Mai fă un pas că nu e greu,
Doar l-ai făcut de-atâtea ori:
Mai plângi din nou la Dumnezeu,
Căci El e milostiv mereu,
Văzând că plâng ai Săi feciori!

De ce îți spui că-i în zadar,
Că ai promis, dar ai căzut?…
Putere nu-i, de nu e har,
Iar har nu ai, căci te rogi rar
Și ai pierdut și ce-ai avut…

Tu înțelegi acum ce-ți scriu,
Sau e un lucru complicat?…
Să știi că Dumnezeu Cel Viu
Îți este Tată, tu-I ești fiu:
Ai plâns din nou? El te-a iertat!
amin

 Preot Sorin Croitoru


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns