Alternativa Apocalipsei

  Alternativa Apocalipsei Biblice există. Nici un paradox! Speranța acceptării acestei abordări e mare deoarece omul sa dezvoltat imens. Apocalipsa, ar putea fi luată în calcul ca ciclu întreg: ca început în crearea comunității umane, civilizației, și ca continuitate prin alternativa însușită, formulată într-un set de cunoștințe axiomatice. În rezultat, oricare om ar obține siguranță și încredere în cunoștințele sale și viitorul său. Trebuie numai de însușit acest concept al începutului și sfârșitului firesc al omului concret, trup, și omului ca ființă continuă, spirit și intelect, duh transmis di generație în generație, suflet.

Omului întotdeauna a trăit într-un coridor lung ale contradicţiilor. O viaţă mai lungă, un coridor mai lung. Continuu. Viaţa e luptă, dar dacă această luptă se termină cu jertfe umane prin războaie și terorism, o apocalipsă indusă de om, apoi, ce viaţă e asta şi ce luptă e asta? Terorismul islamic ne îngrozeşte pe toţi. Trebuie să trăim în frică și acum, în secolul XXI, ca și prin evul mediu?

1.Filozofie…
Filozofia apocalipsei nu e grea. Odată ce ne-am născut, vom muri. Fiecare moarte de om e o apocalipsă personală. A fost…A murit o lume creată artificial de un om concret. Era lumea lui, proprie, nerepetată. Câte speranţe, planuri… Dar, moartea nu alege vârsta omului. Pare, a fi oarbă sau rea. Vorbim banal…

Dacă privim la lume ca la un sistem integru și armonios, dacă așa o dorim, va trebui s-o analizăm prin cuvinte mai ample. Cuvinte, care ne vor arăta acea relaţie, care îl duce pe om de la apocalipsa sa personală, firească, la apocalipsa globală, a tuturora, prezisă de Biblie. Ne asemănăm. Relația dintre oameni ar trebui să fie una și aceiași, de integritate, armonie. În analiză, toate cataclismele legate de om au unul şi acelaşi motiv comun programat de natură. Începutul. Continuitatea fizică și spirituală a omului, însă, depinde de el. Plata pentru diferențierea abuzivă dintre oameni e o apocalipsă provocată inconștient, egocentric. Fiecare om își alege destinul riscând să atingă piscul antagonismului, să iasă din spațiu vital. Forța centripetă care l-ar ține în albii vieții e folosită adesea numai instinctiv. Insuficient.

Şi aşa, să încercăm să facem o construcţie a celor vorbite: început-sfârșit; personal-global; lumea personală – lumea globală; artificial-natural…. Pentru ce se face acest lucru? Limba este un instrument al cunoașterii. Dacă folosim cuvintele unitare, am putea confunda o parte de binom ca alta. Adică, partea stângă cu dreapta. Iar de aici, și orientarea în spațiu. Din altă parte, relaţia care uneşte cele două noţiuni în binom, e comună, una şi aceiaşi, dar… e o necunoscută. Dacă cataclisme sociale încă nu avem, înseamnă ca oricare din perechile de cuvinte de mai sus exprimă un echilibru adecvat naturii.

Acum, să le totalizăm pe toate aceste binoame prin perechea de cuvinte: particular-general. Asta e forma lor de bază, sfera. Începutul existenței e particular, individual, centrul sferei. Sfârșitul vieții oriunde e același, general (pământ). Astfel, facem o mică descoperire: perechile de cuvinte de mai sus, sunt faptice, conținut, derivate ale perechii de cuvinte de bază, de raţionament (particular-general). Adică, cuvintele derivate reflectă un conținut în forma sa proprie, fapta care e diferită de forma generală a spațiului, sfera.

Astfel, pe lângă binomul de bază, particular-general, apare încă un binom: faptă-raţionament (conținut și formă). Fapta şi raţionamentul, par a fi și ele niște pereţi ai coridorului prin care trecem, trăim. Numai că dacă raționamentul este un perete perfect, adecvat spațiului natural, fapta se conține în o formă derivată creată de om. Ea reprezintă un alt perete, unul deformat conform contradicțiilor create, forțelor detaliilor care creează această formă. Evident, numai aceste cuvinte, particular-general (punct-sferă) sunt de raţionament, cuvinte de început în analiza faptelor noastre.
Alte cuvinte… Binoame faptice, derivate ale binomului de raţionament, particular-general, sunt: materia-ideea; om-societate; om-zeu; trup-suflet; particulă-lumină; materie-energie. Observăm, că cele două părţi ale perechilor de cuvinte date reprezintă cei doi pereţi ai coridorului lung care se numeşte viaţă. Scriem: 1 (faptic) – particular, materie, om, trup, particulă, şi 2. (raţionament) general, idee, societate, zeu, suflet, lumină, energie. Şi, dacă viaţa umană clipoceşte între cei doi pereţi ai săi, stânga-dreapta, apoi relaţia acelor noţiuni,1-2, care e? Cum o gândim? În majoritatea de cazuri, prin o necunoscută, intuitiv, irațional.

Dacă în relaţia faptică care provoacă apocalipsa personală, familiară, locală, statală, etc, putem învinui pe cineva, apoi în relaţiile de raţionament, arătate mai sus, găsim o lipsa a Ceva care nu ne permite de a vedea nimic altceva decât lucrurile integrate. Dacă bineînţeles, aranjăm cuvintele spaţial. Cu părere de rău binomul faptic de tip stânga-dreapta nu este adus la acelaşi numitor comun cu cel de raţionament. Cauza, 0, e în noi. Gândirea noastră nu se foloseşte de cuvintele perechi contradictorii ca echilibru integru, stânga-0-dreapta, ca unitate binară din care face parte şi intelectul uman, ca element de legătură, 0. Şi atunci, practic, relaţia dintre cuvintele contradictorii o formează omul fizic, strivit de o întâmplare „legitimă” din motivul construcţiei artificiale a politicii globale. Toată istoria omului e o istorie a războaielor. Deci, construcţia vieţii sociale în genere e deformată, non sincronizată cu legile de raţionament ale naturii.

Aşa dar, apocalipsa are loc (va avea loc) ca fenomen general deoarece lipseşte un alt fenomen, tot general, o perioadă lipsă de însuşire şi preparare a omului de a veghea motivul lipsei echilibrului său social. Precedent al apocalipsei personale, familiare şi sociale, este o epocă de studiu pierdută pentru că la timpul respectiv programarea socială a mers pe calea aleasă greşit, doar practic şi temporar, la distanţe mici, prin însușirea cantitativă a cunoștințelor. Teoria generală a echilibrelor n-a fost studiată adecvat, calitativ. Niciodată!

Perioadă lipsă de însuşire şi preparare personală a omului pentru aşi continua şi termina decent existenţa sa fizică se numeşte Epoca-lipsa.

2.Triada
Şi aşa, e de văzut ce fel de cunoştinţe sunt pierdute de civilizaţia noastră. Se pare, că merge ea în direcţie necunoscută şi greşită. Trăim ca pe un butoi de pulbere şi ne rugăm să ne vină un Conducător care ne va rezolva problemele încredinţate. Criza încrederii însă e în creştere. Vedeţi singuri ce procent de români trăiesc în depresie şi stres. Ei au nevoie de siguranţă, dar colacul salvării nu e în mâinile liderilor noştri. De fiecare dată rămânem dezamăgiţi. Nu avem personalități din care l-am alege pe cel mai, Mai…

Evidenţiind cele două contrarii, faptice şi de raţionament, să încercăm să folosim formula echilibrului: stânga-0-dreapta, faptă-0-raţionament, particular-0-general, etc. Se poate şi în cifre: 1-0-1. Asta, deja e o expresie absolută, axiomatică în cunoaşterea vibraţiei, ritmului, etc.

Deci, noţiunea Apocalipsei Biblice e binară și ea, și are o parte contrapusă complementar pe care n-o folosim. E Epoca-lipsa! Acesta, ar fi un set de cunoștințe de raționament, general. E evident prin triada: Apocalipsa-0-(Epoca-lipsa). Luată în spațiul 3D, asta e o sferă (XYZ: 1-0-1,1-0-1,1-0-1). Iar omul e centrul acestui concept, intelectul și capacitatea lui de a crea și exista continuu ca duh, cunoștință care se transmite din generație în generație.
Iată, n-a fost multă „filozofie” de studiat și de înţeles că echilibrul vital se începe de la armonia creată corect în gândirea noastră proprie. E nevoie doar, să începem de la, 1-0-1. Iar mai departe fiecare elev poate medita, construi gândurile sale adecvat şi corespunzător comportamentului dorit și cerinţelor faţă de alţii. Nu vreţi Apocalipsă? Vedeţi ce e aia Epoca-lipsă. Măsurați-vă riscul. Creați echilibrul mintal propriu, pregătiți-vă!

La ce trebuie să atragem atenţia pentru a nu ne rătăci în gândire? Asta e important pentru autor, deoarece altfel nu va fi înţeles corect.

Axiomă: La formularea triadelor din cuvintele perechi de raţionament, de tip, general-0-particular, raţionament-0-faptă, centrul, 0, este natural. În caz, dacă folosim cuvinte perechi faptice, de tip: stânga-0-dreapta, centrul, 0, e luat arbitrar și definit intuitiv, iraţional, conform dorinţei practicate de om pentru a se localiza.

Partea stângă a coridorului vieţii e faptică. Aici are loc lupta celor două contrarii, 1-1, între care există relaţia aleasă sau obţinută prin lupte. Partea dreaptă, i-ar oferi centrul echilibrului necesar,0, viabil, dar nici una din părţile contrarii (luptători) nu cunoaşte legile de raţionament. Ochiul minţii e închis. Centrul contradicțiilor e luat arbitrar, artificial, la voință. Libertatea se confundă cu anarhia.

Asta se întâmplă, deoarece Legile de raţionament nu sunt încă popularizate oficial, autoritar. Iar ele se observă ușor, dacă n-ar exista ignoranța. Astfel, se ignoră simpla observație: în Macrocosm există o pereche a două forțe: respingere-atracție. Prin ele, ar trebui de meditat asupra perechilor de cuvinte-echilibre: contradicție-complementaritate, diferențiere-asemănare. Omul, însă, e un microcosm în care toate legile de raționament persistă, dar sunt tratate ca mistice. Din acest motiv, Legile de raționament se ghicesc numai intuitiv. Iar dacă nu, soluţia vieţii proprii e delegată persoanelor cu un intelect mai dezvoltat, politic. Independenţa personală şi libertatea devin iluzionare.

Dialectica e mama progresului. (Riscului!). În discuţie se naşte adevărul, dar dacă ambii combatanţi ignoră centrul cuvintelor de raţionament (general-0-particular) sau îl confundă cu centrul dorit faptic (eu-0-tu), apoi apare antagonismul, unul din ei moare. În acest caz, nici biruitorul nu câştigă, deoarece modificarea formelor lui de gândire nu au avut loc, o viaţă a fost ucisă, iar practica intelectuală obţinută se înmulţeşte (răul se acumulează).

Modificarea formelor de gândire! Acesta e scopul oricărui om, iar implicarea tineretului pentru a dezvolta această idee e de intra direct la Iisus: „Taie o bârnă (1-1), acolo (0) mă vei găsi (1-0-1)” –a zis odată Iisus. Deci, iubirea şi armonia socială (1-0-1) ni le-a prezis Domnul. Dar, nu pentru a ne bate cu capul de pietrele altarului, ci de a gândi spaţial, ca El.

Funcţia lui Iisus e Cristos, capacitatea Lui de a folosi limbajul său structurat, 1-0-1. (Mulți politicieni au funcții, dar nu se folosesc și de un limbaj structurat). Crucea spirituală a Lui Iisus e formată din două triade: triada, 1-0-1, reprezintă aripile (stânga-0-dreapta; intuiţie-0-raţiune; credinţă-0-ştiinţă), iar intelectul e montat pe stâlpul următor, triadă şi el: 0-1-2-3-4-5-6-7-8-9-0; [(1.2.3.4)-5-(6.7.8.9)]. Asta permite de a gândi şi comporta armonios în viaţă, divin. De la naştere, 0, până la moarte,0, avem 10 etape (-). Deci, cauza, 0, şi consecinţa, 0, e un binom de raţionament: cauză-0-consecinţă. General.

Şi atunci, care ne este nivelul gândirii? Intelectul la nivelul 5, centrul, nimic, „Mielul neprihănit”. La nivelul 6 – omul necredincios, la nivelul 7 –omul creştin, iudei, muslim. La nivelul 8 – omul care gândeşte ca Iisus, se foloseşte de cheia cunoaşterii, 1-0-1, de trei ori, pe axa XYZ. (Nu degeaba numărul lui Iisus e 888, trei „orbitali”). Nivelul 9- e perfecţiunea omului desăvârşit, „mântuit”.

Or, mai cercetați prostiile celor care aduc „dovezi ştiinţifice” că acest om, Iisus, n-a existat niciodată sau că nu a murit şi nu a înviat? Asta e important pentru viaţa contemporană? Vom continua să ne ocupăm cu misticismul conținutului religios iar forma structurală, 1-0-1, a textelor Biblice o vom ignora? (Iar ea oare poate fi altfel, chiar dacă la traducere sau creat coliziuni?)

Oare trebuie să trăim cu gânduri amare că cineva ne minte, iar noi nu putem înţelege pe ce cale ne mint? Credința religioasă a apărut în antichitate. Cei care „au minţit” lumea pentru a o integra în popoare pașnice la nivelul irațional de pe atunci, nu ne iau minţile ca să nu putem gândi rațional acum. Știința e în mare progres, chiar de a apărut și ea din structura irațională a mutului Biblic.

Pe noi, însă, ne mint contemporanii. Iar calea strâmtorării noastre, e asta! Limbile noastre se folosesc în gândiri deformate pe cuvinte expuse unitar și puncte (1-0….), fragmente în loc de celule întregi ale intelectului, cuvintele perechi. Pilde ale celulelor intelectului în gândire sau atomilor intelectuali ai cunoaşterii sunt: electron-0-proton, tată-0-fiu (Tată-Duh-Fiu); mamă-0-tată; undă-0-particulă, lumină-0-cuant (vezi în mecanica cuantică). Etc.
Relaţia creată prin triade este intelectul Omului nou, gândirea intimă. Meditaţi! Şcoala dată o puteţi trece la Iisus, aşa cum am trecut-o şi eu. Sau, mergeţi pe urmele mele fără a mă populariza pentru că urmele mele merg alături de cele ale lui Iisus. Promovași-l pe Iisus ca Savant modern. Eu, n-am inventat nimic. Criticându-mă, maltratându-mă, insultându-mă şi corectându-mi greşelile gramaticale veţi prospera, veți face urmele voastre. Apoi vor veni alții care vor face la fel, corectând faptele voastre. Așa, pas cu pas antagonismul (terorismul, la fel) va diminua din viața noastră. Iar eu, sunt numai un om care face primii paşi pe această potecă. Deranjez!

Omul Iisus a suferit prea mult…Nu ştia Iisus mecanica cuantică, materialismul ştiinţific, triadele de tip: undă-0-particulă, cuant -0-lumină. Și, nici cuvântul Epoca-lipsă. Nu știa, nici românește. Toate aceste lucruri le știe un român contemporan. Poţi să rămâi numai uluit de înţelepciunea profeţilor antici care se deschide prin limba română numai acum, prin analiza raţionamentului cărții lui Ioan Teologul, „Apocalipsa” (va urma).

Pace vouă!

09.06.2017, Victor Deleu

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook