MÂNTUIREA MILOSTIVULUI
Un om mereu păcătuia
Și-apoi plângea…
Și iar făcea..
Și iar plângea…
Știți ce-a pățit
Acest creștin când a murit?
S-a mântuit!
Căci moartea l-a găsit plângând:
A adormit creștinul meu
Cu „Doamne iartă-mă!” în gând..
Da, mai făcuse câte-un bine
În viața sa de păcătos,
Că.. tare mai era milos!…
Și-așa l-a miluit Hristos.
I-a dat un plâns nemângâiat
Și.. l-a luat!
Nu asta-i calea,
Să tot faci și-apoi să plângi,
Că pe Hristos Îl amărăști,
Iar inima chiar tu ți-o frângi.
Dar totuși, plânge dacă ai făcut,
Nu râde ca un idiot,
Că fără lacrimi nu te spală
Nici Prutul, nici Siretul tot!
Și să nu uiți să fii milos,
Că ai văzut cum l-a salvat
Pe omul ăla păcătos
Al nostru Domn Iisus Hristos…
amin
Preot Sorin Croitoru din Mantova, Italia
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook