Jus Valachorum (Legea Românească)

S-au risipit străbunii prin petice de ţară,
Prin umbrele de cetini şi de stejari bătrâni,
Prin râpe ori prin lanuri de grâu şi de secară
Cu spice ridicate din trupuri de Români.

Şi de-au fost ei în muncă ori luptă grea căzuţi,
Îmbogăţind pământul cu sânge sau sudoare,
Acum, din vremuri duse, toţi ne privesc tăcuţi,
Trecând prin doruri sfinte genuni şi depărtare.

Le văd în ierburi urma, le-aud pe drumuri paşii,
În codrii le văd chipul frumos şi ostenit
Şi-i văd cum se apleacă spre spice astăzi ca şi
Atunci, în vremea veche, şi tari şi obidiţi.

Un neam şi trist şi vesel, trăind din îndurarea
Ce Domnul prea adesea pe el a irosit,
Îl văd ieşind din munte, unit de el cu marea,
Îmbrăţişând pământul pe care l-a sfinţit.

Îl văd lovit de molimi ca ciuma şi mândria,
Îngenunchiat de alţii, lovit, batjocorit,
Dar ridicându-şi fruntea în ochi cu bucuria
Că-şi ţine Adevărul şi Legea ce-a primit.

Străini născuţi dintr-însul i-au atacat credinţa
Slujindu-l pe străinul din alte părţi venit
Dar a răbdat Românul, trecând cu stăruinţa
Şi ciumă, şi trădare, şi valul venetic.

Rămas fără prieteni din tristă întâmplare
El i-a iubit puternic pe toţi câţi i-a primit
Şi a păstrat în suflet mereu o îndurare
Pentru aceia care – adesea – l-au lovit.

Căci asta este legea: Iubire şi Iubire
Şi luptă dacă trebui ca Neamul să salvezi
Şi muncă pentru viaţă iar nu pentru mărire
Şi totdeauna-n viaţă în Dumnezeu să crezi.

În locu-acesta aspru, bogat şi răstignit
În veacu-acesta mândru că l-au făcut nebunii
Să-nalţe fărdelegea cum nu s-a pomenit,
Pentru această Lege născutu-ne-au  străbunii:
Să îi urmăm pe calea pe care au pornit.

Mihai-Andrei Aldea

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook