Amenințarea murdăriei și a nepăsării din viața noastră
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/01/3601.jpg)
Mănăstirea Icoana, Gorj
Viața noastră nu are o fixitate prin ea, ci e mereu amenințată să se prăbușească în prăpastia murdăriei și a nepăsării. Ea trebuie ținută și condusă cu mână tare și conștiință neadormită pe calea suitoare a curăției, prin gândul neîncetat la Dumnezeu, Care ne vrea neîncetat dăruiți Lui, răspunzând cu iubire curată iubirii Lui curate și voinței Lui de a arăta această iubire curată și semenilor noștri. Ceea ce ne ajută aici e considerarea că această curăție are ca izvor și ca susținător al ei Persoana supremă, mai bine zis comuniunea supremă de Persoane, nu o lege impersonală și aspră. Deși trebuie să te socotești dator să-ți închini viața lui Dumnezeu, trebuie să socotești în același timp că numai prin Dumnezeu poți face aceasta tot timpul.”*
*Părintele Dumitru Stăniloae, nota 680 la Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia X, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 409
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook