MĂNĂSTIRE, MĂNĂSTIRE…

Vine lumea să-l audă pe duhovnicul bătrân,
Vine lumea să îți simtă vântul cu miros de fân,
Vine lumea să-i privească pe monahii cei sfioși
Ce au fruntea încruntată, însă ochii li-‘s voioși,
Să învețe umilința de la cei ascultători,
Să-i învețe curăția cei ce au rămas feciori..

Mănăstire, mănăstire,
Clopotele tale cântă
Dulci chemări la mântuire…

Se înfiorează munții auzind cântarea lor,
Vântul blând și el adie, fremătând cuprins de dor..
Codrul cuvios foșnește la al clopotelor semn,
Păsările-și cântă viersul după toaca cea de lemn…
Fiarele în vizuine se opresc cu drag și-ascultă,
Doar în Rai eu cred să fie fericire-atât de multă!…

Mănăstire, mănăstire,
Domnul nostru te iubește,
Tu cunoști a Sa iubire..

Vine lumea să-ți respire aerul duhovnicesc
Și să plângă la icoana Împăratului Ceresc,
Să primească harul Maicii lui Hristos și-a tuturor,
Bucurându-se de pacea Bunului Mântuitor.
Nu există-‘n lume pace ca în cimitirul tău,
Unde dorm preacuvioșii după lupta cu cel rău.

Mănăstire, mănăstire,
Mare dor îmi mai stârnește
A ta sfântă amintire!

Peste tot în pe unde viața mă tot poartă, mă gândesc
La viețuitorii care în chilii îți locuiesc,
Se trezesc în miez de noapte să-L slăvească pe Hristos,
Sunt cu mințile în Ceruri, dar cu frunțile în jos,
Pentru sfânta mântuire sunt săraci de bunăvoie,
Au rămas feciori pe viață, renunțând la a lor voie..

Și gândindu-mă la dânșii, parcă prind curaj și eu,
Căci îi văd pe cei cu râvnă întăriți de Dumnezeu
Și îmi zic: „De vrei se poate, fă-ți tu viața mănăstire,
CĂCI NU LOCUL MÂNTUIEȘTE, CI A LUI HRISTOS IUBIRE”!
amin

de Preot Sorin Croitoru