Știu că nu toți mi-au înțeles motivațiile pentru care am apărut de vreo doi ani pe internet. Înainte de a face pasul acesta am auzit îndemnuri de a ne implica în spațiul virtual de la Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, apoi de la Părintele Vicar al Episcopiei Române a Italiei. Ideea era că Biserica Ortodoxă nu poate să piardă un mijloc atât de eficient, cum este internetul, pentru propovăduirea credinței creștine și a bunelor moravuri. De aceea preoții erau îndemnați să facă fiecare ce și cât poate în spațiul virtual pentru luminarea poporului în spirit creștinesc.

După ce eu personal m-am convins de utiltatea acestui mijloc modern, deschizându-mi pagină personală de Facebook, am pus-o aproape în întregime la dispoziția credincioșilor ortodocși dornici să citească predici „calde”, noi. În privința scrierilor Sfinților Părinți am decis să las să-și facă treaba culegătorii de texte și de citate, de care internetul este plin.. Pagina mea de Facebook a devenit atât de „răsfoită”, încât are statutul de pagină publică, deși în realitate nu este. Uneori am fost apostrofat pentru postări mai „personale” legate de familia mea, deși fiecare utilizator Facebook are dreptul la ele… Nu m-am supărat, dându-mi seama că lumea a luat în serios munca mea în spațiul teologiei și al poeziilor duhovnicești. Mi-am spus: „Asta ai vrut, asta ai obținut”!

Dar.. care este obiectivul meu precis în această activitate obositoare, dar plăcută?.. Înainte de a vă răspunde la această întrebare vreau să aflați că eforturile mele catehetice (de învățare a poporului), mi-au adus o dată cu multe simpatii și multe antipatii născute din invidia și din imobilismul unor categorii de persoane! Fiind bănuit de motivații obscure, cum ar fi slava deșartă și vanitatea, unii m-au privit cu multă răceală. Am fost apostrofat cu vorbe destul de grele că „înainte” eram smerit, dar acum sunt foarte mândru.. Cu alte cuvinte, nu poate omul să creeze ceva constructiv pentru Domnul Hristos, că imediat sar alții cu gura asupra lui! Dar mă întreb eu, oare Împărăția lui Dumnezeu nu este cumva a silitorilor? Nu este a celor harnici, care aduc rod? Oare Domnul Hristos nu a uscat smochinul neroditor, spre mirarea ucenicilor Săi?

Iată acum răspunsul la întrebarea pe care mi-am auto-formulat-o mai înainte: Nu este vorba de slavă deșartă și de vanitate. Cei care vor poziție socială mai bună, laudă în stânga și-‘n dreapta, nu spun adevărul tăios, riscând să supere multă lume, așa cum fac eu! Altceva urmăresc eu. Eu vreau să aduc o credință în „doi d” la nivelul de credință… în „trei d”! Adică? Vreau să aduc în atenția fraților mei români o credință vie, trăită, în relief, așa cum era cândva în țara noastră. Vreau să ne îndepărtăm cu toții de credința aceasta teoretică, pe urma căreia teologii obțin diplome, dar nu reușesc să obțină suflete pentru Hristos! Vreau să conving lumea că Dumnezeu este viu și așteaptă de la noi mișcare, acțiune! Cuvintele „milă”, „dragoste”, „rugăciune”, nu sunt doar simple noțiuni, ci sunt aspecte ale vieții și TREBUIE TRĂITE!

Eu vorbesc despre un Dumnezeu Care Se arată omului în rugăciune. Un Dumnezeu pe Care orice simplu creștin Îl poate cunoaște fără să citească biblioteci întregi, ci pierzând ore târzii din noapte stând în genunchi la rugăciune. Eu vorbesc despre un Dumnezeu pe Care omul Îl poate cunoaște direct și de Care omul se poate îndrăgosti duhovnicește.. Un Dumnezeu pe Care oricine Îl poate iubi până la lacrimi…

De aceea învățăturile mele care au la bază pe lângă citirea Sfintei Scripturi și a scrierilor sfinților și practica personală proprie, deranjează pe unii care au transformat teologia într-un fel de „știință” șoricărească-bibliotecăricească! Ce fel de știință este aceea care nu are un obiect de studiu? Dacă DUMNEZEU este obiectul studiului teologiei, atunci teologul nu trebuie să Îl cunoască el mai întâi, iar abia după aceea să vorbească altora despre El?.. Eu am avut experiențele mele duhovnicești pozitive și negative (adică am cunoscut și „lepădarea” din partea lui Dumnezeu atunci când am greșit), de aceea îndemn pe toți creștinii să înceapă serios căutarea lui Dumnezeu în rugăciune și în fapte bune. „Căutați pe Domnul și Îl veți găsi”, ne promite Sfânta Scriptură.

Acestea sunt motivele mele, nimic în plus, nimic în minus. Să trecem cu toții la acțiune, la iubire, la iertare, la milă, la rugăciune! Fără acestea nu există mântuire. Degeaba tot huiduim alte credințe sau confesiuni.. Mântuirea noastră nu din huiduieli ne va veni, ci din practicarea cu seriozitate a CREDINȚEI STRĂMOȘILOR NOȘTRI!

Așa să ne ajute Dumnezeu pe toți, amin.

Preotul Sorin Croitoru din Mantova (Italia)


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns