununi de martiri pe comentariile unor bloguri. I-a prins flama. Nu trebuie să-i judecăm, ci să ne gândim că oricând putem cădea şi noi în aceeaşi ispită. Să ne ferească Dumnezeu. Unii au ajuns ca părintele Necula de la Sibiu, să caute imagine, aprecieri şi aplauze, dar ei măcar o fac pentru o cauză dreaptă (…).

Regretabil e că unii dintre nepomenitori îşi justifică poziţia aruncând cu noroi în părintele Macarie Banu sau în Părintele Mihai Aldea. Aşa au făcut şi cu părintele Mihai Valica, l-au bălăcărit pe blogul SACCSIV spunând că “driblează, dar nu dă gol”. Ce gol au dat ei? Şi-au dat singuri autogol! Nu aşa trebuie procedat. Dacă cineva îndrăzneşte să aibă o altă opinie decât a lor, începe rafala de gloanţe asupra aceluia. Se victimizează că sunt prigoniţi, dar ei sar la atac la oricine are altă opinie decât a lor. Asta nu e mărturisire, ci mai degrabă un fel de a se manifesta, de a-şi impune propriile concepţii intimidând pe alţii cu defăimarea; în caz că nu le fac jocul îi denigrează pe blogurile lor, mai ales la rubrica de comentarii unde se ascund sub anonimat. Singurul lucru pentru care îmi pare rău e sminteala care s-a creat şi căderea unora. Multora dintre preoţii şi credincioşii care au privit lucrurile cu discernământ li s-au făcut lehamite de aceste articole şi comentarii incisive şi obositoare, dar şi de atitudinea unor ierarhi care mint cu uşurinţă spunând că “în Creta nu s-a schimbat nimic” (…).

Nu de asta aveam nevoie, nici de cuvinte grele şi acuze prin care unii dintre nepomenitori să îşi argumenteze devierile, ci de o poziţie echilibrată şi fermă prin care pleroma să cunoască adevărul. Nu trebuie băgaţi toti nepomenitorii în aceeaşi oală, dar din păcate sunt unii care, prin manifestările lor extremiste şi zgomotoase, îi compromit pe toţi. Asta e (…).

Să îi păstrăm aproape de Biserică, ar fi păcat de ei să se piardă. Ierarhii care au caterisit nepomenitori au făcut cea mai mare greşală posibilă. Prin aceasta mai mult i-au depărtat de Biserică. Prigoanele acestea dovedesc că ierarhii se simt vinovaţi de acuzele care li se aduc, dar a arunca un suflet la coşul de gunoi, doar pentru că, un subaltern, te-a mustrat pentru o vină clară, e un semn de neputință în fața situației. Nu toţi au procedat la fel. De exemplu IPS Teofan, nu a caterisit pe nimeni, deşi ar fi putut să o facă. Unii ierarhi au vrut să scape de opoziţie în eparhiile lor printr-un abuz în funcţie. Aşa au şi făcut. Caterisirea se face după ce s-a ajuns la schismă, nu preventiv, aşa cum acum au început să facă unii ierarhi. Aplicarea canonului 15 nu este schismă. Ecumeniştii ascund acest lucru în mod evident pentru că acest canon dă posibilitatea preotului să se îngrădească de episcopul eretic. Schisma apare când cineva consideră că nu mai este Har în Biserică sau când spune că preoţii pomenitori nu mai au Împărtăşanie validă. Nu oprirea pomenirii este schismă. La schismă se poate ajunge prin interpretări personale despre Harul lucrător în Biserică la preoţii şi episcopii pomenitori. Au ajuns unii să considere că după sinaxa nepomenitorilor din Grecia, doar la ei va lucra Harul. E o aberaţie care duce clar la schismă. După cei care gândesc astfel să nu vă luaţi, să-i ocoliţi pentru a nu fi părtaşi la căderea lor (…).

Practic, asistăm la două tabere care se războiesc pătimaş între ele, nu la o dispută teologică. Din aceste lupte personale, poate ieşi o schismă deoarece ambiţiile sunt puse mai presus decât interesul Bisericii. În acest caz pe nici una dintre tabere nu-i mai interesează de consecinţe, de faptul că se pot pierde suflete. Fiecare va încerca să-şi justifice poziţia căutând pretext să se acopere în faţa “spectatorilor”. Asta este tragedia, nu “servicii ruseşti” şi nici “binele Bisericii”. Orgoliile sunt de ambele părţi, fiecare de pe poziţia socială şi administrativă pe care o are, fiecare face uz de armele din dotare. Nepomenitorii folosesc canoanele şi citate de la Sfinţii Părinţi, iar ierarhii folosesc puterea administrativă. Această răfuială e marea problemă, nu Harul la pomenitori. Chestia cu Harul a apărut recent, după ce s-a declanşat prigoana şi când unii nepomenitori s-au trezit fără adepţi lângă ei. Unii şi-i mai caută pe internet, iar alţii prin diaspora. Părintele Antim şi câţiva din Neamţ aveau ideile acestea extremiste prin care susţineau că nu este Har în BOR. Erau câteva cazuri izolate, dar acum, după declanşarea prigoanei, se pare că lucrurile se amplifică. Pentru ce? Pentru nişte ambiţii? Nu ne mai miră haosul creat. Ce e de la Dumnezeu nu aduce haos. Asta ar trebui să înţeleagă şi ierarhii, dar şi nepomenitorii, dacă vor cu adevărat binele Bisericii. Până când ierarhii nu îşi repară greşala din Creta, nu au motive să caterisească pe nimeni pentru oprirea pomenirii. Am aflat şi că unii nepomenitori, pe lângă erezia ecumenistă mai au şi alte răfuieli cu ierarhii lor, neînţelegeri personale mai vechi sau frustrări acumulate în timp. Dacă pe lângă oprirea pomenirii mai sunt şi alte cauze care nu au legătură cu mărturisirea crezului, aceastea sunt alte chestiuni care îi privesc pe cei în cauză (…).

O luptă adevărat teologică o duc ierarhii şi teologii greci. Urmăriţi cum luptă IPS Ierotheos Vlachos sau IPS Ieremia de Gordina şi alţi ierarhi greci care aduc argumente teologice incontestabile împotriva ereziei ecumeniste. Fără scandal şi fără atac la persoană. Aceştia luptă cu adevărat în duh ortodox. Sper că şi în România se va duce o astfel de luptă duhovnicească, dar asta nu acum în conjunctura acestor tulburări. Cred că o astfel de luptă teologică poate fi posibilă în România doar după ce se termină agitaţia asta de pe blogurile extremiste. Înverșunarea aceasta prin care se susţine de către unii că nu ar fi validă Împărtăşania la preoţii pomenitori din BOR, deturnează orice încercare de luptă echilibrată în sensul duhovnicesc şi teologic (…).”