„Federalizarea Europei ne-ar fi provincializat mai tare!”

  “Ardelenii sunt oameni minunaţi şi caracterul lor e perfect complementar cu al <regăţenilor>, alcătuind un armonios  tot androginic al românismului, dar dacă latinismul şi <seriozitatea> ar fi cuprins în aria lor pe tot românii, aceştia ar deveni mai <corecţi>, mai tüchtig, mai ţapăni, dar mult mai puţini originali, locul pe care îl ocupă în Völkerpsychologie   mai neînsemnat, puntea pe care o făuresc între Occident şi Orient mai şubredă. (Dacă ideea propusă de Aurel C. Popovici n-a surâs dincoace de Carpaţi este şi pentru că, întocmai ca planul lui Petru Rareş, cuprinzând românismul într-o federaţie, ar fi distrus vocaţia la universalitate a unei puternice individualităţi naţionale care se trage de-a dreptul – măcar pe o spiţă – dintr-o împărăţie.) Federalizarea, cred, departe de a ne introduce mai adânc în europenism, ne-ar fi <provincializat> mai tare. Ne păştea nu numai primejdia   a deveni nişte domni doctori, puteam să ne şi pierdem în masa slavă a Balcanilor şi din poporul balcanic cu cel mai tare apetit pentru cultura occidentală şi pentru rafinament, mereu atras de locurile înalte ale civilizaţiei şi culturii (Roma, Bizanţ, Paris, Viena, Cosmopolis) să ne transformăm în cine ştie ce mâncători de praz, băutori de ceai cu lapte sau călători în crăpelniţă darabană, să ne întoarcem a cine ştie ce  artificial sat tracic.”[1]

[1] N. Steinhardt, Cartea împărtăşirii, Biblioteca Apostrof, Cluj 1995, p. 80-81

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook