ÎNVĂŢĂTURA NOUĂ.

  Învăţătura nouă e despre lumea viitorului, iar lumea, întotdeauna, se dezvoltat pe baza schimbului de informaţii, prin limba comunicării. Deci, Învăţătura nouă e o învăţătură despre limba cunoaşterii. Dar oare, cunoaşterea are limbă? Pentru a cunoaşte, omul are nevoie de un aparat lexicologic şi istoria ne-a oferit deja unul. Numai că, aparatul lexicologic nu corespunde realităţii obiective. Cunoştinţele primite prin limba vorbirii sunt îndoielnice. Adesea, lumea actuală nu vrea să accepte aceste cunoştinţe însuşite, ca adevărate. Mai mult, liderii spirituali ne spun că realitatea pe care o vedem e iluzorie. Noi, nu putem cunoaşte realitatea. Fiecare o vede diferit cu toate că realitatea e aceiasi pentru noi toti. Fiecare om traieste în lumea lui. Deci, cunoaşterea nu are a sa limbă, una universală,care ne-ar da convingerea că fiecare om înţelege realitatea la fel.

Şi aşa, aparatul lexicologic nu generează limba cunoştinţelor. Limba Cunoaşterii, probabil, e altceva, uneori incompatibilă cu limba vorbită. Fiecare limbă are alfabet. Dacă Limba Cunoaşterii, pretinde de a fi limbă, atunci are şi ea al său alfabet, dar, e deosebit de cel, de care se foloseşte limba vorbirii. Bineînţeles, Limba cunoaşterii se foloseşte de alfabetul limbilor vorbirii, dar, numai în condiţia în care cuvintele folosite sunt structurate, co-legate cu cifrele şi legile universale ale naturii. Conceptul cuvintelor, noţiunea despre ele,şi cuvântul sunt conţinutul şi forma cunoaşterii.

Aşa, alfabetul Limbii Cunoaşterii nu poate fi constituit, numai, pe cifre-axiome (ca reflecţie a materiei) şi pe legi-axiome (ca relaţii între obiect şi subiect). Ne folosim de cuvinte co-legate, prin conceptul lor (cifre şi legi), de noţiuni contrapuse contradictoriu şi complementar. Adică, omul se foloseşte de cuvinte perechi, contradictorii şi complementare. Iar această „descoperire” e uimitoare, deoarece, omul este implicat prin gândire, să activeze anume, aici, la frontiera acestor două cuvinte contrapuse.

De pildă, cuvintele:”bine-0-rău”. Aici, zero e poziţia gândului uman, nivel de realitate ales la dorinţă. Şi atunci, ne dăm bine seama că bunăstarea omului, nicidecum, nu se află pe extrema binelui (mult, bogat), acolo de unde partea controversată lui, răul, nu se mai vede. Bunăstarea omului se localizează, undeva mai sus de centru, acolo unde se află punctul de referinţă, început al răului. Poziţia gândului uman e într-un spaţiu concret şi oscilaţia lui se află între cele două concepte localizate prin nişte cuvintele născocite de el, cu care omul modern, încă, nu se poate deprinde şi nu le poate crede, ca adevăr.

Acel „rău” nu poate fi scos, evitat, din vizorul cunoaşterii noastre. Omul trebuie să-l admită pentru a-şi programa viitorul, deoarece, cauza şi consecinţa în legătura lor universală, adesea, se schimbă cu locurile. Cine ştie, poate „răul” de astăzi, mâne va fi un „bine” căutat peste tot. E bine să cunoşti ambele concepte ale cuvintelor „bune-rău”. Atunci, răul nu va fi izolat, abandonat ca gunoi, ci controlat. Forma cunoaşterii adevărate e spaţială. Ea are la bază celula intelectului, triada 1-0-1. În cuvinte, triada de bază e „general -0-particular”; „stânga-0-dreapta”, iar alte cuvinte sunt derivatele care fiind folosite inilateral ne ascund adevărul. Se confundă: respectul cu stima, morala cu etica, idealul cu perfectul, iubirea cu dragostea, socialul cu intimul, familia cu parteneriatul, prechea cu cuplul, etc.

De aceea, conceptul cuvântului ales ca „bine”, adică, ceva ce ne convine acum, încă, nu înseamnă cunoaştere deplină, reală. Conceptul cuvântului integrat armonios în natură, prin formula 1-0-1, iată, adevăratul scop al Limbii Cunoaşterii, înţelegerii şi programării viitorului. Astăzi, fiecare traieste în lumea sa, fiecare o vede diferit. Iar diferenţele multicolore adesea ne aduc la antagonism, incopatibilitate, moarte. Apocaliptic! Prin Limba Cunoaşterii, mâne, lumea fiecăruia din noi se va localiza într-un concept unic, generalizat, prin Paradigma Cunoaşterii. Alături de contradicţie (viaţa e luptă!, respingere) se va aciua şi complementeritatea (iubirea, atracţia dintre oameni).

Gândire actuală consecventă în linie şi plan va căpăta spaţialitatea sa din gândirea intimă, frână în activitatea noastră abuzivă socială. Asta e Învăţătura Nouă, dar ea nu se învaţă la şcoală. Intimitatea omului nou va trebui să fie capabilă la un Salt al cunoştinţei proprii. În alt mod, Saltul Conştiinţei promovat de unii oameni ai spirutualităţii nu poate să se împlinească. Discrepanta dintre ştiiinţă şi credinţă e prea mare (trăim în frica unui război, terorism, cataclisme, etc.)

De la „Centrul românesc de Ştiinţă şi Cultură”. Redactat 20.05.2017 de Victor Deleu

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook