VINO, DOAMNE!
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2016/10/55-scaled.jpg)
Am plăcere să Te dau
La tot omul ce-a greșit
Și-a cerut apoi iertare
Întristat și umilit.
De ce oare Te cobori?
Ca să pleci în ceruri sus,
Nu ca să Te dai la lume,
Bunul meu Păstor Iisus?…
Ești Vițelul îngrășat,
Iar noi fiii cei flămânzi.
Din Potire-‘n mâini de preoți
Ne privești cu ochii blânzi..
De-am putea să Te vedem,
Am muri de dragul Tău!
Nu ne-am mai lipsi de Tine
La povața celui rău.
Vino Doamne la creștini
Și-i hrănește precum știi,
Pregătește-i pentru Ziua
Nesfârșitei veșnicii!
amin
Preot Sorin Croitoru din Mantova, Italia
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook