SPRE MÂNTUIRE, NU SPRE ÎNGROZIRE…

  Dragii mei, prin poeziile mele despre Rai, despre moarte sau despre năvălirea duhurilor rele asupra sufletului care are loc imediat după moartea omului eu nu urmăresc să vă introduc într-o atmosferă de groază paralizantă. Eu doresc numai să scutur puțin conștiințele amorțite de moleșeala satisfacțiilor de moment, încurcate în spinii acestei vieți plină de dezmierdări.

Este cunoscut crezul Sfinților Părinți ai Bisericii noastre Dreptmăritoare: „Cugetarea la moarte este cea mai înaltă filozofie”. Cine se gândește la momentul morții este mereu atent la ceea ce „bagă” în minte și în inimă, dar și la ceea ce „scoate” din gură și din buzunare! Cine se teme de momentul morții va participa cu multă emoție la Sfânta Liturghie și va zice împreună cu preotul slujitor: „Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la Înfricoșătoarea Judecată a lui Hristos să cerem”! Iar pentru viața lui se va îngriji, cerând împreună cu preotul ca „cealaltă parte a vieții noastre, în pace și întru pocăință să o săvârșim”. Pentru relele făcute până acum în viață se va îngrijora, cerând lui Dumnezeu cu lacrimi „milă și iertare de păcatele și de greșelile noastre”! Cum va osândi la iad BUNUL Dumnezeu un astfel de suflet, care neîncetat oftează, îngrijindu-se de mântuirea sa?… Cum nu îl va milui pe dânsul Cel Care a zis: „Cereți și vi se va da”?… De piatră de ar fi inima lui Hristos, tot ar milui un astfel de suflet, amintindu-Și că EL ÎNSUȘI A PROMIS: „Dacă doi sau trei se vor învoi ca să ceară un lucru în numele Meu, li se va da lor”! Iar la Sfânta Liturghie ne adunăm nu doi sau trei, ci zeci de credincioși, și cerem împreună atâtea lucruri folositoare pentru viața de acum și pentru cea care va să vină.. Dar Hristosul nostru nu are o inimă de piatră, ci una foarte iubitoare de oameni.. Are o inimă care L-a împins la o moarte pe Cruce din dragoste pentru noi!

Deci cu adevărat, negreșit se va mântui omul care suspină și cere, care plânge și nădăjduiește, care crede și se umilește. Iar toate aceste bunătăți duhovnicești vin din cugetarea la moarte. Iar din lipsa acestei cugetări se nasc nepurtarea de grijă și nesimțirea, păcătuirea fără încetare și disprețuirea amenințărilor dumnezeiești. Socotiți domniile voastre, așadar: bine este, sau rău a cugeta la moarte? Iar dacă este bine, și această pomenire a morții naște pocăință în noi și promite mântuire, atunci eu nu mă voi opri din lucrarea mea! Iar deznădejdii nicicum nu ne vom preda vreodată, știind noi că nu spre iad ne-a făcut Dumnezeu, ci spre „mântuirea cea întru paza poruncilor Lui”, după cum spune dumnezeiescul Vasile cel Mare în Liturghia sa.

„Eu sunt Învierea și viața; Cel ce crede în Mine are viață veșnică”, zice Domnul. Amin, amin, amin
Dumnezeu să vă binecuvânteze!

„Hristos a înviat, făcându-Se începătură învierii celor adormiți”.

Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook