Ne mai uităm și pe hartă?
– pe scurt, despre situaţia României în context regional şi mondial –
Avem la vest ţările Mitteleuropa (Vişegrad, în care am putea include, datorită istoriei comune, şi Austria), care au propria lor agendă, din care nu facem parte din varii motive. Toţi vor să contracareze hegemonia Germaniei şi sunt, ca să zicem aşa, ţările de viteză a doua a Europei.
Au relaţii firești cu Rusia – mai ales Ungaria, Cehia și Slovacia. Chiar şi Polonia, deși are animozități istorice, are bune relaţii economice, fiind capătul căii ferate care traversează şi aduce marfă din Asia. Se află în cărțile noii administraţii Trump. În general, sunt ţări cu guverne conservatoare („iliberale”, în newspeak-ul globalist). Austria este țara din care Rusia face afaceri în spaţiile ostile, inclusiv în România.
În Nord şi Est avem Moldova (depopulată masiv) şi Ucraina, ultima complet destabilizată de vestici în urma EuroMaidanului, având şi o puternică minoritate rusă, ce „trage” spre ţara mamă. Din totalul populaţiei, 30% au declarat rusa ca fiind limba maternă. Probabil că Ucraina va fi dezintegrată în max 10 ani, rămânând doar partea de V, cea greco-catolică, occidentalizantă.
Ambele sunt pseudo-state (fără fundament istoric), apărute după destrămarea URSS, în care însă există un naţionalism local agresiv în Ucraina şi destul de ridicol în Moldova, specific copilăriei statelor în general, însă instrumentalizat de diverse forţe. (Voi mai reveni la subiect).
Înspre Sud avem Bulgaria şi Serbia. Mai ales cea din urmă, s-a îndreptat spre spaţiul de putere rusă, din motive evidente: au fost bombardaţi de NATO chiar în Sfintele Paşti iar Iugoslavia dezintegrată, SUA realizând şi primul stat musulman din Europa – Kosovo. Ambele sunt în mod tradiţional aliatele Rusiei. Sunt ţări din divizia a III-a europeană, ca şi România.
Marea Neagră a devenit azi, fără tăgadă, un lac ruso-turc, iar Bulgaria sprijină vocal acest statu quo, pentru că încearcă să intre în joc. România este mult prea „nevinovată” ca să poată pretinde ceva aici. Ce este mai trist este că pierdem acest atu formidabil care este portul Constanţa, care ar fi putut fi o poartă a Asiei și Rusiei spre Europa; toate rutele asiatice care trec, inevitabil, prin spaţiul ex-sovietic, fiind acum redirecţionate.
Germania (care poate juca un rol strict continental) este forţa economică principală a Europei şi încearcă să facă joncţiunea cu Rusia (resurse şi piaţă de desfacere) cu care să-şi împartă influenţa pe continent. Cele două mari forţe au fost permanent în contact in ultimele decenii. Nemții sunt net împotriva unei posibile uniri a României cu Basarabia şi au pus în Rep. Moldova, de conivență cu Moscova, aproape exclusiv funcţionari maghiari (din partea UE), susţinând suveranitatea acesteia (inclusiv a Bisericii locale) și prin fundaţiile principalelor partide (Konrad Adenauer, Hanns Seidel, Friedrich Ebert).
Marea Britanie este decuplată de Europa şi se va ocupa de acum de întărirea relaţiilor cu Commonwealth-ul – 2.3 miliarde de suflete, aproape o treime din populaţia planetei, o piaţă gigantică. Poate așa înțelegem de ce britanicii se simțeau incomodați de miza mică a birocrației UE.
Franţa este momantan sub zodia stângii globaliste, însă peste 5 ani, după Macron (omul marii finanţe), probabil că va câştiga din primul tur Marine Le Pen. În mod tradiţional, aparatul diplomatic are bune legături cu Rusia, indiferent dacă au o marionetă ca Hollande sau Macron la Palatul Élysée.
Singurul spaţiu de manevră pentru noi ar fi fost Balcanii, care însă se uită exasperat spre Rusia – în cazul Greciei şi Bulgariei -, iar Turcia are deja relaţii privilegiate cu aceasta (schimburi economice de aproape 100 miliarde dolari), fiind şi o imensă piaţă (75 de milioane de locuitori), cu o natalitate şi o creştere economică formidabilă. Nici măcar cu Albania, care are imnul național scris de Ciprian Porumbescu, prima istorie națională scrisă de N. Iorga și prima scoală în limba albaneză deschisă de Pr. Haralambie Balamace, nu avem relații privilegiate, ceea ce spune totul despre lipsa cronică de viziune în care ne complacem.
Toate bunele relaţii din Orientul Apropiat, Africa, China, India (Asia) au fost evacuate din preocupările politice/economice ale României, mai ales în ultimul deceniu şi jumătate, când externele au devenit un cimitir al elefanţilor pentru mediocrităţile patente susţinute de servicii și GDS. Sunt și astăzi funcţionari superiori în Orient, Africa, şi am avut chiar un preşedinte al Chinei, Jiang Zemin (președinte până în 2003), care vorbea româneşte. Profit: ZERO!
MAE merge pe avarie şi cu azimutul exclusiv spre UE şi SUA. Restul lumii e pentru alţii (am şi închis în cei zece ani de băsism multe ambasade din ţări unde aveam relații vechi). Calamitatea din Externe o sesizăm imediat când deschide gura un acoperit ca Fonta, Chifu, Diaconescu şamd.
Unde este SUA? Încă nu ştim, dar cel mai probabil se vor îndrepta spre Asia-Pacific, unde încearcă să îndiguiască forţa Chinei şi să oprească apropierea acesteia de Rusia (căreia-i va face concesii pe acest considerent).
De altfel istoria se va scrie în țările BRICS, principalele forțe emergente, cu explozie demografică și de energie antreprenorială, pe fondul unei scăderi a forței vitale din Bătrânul Continent. SUA își mai poate reveni. Europa nu prea mai are șanse, mai ales că este prinsă în necroza colapsului demografic.
Noi avem acum un guvern PSD – ALDE slăbit de servicii, precum și un Johannis abulic, inert, un vilegiaturist de stat. Despre MAE am vorbit deja. Politica culturală, economică, a relațiilor externe etc, este transmisă din afară, profitând de o clasă politică auto-castrată și debilă, presată de instituțiile de forță.
Ne amuzăm de engleza unui ministru, dar faptul că suntem complet izolaţi extern nu ne produce vreo apăsare.
Nu cred că am avut în istoria modernă o poziţie mondială mai nesemnificativă. Din păcate pentru România, Lumea are o viteză de schimbare amețitoare. Iar noi suntem absolut incapabili de adaptare. Ne găsim, datorită unui proces de eviscerare a iniţiativei naţionale (datorat SRI-DNA, simple unelte ale neoliberalismului corporatist), pe nicăieri. Pentru că un militar răspunde la ordine (din afară, în cazul nostru), nu are viziune geostrategică. Asta o au alţii pentru el.
Este motivul pentru care nu prea contăm, la ora asta, pentru nimeni.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook