Răspuns surprinzător a unui preot către un înverșunat susținător al impozitării B.O.R.!

În mod normal, Statul ar trebui să restituie proprietăţile confiscate către BOR, iar în schimb să nu mai plătească salariile clericilor. Adică să se revină la situaţia anterioară secolului al XIX-lea.

Guvernul şi Parlamentul nu pot impune un regim fiscal preferenţial: taxăm BOR, dar restul cultelor nu. Ori le taxează pe toate, ori niciunul. Altfel, legea prin care se va impune taxarea va fi acatabilă la CCR şi declarată, mai mult ca sigur, neconstituţională.

Să facem şi câteva lămuriri istorice:

1. Salarizarea preoţilor se introduce prima dată prin Regulamentele Organice, la propunerea lui Kiseleff, în 1831, ca un mijloc de a controla preoţii.

2. Intervenţia Statului în administrarea averilor Bisericii tot sub pavăză rusească se face, tot prin Regulamentele Organice. Propunerea lui Eugen Orlando Teodorovici ca sumele din impozitele ce ar fi aplicate Bisericii să se îndrepte spre destinaţii impuse de Guvern este identică cu ceea ce impuseseră ruşii în Principate.

3. În 1863 s-a făcut secularizarea averilor mănăstirilor închinate, administrate de către greci. În iunie 1859, cu intervenţia jandarmeriei şi cu mari jafuri (biblioteca Mănăstirii Neamţ a ars în mare parte, pierzându-se documente de mare importanţă), are loc secularizarea averilor mănăstirilor pământene, administrate de români. Înţeleg că prin presă nu prea se face distincţia… nici istoricii nu prea o fac!

4. Măsurile acestea introduse de administraţia rusă au fost continuate de membrii partidei naţionale, educaţi în Franţa şi Prusia, care fie doreau limitarea şi chiar distrugerea Bisericii, fie transformarea ei într-un instrument al politicii de stat. Aşa a apărut teoria „compensării”: vă luăm moşiile, dar vă dăm salarii.

Biserica este independentă şi nu are nevoie de nicio înţelegere cu un stat mafiot! 

***

Necunoscut: Biserica nu produce și nu a produs niciodată nimic material.(excepţie făcând micile obiecte de meşteşug, vin artizanal, lumânări şi alte câteva chestiuni).Drept urmare tot ce are şi a avut vreodată BOR-ul a provenit din pomană/donaţii fie de la particulari fie de la autorităţi, fie că erau ele ale voievodatelor , principatelor, monarhiei sau republicii. În ceea ce priveşte bunurile provenite de la stat indiferent de formă de organIzare de care vorbim nu pot spune decât statul a dat, statul a luat, numele statului fie lăudat. Aşa cum discreţionar câte un conducător se mai trezea să mai dea o pădure, o clădire, o alună o măslină, în acelaşi mod un alt conducător discreţionar putea să retragă bunuri , drepturi şi privilegii.Asta e regula jocului când în fond exişti economic strict din bunăvoinţa altora. Cât despre retrocedări pentru care ne întoarcem cu două secole în spate, să fim serioşi, deja suntem ca la sceneta Divertisilor cu ”cine a tras în noi, 101-102?” Toate cultele ar trebui să trăiască strict din donaţiile credincioşilor. Eventual s-ar putea face o înţelegere prin care credincioşii, din impozitul datorat statului să paota direcţiona un procent către cultul agreat dacă vor. Dacă BOR-ul chiar s-ar bucura intradevar de susţinerea publică pe care o tot clamează ar trebui să o ducă boiereşte din asta. În rest, Isus era îmbrăcat simplu ,trăia simplu şi singurul templu de care avea nevoie era cerul. Ar fi un exemplu de urmat pentru cei ce susţin că îi reprezintă vrerea.

Mihai-Andrei Aldea: Of, iar comentezi despre ceea ce nu cunoşti… Măcar dacă ai întreba, în loc să proclami… 

1. Biserica a produs material foarte mult. Primele spitale au fost construite de Biserică, la fel primele adăposturi pentru femei, la fel primele azile pentru bătrâni etc. Biserica a avut în cadrul mânăstirilor ateliere de tâmplărie, sculptură, broderie, pielărie, copiere de manuscrise, gravură etc., etc. Asemenea ateliere, mai mici, au existat şi în parohii. De asemenea, pe pământurile cumpărate SAU primite monahii şi monahiile au muncit din greu spre a creşte albine şi vite, spre a face iezărit, pomărit, viticultură etc. Nu voi înşira aici toată producţia făcută de Biserică în cele mai diverse ramuri. Cred că e de ajuns ceea ce am reamintit spre a dovedi cât de străină de realitate este ideea că „Biserica nu produce şi nu a produs niciodată nimic material în afară de mărunţişuri şi obiecte de cult”. 

2. Tot ce a avut Biserica provine din donaţii făcute de oamenii Bisericii. Donaţii făcute din afara Bisericii sunt extrem, extrem de rare. Mai dese sunt, paradoxal, donaţiile făcute de Biserică celor din afara ei. 

3. În ceea ce priveşte afirmaţia „statul a dat, statul a luat”, este falsă din multiple puncte de vedere, iar un jurist s-ar prăpădi de râs – ori de indignare, după caz – în faţa unei asemenea absurdităţi. Aici e nevoie de o serie de cunoştinţe istorice ŞI juridice pentru a înţelege un fapt elementar: autorităţile NU au voie să dispună arbitrar de niciun fel de bunuri. Ceea ce face ABSOLUT necesare amintitele cunoştinţe istorice şi juridice. Altfel ne trezim în comentarii de colţul străzii, cu oameni care-şi dau cu stângu’-n dreptu’ pe teren, dar se dau mai pricepuţi decât fotbaliştii şi antrenorii de top… Cine are urechi de auzit, să audă.

4. Dat fiind că proprietatea este grantată prin Constituţie, şi date fiind principiile juridice privitoare la recunoaşterea dreptului de proprietate, date fiind pretenţiile statului „român” de astăzi de a fi continuatorul statului condus de Cuza, ba şi al celor conduse de Basarabi sau Muşatini, recursul la istorie este absolut natural. 
O simplă cumpărare de imobil dovedeşte acest lucru: ai nevoie de acte care să ateste provenienţa imobilului. Cu cât este mai vechi imobilul, cu atât mai departe trebuie să meargă atestarea, altfel proprietatea poate fi oricând contestată. În cazul unor proprietăţi pentru care actele iniţiale sunt în secolele XIV-XV, de pildă, e nevoie de constatare a raporturilor juridice din perioada respectivă şi până în prezent, indiferent dacă este o proprietate laică sau bisericească, particulară sau de stat. Sunt principii de drept fundamentale, iar ignorarea lor este infracţiune. Sau, în cazul unei discuţii, dovada unei abordări superficiale şi/sau partizane a subiectului.

5. Cum şi din ce trăiesc cultele este treaba credincioşilor aparţinători acelor culte, nu a celor din afară, cu excepţia comiterii unor ilegalităţi (gen vânzare de sclavi şi altele asemenea). A pretinde să impui unui cult cum şi din ce să trăiască este un abuz monstruos, tipic pentru comunism şi alte forme de extremism religios, dar inacceptabil pentru o gândire democratică. Să interzici unui cult să facă agricultură – din care trăiesc, de pildă, amish-ii din SUA şi Canada – sau orice altă activitate productivă este cel puţin inuman. 

6. Să vorbească despre Iisus cine cunoaşte bine subiectul, altfel se cade în ridicol. Iisus Christos este Dumnezeu şi om. El avea Templul din Ierusalim, care fiind al Tatălui Său era şi al Lui, iar pe deasupra avea toată Creaţia şi Dumnezeirea. Când un om va putea preface pietrele în pâini, va putea învia din morţi şi mântui lumea, puneţi-l să trăiască exact la fel ca Iisus Christos. Până atunci, puţină decenţă!

Necunoscut: ”Tot ce a avut Biserica provine din donaţii făcute de oamenii Bisericii. Donaţii făcute din afara Bisericii sunt extrem, extrem de rare.”- tot ce a primit de la conducători şi dregători reprezintă donaţii din afara Bisericii. Pentru că dacă mergem pe logică ca Biserica este compusă din toţi adepţii şi orice donează un adept este o donaţie internă aşa putea să doneze un voievod jumătate de ţara şi se contabiliza ca fiind o donaţie internă. Afirmaţia cu statul a dat statul a luat este dinntr-o perspectivă etică nu juridică. Cât despre drepturile BOR, sincer aş dori să văd cum revendica jumătate de ţară.Din ce trăiesc cultele este treaba cultelor. Perfect de acord. Nu a statului. Ai susţinători? Trăieşti. Nu ai sau nu ai dispuşi să şi plătească? Soarta. Din punctul meu de vedere orice cult poate să desfăşoare ce activitate economică doreşte, poate să facă şi panouri solare şi maşini electrice sau să deschidă cinemauri, atâta timp cât activitatea este impozitata cum suntem toţi impozitaţi nu este problema nimănui. Cât despre Isus, este un personaj universal oricât încearcă unii sau alţii să îl revendice şi să îl confişte. Oricine poate avea propria viziune despre faptele şi pildele lui, cel puţin cu asta ne diferenţiem de multe state musulmane în care cultul-stat împiedica libertatea de gândire şi exprimare. Revenind la Isus, la admirabilă simplitate materială propavaduită de acesta, oricâtă retorică s-ar folosi, contrastul flagrant dintre ce s-a spus şi ce s-a făcut este evident.

Mihai-Andrei Aldea către Necunoscut: Obsev că din 6 puncte în care ţi-am răspuns critici 2. Înseamnă că pe celelalte 4 ţi le asumi? Ar fi de ajuns pentru a dovedi inconsistenţa primului comentariu… şi ar fi trebuit să te facă să te gândeşti şi informezi (mult) mai mult înainte de al doilea. Pentru că… 

a. Tot ce a primit Biserica provine din donaţii făcute de oamenii Bisericii, aici intrând şi donaţiile făcute de dregători şi domnitori. De ce? Pentru că au fost făcute LEGAL şi de către oameni care erau parte a Bisericii. NU au fost luate cu japca de la cineva şi date Bisericii. Dacă există asemenea cazuri, Biserica este gata oricând să renunţe la asemenea „donaţii” (care contrazic fundamental canoanele ortodoxe). 
Am trecut aici peste aspectul mai greu de înţeles pentru cei care nu au studiat domeniul al raportului dintre Biserică şi stat în Ortodoxie, respectiv în ţările ortodoxe. Runciman observă, în „Teocraţia bizantină”, limitele de înţelegere ale gândirii occidentale în această privinţă. Limite care se observă în toate abordările unilaterale – şi care sunt, de fapt, forme de rasism – şi în care se impune o gândire străină (aici de tip iluminist şi post-iluminist) unei alte realităţi (civilizaţii). 

b. Un voievod NU putea să doneze decât ceea ce avea. Lipsa de cunoştinţe istorice şi juridice este aici foarte gravă. Ca să răspund ar trebui să ţin un curs „mic” de istorie economică şi juridică a Ţărilor Române, spre a te ajuta să faci deosebirea dintre donarea veniturilor şi donarea proprietăţilor. Acestea din urmă puteau fi donate de proprietari sau, respectiv, puteau fi cumpărate. Niciun domnitor nu putea dona proprietatea altuia. Cel mult putea confisca proprietăţile unui trădător dovedit şi apoi să le re-împartă (nu avea dreptul să le confişte pentru el!). Sunt multe aspecte aici care trebuie cunoscute înainte de a emite păreri. 

c. Dacă este treaba cultelor din ce trăiesc, nu a statelor (şi este aşa!), atunci statele nu au dreptul la secularizări şi alte asemenea acte abuzive. În ceea ce priveşte impozitele, suntem în acord cu următoarele precizări: (1) statul nu are dreptul să pună taxe şi impozite decât în schimbul serviciilor pe care le oferă (altfel este tâlhărie de stat – ca în Republica România de azi); (2) economia internă a unui cult sau a unei familii nu poate fi impozitată; şi (3) NU există dreptul la impozit pe proprietate pentru nimeni (cetăţenii ar trebui să ia cu asalt Parlamentul şi Guvernul, prin toate mijloacele legale, până îi silesc să abroge acest jaf mizerabil). 

d. A cere ca cel care nu cunoaşte să nu vorbească pe un subiect nu înseamnă a confisca subiectul. N-am nimic împotrivă să vorbeşti despre Iisus Christos, chiar mă bucur că o faci, însă bine este să o faci informându-te serios. Şi, fără a trece discuţia ad personam, pot doar să îţi spun că ştiu foarte mulţi clerici care trăiesc într-o sărăcie care te-ar oripila. A ne bate în exemple pro şi contra este absurd, eşti de acord?

***

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook