CÂTEVA IDEI

  Am citit în Pateric că mergând odată prin deșert doi pustnici, au văzut un călugăr păcătuind cu o femeie. Atunci cel mai tânăr a zis celui bătrân: „Avva, să le povestim fraților, ca să-l alunge din mijlocul lor pe desfrânatul acesta”. Dar bătrânul, cu blândețe i-a răspuns: „Lasă-l în pace. Dumnezeu oare nu-l vede? Dacă El îl ține pe pământ, de ce să mă amestec eu”?…

Ați priceput finețea gândirii avvei? Naivii de noi simțim că este o obligație „cetățenească” a condamna perversiunile de toate felurile care se fac pe pământ. Nimeni nu afirmă că perversiunea este o stare de normalitate, dar „Dumnezeu face să răsară soarele peste drepți și peste nedrepți”, a zis Domnul nostru. El nu ne cere nouă să condamnăm modul de viață al altora, ci să trăim noi în așa fel, încât „văzând lumea faptele noastre cele bune, să-L slăvească pe Tatăl nostru Care este în ceruri”(cuvintele Domnului). Numai cu lumina poți fugări întunericul. Numai trăind în Duhul Sfânt poți fugări diavolul. Cea mai bună condamnare a păcatului este de a trăi în sfințenie desăvârșită!

Este un lucru foarte nociv în pomenirea păcatelor altora. Fără să vrei, mizeria altora îți pătrunde în suflet prin însăși menționarea ei! Tu crezi că judeci păcatul, dar diavolul te-a înșelat prin acest cal troian al judecării și tocmai ți l-a strecurat în suflet, alungând pe Duhul Sfânt din inima ta!

Unii gândiți: „Cum? Să nu osândim păcatul”?!… Dar eu nu am zis să nu-l osândim. Eu m-am referit la modul în care trebuie să facem lucrul ăsta. Și, de ce nu, la momentul în care trebuie să-l facem. Momentul: atunci când o persoană sau un grup de persoane încearcă să-mi „bage pe gât” normalitatea lor. Modul. Singura mea normalitate este morala evanghelică. Chiar dacă mi se întâmplă și mie să mă mai abat de la ea, recunosc lucrul acesta și cer iertare Domnului prin pocăința pe care o încep în lacrimi acasă și o continui la Spovedanie, sub epitrahil. Deci orice altă moralitate decât cea evanghelică este pentru mine o ANORMALITATE, tradusă prin cuvântul „păcat”. Deci atunci când universul meu este asaltat de o societate perversă cu „normalitățile” ei, atunci mă opun cu toată ființa mea, afirmându-mi identitatea creștină cu riscul marginalizării sau chiar cel al eliminării mele din societate. Dar dacă nu sunt atacat, îmi văd de treburile mele. Nu uitați un lucru: NUMAI PENTRU CĂ ȘI-A VĂZUT DE PĂCATELE SALE ȘI NU LE-A JUDECAT PE CELE ALE VECINILOR SĂI, A REZISTAT LOT ÎN CETATEA SODOMEI! Iar Dumnezeu l-a salvat de suferința pe care i-o provoca traiul în mijlocul acelei comunități căzute din legea cea sfântă, scoțându-l din Sodoma.

Dumnezeu să vă dăruiască neprețuitul dar al judecării propriilor păcate și al neosândirii păcatelor străine, amin

Preotul Sorin Croitoru din Mantova, Italia

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook