Turmalinul maghiar de pe coroana UE

Epigraf: „Noi no să ne înțelegem niciodată
și casa bună n-am făcut prin ani
căci mâna voastră veșnic e pătată
de sângele românului sărman.” /Corneliu Vadim Tudor/

  Un titlu atât de promițător pentru naționaliștii maghiari (turmalinul e o piatră prețioasă) și un epigraf atât de dureros, adus ca învinuire acestei națiuni nobile, ar putea provoca o confuzie grea în logica prezentării de aici a relațiilor româno-maghiare.

Oricum, e de recunoscut faptul că scopul autorului e crearea unei astfel de confuzii, a treia, față de actualele două confuzii în care se dezvoltă relațiile româno-maghiare. Evident e, că părerile actuale contradictorii despre imaginea etnică a românilor exclud înțelegerea dintre aceste două popoare. Aceste păreri ar putea fi excluse, iar din confuzia nouă, de data acesta comună, ar apărea o lumină integratoare, o concepție nouă despre lume, mai civilizată ca oricare alta. 

O astfel de abordare nu va duce la autopromovarea autorului dat. Dar, cu siguranță îl va promova pe acel cititor care educat în spațiul luptei contradictorii pentru adevăr de odată va simți că adevărul căutat poate fi observat ușor și prin metodologia asemănării.

1. Asemănarea
Originea poporului maghiar se descoperă prin asemănare. Limba maghiarilor intră în grupul limbilor uro-finlandeze. Această asemănare n-o poate combate nimeni. E axiomă. Astăzi, aflată în centrul UE, această limbă ne prezintă o cultură deosebită ca pe un corp-cristalin adus și incorporat în structura teritorială a limbilor Europene, autohtone. Dacă imaginar am crea o coroană a limbilor europene, centrul ei va aparține anume ei, limbii maghiare. Limba maghiară nu se asemănă cu limbile vecinilor săi, iar licărirea ei poate fi urmărită în istoria milenară de activitate a maghiarilor în Europa. 

Statalitatea Ungariei, chiar cu un număr de numai 30 % de unguri din populația totală a acestei țări, a fost susținută de Papa de la Roma pentru a uni triburile ugrice și a stopa năvălirea lor prin Europa pașnică, liniștită, cu popoare de tip sedentar. Tot ei, ungurii au fost susținătorii imperiului Hapsburg și Austro-ungar. A fost, este și va mai fi. Purtătorii acestei limbi și acum, în condițiile lezării nivelul identității naționale prin acceptarea dizolvării în sine a imigranților musulmani din Siria, primii au pronunțat un „Nu!” categoric. Astfel, turmalinul maghiar continue să licărească, să lumineze calea corectă de dezvoltare a unei limbi, a unui popor. Alte popoare au numai de învățat. Dar, mai există ceva.

Partea slab luminată a cristalului maghiar e în așezarea sa. Aflată la răscrucea drumurilor spre Europa, Ungaria se traversează cu greu. În calea călătorilor stau nu numai vameșii severi, dar și toată întinderea acestui Stat. Pe lângă autostrăzile perfecte de înaltă viteză persistă mereu simțul accidental al nesiguranței și străinătății sale. Trecătorul nu e acasă. Un călător care cunoaște 4-5 limbi în afară de cea maghiară se va simți în o lume izolată de Univers. Nu e posibil de înțeles nimic din panourile informaționale de prin gări, iar traducătorii de limbă engleză nu-și ascund deranjamentul și neplăcerea de a da răspunsuri la întrebări. Pe autostrăzi, cu greu vei putea găsi un panou care va arăta direcția mișcării spre Moscova sau Tokio. Așa e spus pentru că spre București, Baia Mare sau Oradea, din motive politice de dezvoltare a acestui popor aceste denumiri, par a fi interzise. 

Așa dar, metodologia asemănării atât de convingătoare în determinarea provenienței poporului maghiar, ne aduce și metodologia contradicției generale în care deosebirea maghiarilor de alte popoare nu caută integritate, egalitate, ci dominație prin „civilizarea” altora în stilul înțeles anume de ei, maghiarii. Și dacă contradicția e o lege generală de civilizare în grad absolut, asemănarea e tratată ca, numai, un procedeu particular neînsemnat, folosit la dorință, alogic, intuitiv. Probabil de aici, din lipsa capacității de a crea echilibre stabile de tip, deosebire-asemănare, adecvate naturii, și suferă relațiile româno-maghiare. Asemănarea, ar putea fi tratată ca axiomă, dovadă științifică generală. 

Oameni suntem! Fiecare trage la turta sa crezând că a sa turtă e cea mai nobilă. În fond, totul e una. Chiar și izolați, ne asemănăm. Totuși, divizarea celui civilizat de cel primitiv e un act al lumii artificiale unde legile naturii sunt neglijate sau deformate. E timpul să ne întoarcem cu fața spre natură. Natura, ne aseamănă. Iată, și dereglarea globală a climei ne aduce vești proaste. Schimbările climatice ar trebui să ne aducă la concluzia că e timpul să ne modificăm modul de a gândi. Se vede, că Educația ne deosebește prea grav de natură deoarece omul nu se folosește (nu se folosește!) de tot complexul de legi universale. Să începem de aici.

Dacă contradicția e un echilibru viu, 1-0-1, cu un centrul, 0, al său, determinat de scopul combatanților, apoi și asemănarea ar trebui să fie un echilibru la fel de viu în care identitatea fiecărui element contrapus at trebui să aibă un centru, 0, care nu permite contopirea ambelor identități, 1-0-1 (om-0-om țară-0-țară, natural-0-artrificial, primitiv-0-civilizat, creștin-0-musulman, moral-0-etic, complementar-0-suplimentar, etc.). Ambele aceste centre, 0, astăzi sunt secunde, iar noțiunile contrapuse se confundă. Un centru, 0, unic, prim, ar putea fi exprimat și înțeles ca sistem integrat etern numai prin echilibrul: contradicție-0-asemănare; general-0-particular. În lipsa însușirii acestei structuri, 1-0-1, asemănările firești aflate în relații, echilibre create artificial, dacă nu sunt neglijate, apoi sunt prezentate ca particularități și nu părți ale structurii generale a echilibrului universal, 1-0-1.

Așa dar, totul e una. Oriunde avem aceiași structură a armoniei și perfecțiunii. La baza centrului dintre echilibrul, civilizat-0-primitiv, maghiar-0-român, la timpul lor trebuiau puse intenții prime destinate armonii și prosperității. Dar, nu a fost să fie. În procesul dezvoltării omului, de la început, din fundamentul cunoașterii universale a fost abandonat un segment important de cunoștințe despre echilibru, armonie, perfecțiune. Anume în perioada nașterii imaginilor etnice ale popoarelor, aceste lucruri nu au fost înțelese. Românii din secolul XIX nu voiau să fie maghiarizați, să formeze un stat comun cu ungurii. De aici, o singură scânteie, Avraam Iancu, a fost suficientă pentru o explozie de proporții. De ce? Aceste lucruri nu sunt înțelese nici acum de ungurii care se cred superiori, gata să-i „civilizeze” pe români și acum, la începutul sec. XXI. 

2.Generealizarea
Dacă în serile înstelate, obosiți de butonarea telefonului, avem timp să ne ridicăm ochii spre cer, vom observa o asemănare totală a celor care se petrec acolo. Această armonie încântă, ne pune întrebarea: De ce suntem aici pe pământ și nu acolo pe cer unde probabilitatea de a fi Acolo e mult mai mare.
Omul a ieșit demult din lumea naturii, duce o viață artificială (casă, drumuri, mâncare preparată la foc) și ar trebui să înțeleagă ca toate suferințele lui sunt legate de încălcarea gravă a legilor naturii. El, nu trăiește armonios. Nu este nevoie ca omul schimbat, artificializat de dorințele sale egocentrice, să se întoarcă înapoi în natură. Procesul e ireversibil deja, dar capacitatea lui de a judeca a crescut de până la acceptarea alături de legea generală a deosebirilor, contradicției, și a legii generale a asemănărilor. Alături de respingere și izolație, totdeauna a stat atracția (respingere-0-atracție), dorința de a comunica. Iar pentru asta servesc limbile. 

La marginea orășelului Miercurea Ciuc, un bunic plimbă un copil, îl distrează. “Iată! Vine căruța!” (Un omuleț de vre-o 50 de ani își duce de cap calul). „Buna ziua!” (Dar căruțașul își întoarce capul și privește în zări fără a scoate un cuvânt, trece prin fața) …..”Iată, vine altă căruță!” – strigă, nu se lasă bunicul de a socializa copilul cu lumea. „Buna ziua!” Ochii bunicului se întâlnesc cu ochii unui căruțaș mai tânăr dar reacție verbală nu apare. Căruțașul apleacă ochii în jos. Tăcere. Carul trece pe alături monoton, cu un personal mut. Aceștia sunt secuii din România, oameni în husă… Salutarea în limba română nu e primită de ei. 

O țară – un popor. România, cică e un Stat unitar. Undeva într-o localitate din România un român nu e servit în restaurant deoarece acolo se vorbește numai ungurește. Să fi fost asta în Rusia….Un rus, să nu fi fost servit la masă de un chelner cecen…. Dar, acesta e românul. El e pasiv din natură, tace, ocolește faptele rele, le iartă. Oricum, la un moment X , românul se dezlănțuie de parcă ar fi programat (de exemplu, de informația primită pe telefon). Ceea ce e particular se generalizează repede, se acumulează, atinge saturația, îi aseamănă pe toți prin aceiași educație făcută pe legi imperfecte, îl apropie pe român de explozie. Iar, dacă nu se atinge compromisul, apoi apare antagonismul, distrugerea echilibrului creat artificial, necorespunzător legilor naturii.

Și așa, în centrul relației dintre români și unguri există ceva nestudiat. Pentru a forma un echilibru stabil (român-0-ungur), e necesar de reglat problema limbilor (română-0-maghiară). Pentru a înțelege că totul e una, aceiași peste tot, e nevoie de a însuși nu numai forma uscată a echilibrului, 1-0-1, ci și centrul ei. Acesta e o sursă vie a cunoașteri, un izvor nesecat al intelectului omului gânditor. Așa o generalizare va explica nu numai sursa atracției dintre oameni, dar și locul adevărului căutat fără succes prin dialectică. Adevărul, e la mijloc. În condițiile actuale de explozie informațională, planca nivelului metafizicii a devenit prea naltă pentru dialectica tradițională. Legea asemănării e ocolita, necercetată. 

3.Imaginea etniei
Dezvoltarea unei limbi nu are limită. Ea are un început unic legat de locul geografic, condițiile în care ea a apărut. Deplasarea purtătorilor acestor limbi va fi mereu urmărită de acel început, iar începutul nu poate să dispară fără urmă. Acel început nu poate să moară dacă e natural, legat firesc de nașterea unei limbi și deci, și a etniei date. Cu cât poporul e mai sedentar, cu atât și limba lui e mai autohtonă, mai armonizată, adecvată naturii. Partea europeană a pământului e formată din purtători de limbi apropiate de perfecțiunea naturii. Limbile lor au fost formate aici. 

Popoarele migratoare, însă, totdeauna au fost nevoite să-și modifice limba din motive umane proprii. Era necesar, în condițiile naturale prea aspre de viață. Trebuia de făcut din limba de comunicare un instrument de luptă, polarizând-o. În mare parte acestea sunt limbile asiatice: slavă, kazahă, caucaziene, etc. Polarizarea limbii se constată simplu: în aceste limbi sunt multe cuvinte unitare (Divizarea limbilor în polarizate și simetrice, sfinte și laice, religioase și păgâne, vezi: pagina Facebook „Centrul românesc de Știință și Cultură”). Adică, cuvintele sunt tratate ca unități fără de pereche. Iar dacă nu, o parte complementară a noțiunii exprimată prin două cuvinte (un cuvânt sinonim) se confundă (morala cu etica, complimentul cu suplimentul, perechea cu cuplul, etc.) cu cealaltă parte complementară, lăsând direcția limbajului să fie înțeleasă confuz. (E simplu de înțeles. Fiecare noțiune integrată (da-0-nu, bine-0-rău, pereche-0-cuplu) are cap și coadă, stare generală și particulară. Noțiunile integrate sunt binare). În așa mod e mai ușor de a supune discipolii săi pentru ai domina. Liderul va folosi mai ușor politica biciului sau covrigului în organizarea conaționalilor și atingerea scopului dorit. 

Limba maghiară a avut de suferit mari schimbări, polarizându-se anume în perioada deplasării triburilor ugrice spre răsărit, spre Soare, la mongoli. Apoi, direcția mișcării lor sa schimbat spre râul Volga, dar incompatibilă fiind cu limbile la fel de polarizate slave, mișcarea spre apus a continuat până în Câmpia Panonică. Aici, popoare sedentare nu aveau practică de luptă, iar religia lor era simplă: trăiește în pace, în armonie cu natura. Putința de a se civiliza, la fel ca popoarele europene, ia unit pe unguri. Ei au format Statul său chiar cu mult înainte de alte popoare născute aici, sedentare. Ba mai mult, ungurii au început promovarea planurilor sale politice de a „civiliza” popoarele sedentare. Mai corect, de a le maghiariza, deoarece era evident că prin această limbă-sabie, limba maghiară, e mai ușor să unești un popor, să-i aduci „prosperitate”.

Lipsa de succes, neînțeleasă nici acum de naționaliștii maghiari, se explică banal dacă se folosește structura, 1-0-1. Naționalismul maghiar a format unitatea, 1, a poporului său. Relația lui cu alte popoare, 1-1, pierduse un segment de cunoștințe din fundamentului cunoașterii. Acest segment, -0-, se află și acum între maghiari și români, magiar-0-român. Iată, nu fiecare om cu studii poate depăși această Matrice educațională de după care apare conceptul corect despre lume, armonia universală și perfecțiunea, desăvârșirea spirituală particulară a omului.

Românii “primitivi” din sec.XIX nu puteau primi planurile politice de integrare a lor în statul ungar. Ei avuseseră deja un stat (Dacia), o religie (națională), un zeu (Zamolxis). Până la formarea etniei române mentalitate oamenilor deja era prelucrată de un alt mod de viață. Oamenii fuseseră deja, cândva în generațiile trecute, liberi și independenți, mândri, nemuritori. Daci! Memoria inconștientului nu moare. Iar liderii maghiari credeau, scria istoricul Makkai Laszlo, că „în schimbul eliberării lor sociale, românii se vor alipi cu docilitate statului național maghiar”. 

Aici, nu era motivul minții proaste a românilor, ci al dezvoltării limbii românilor Matricea căreia, spre deosebire de cea maghiară, se contemplă perfect în sistemul de valori spirituale eterne, universale, încă ne descoperite de știință. Iar practic, această intuiție spirituală ieșită de pe inconștientul lor se explica simplu: de ce să construiesc case, să agonisesc bogății, dacă, iată vin triburile barbare și mă ucid, mi le iau? 

De după pierderea războiului cu romanii, dacii sau retras în munți și doar în vremurile pașnice coborau de acolo pentru a trăi printre secui, sași și maghiari. Asta explică și unitatea limbii române fără de dialecte (vezi în Europa), și Miorița, și folclorul românesc unic dotat cu pălăria cu tembel și căciula de miel mică cocoțată pe cap, și turlele bisericești respingătoare pentru barbarii trecători și imperiile dominante. Totul spunea că străinii nu au ce căuta aici. Pe acest plai pitoresc trăiesc zeii. Realitatea nu este ceea ce se vede. Roadele de astăzi: nu suntem atractivi pentru refugiații musulmani, chiar dacă nu avem nici drumuri sau nu suntem primiți în Schengen. 

Teoria herderiană referitoare la spiritul specific al popoarelor arată la o esență de natură metafizică, particulară, inconfundabilă a fiecărei națiuni. Conform ei în procesul de construcție a imaginilor reciproce diferențele sunt socotite mai importante ca asemănările. E numai o părere că ceea ce e mai jos de fizică e spirit, duh, intuiție, simț și instinct. Acestea sunt noțiuni de credință, care nu pot fi explicate științific. Nivelul metafizic al cunoașterii iraționale, oricum poate fi cunoscut și științific, prin rațiune, folosind structura noțiunilor folosite. 

Dezvoltarea științei ajunsă de până la descoperirea Mecanicii cuantice permite explicarea fenomenului. Impactul aparatului științific al cunoașterii cu limbajul folosit ne descoperă proprietățile binare (Ce este electronul? Materie sau energie?) ale electronului: corpuscul-undă (cuant-lumină, materie-energie), starea particulară și generală a substanței universale. Structural totul e una, 1-0-1, particular-0-general. Fiecare echilibru natural e dotat cu un centru prim, un început unic ,-0-, care explică armonia acestui univers și al tuturor începuturilor create de om. Totul ce se creează se începe metafizic, -0-, la granița care divide cele două faze, 1-1.

Există o singură structură, 1-0-1, din care se revarsă modificările de forme fără a folosi alte forme de modificare a substanței decât cele naturale. Astfel, materialismul și idealismul sunt părți ale triadei: materialism-0-idealism. Iar religia și știința – părți unite ale triadei universale – celula elementară primă a cunoașterii: religie-0-știință (intuitiv-0-rațional). 

Acum, asemănările dintre limbi vor trebui căutate. Limbile prea polarizate ar putea fi supuse unor teste individuale, iar limbajele dintre diferite etnii vor putea fi aduse la un numitor comun și folosite armonios, transparent, clar, pacific, cu încredere. Metodologia gândirii ar putea obține un spațiu larg de meditație, ameliorare psihică, contemplare rațională în legile firești ale universului.

De exemplu, în limba maghiară și rusă lipsește echilibrul metafizic: respect-0-stimă. Ambele cuvinte se traduc prin un sigur cuvânt, stimă. Această noțiune la nivel unitar reprezintă un set de cerințe din partea celui mai puternic. Formula 1-0-1, reflectată în triada de bază, general-0-particular, va arăta la lipsa cunoașterii unui plafon de limitare a voinței celui mai puternic (zeu). Iar „puterea” care domină nu e putere, ci numai o forță care își poate găsi totdeauna un obstacol de necombătut. De aceea, dacă cunoașterea limbii oponentului nu e importantă (nu vor secuii să vorbească românește, iar cecenii rusește), oricum, relația corectă va cere cunoștințe complementare despre structura generală a limbilor și locul limbii sale în acest ocean al sunetelor. Astfel generalizarea cunoașterii noțiunii triadei, 1-0-1, ar putea deveni acea putere științifică care ar crea relația universală a omului adecvată legilor naturii eterne. 

Acest lucru e greu de acceptat de un om monolingv. Convingerea apare doar dacă persoana cunoaște 4-5 limbi. Această convingere ar putea sta de asupra acestei forfote, acestui haos și anarhism din care încă nu se vede ieșirea civilizației noastre.

Promovarea credinței în rațiune de asemenea pare a fi aberantă. Ce însemnă să crezi în rațiune dacă ea e formată monolingv, pe cuvinte unitare, fragmente, părți din noțiunea generală integrată? Și, numai dorința omului depresat de a afla sensul existenței sale și curiozitatea în cunoaștere ar putea duce noile generații, digitale fiind, spre deșteptarea spirituală, trezire. 

Generația nouă e digitală și deja e aici, iar cea „indigo”, deșteaptă și genială, oricum sa împotmolit în izolație și impotența sa de a se multiplica din cauza corupției. De ce să nu corupi dacă cei din jur nu știu, nu pricep, nu înțeleg schema genială a corupției? 

Astăzi imaginea maghiarilor (ca și a rușilor) despre români e proastă. Acest adevăr e corect spus și în direcția inversă. Totuși, turmalinul maghiar sa incorporat în coroana UE nu fără pacea, îngăduința și pasivitatea românilor, modul lor de viață. Dar, sclipirea cristalului maghiar nu este o treabă a românilor. O piatră scumpă trebuie șlefuită, poleită, iar acest rol aparține maghiarului. Activitatea „civilizată” a maghiarilor nu poate fi îndreptată aspra naturii pasive care o înconjoară. Ar fi naiv să sari în sus pe un teren mlăștinos, să strigi, să insiști la recunoașterea nobleței sale. Noblețea trebuie cucerită zilnic, iar structura de bază pe care se ține acest turmalin, limba maghiară, e o structură autohtonă a limbilor europene. E problema maghiarilor de ași adapta limba UE. De aceea, bilingvismul maghiaro-0-român, maghiaro-0-englez, etc. e de neocolit. Limba național-politică pentru maghiarii din România e limba română, carcasa de platină pe care se țin toate limbile europene.

4. Iar românii?
Ce românii? Ei au de traversat o perioadă lungă de deșteptare. Chiar fiind polilingvi, românii încă nu au ajuns plafonul necesar de 5% pentru cunoscătorii de 4-5 limbi internaționale (vezi, trimiterea precedentă). Plafonul dat e necesar pentru a obține convingerea științifică de a promova masiv conceptul nou despre lume, noua Paradigmă, Legea complementarității, atracția dintre oameni. Chiar dacă aparatul lexicologic al noului concept, Doctrina nouă despre limbi este prezentată pe internet, cele 2 mii de Like-uri acumulate n-au adus implicare mare în analiză, promovarea conceptului prin unghiul său propriu de percepere, proces necesar spiritului român oprimat de starea sa socială și internațională. Saltul artificial al Cunoștinței prin o meditație rațională e necesar pentru a ajunge la Saltul natural al Conștiinței. E un Salt așteptat de mistici, ca sosire a lui Hristos (funcția spiritual-intelectuală a omului Iisus), iar de savanți, ca pe un fenomen intuitiv necontrolat, carismă apărută în rezultatul acumulării de cunoștințe (Educației). Pentru români însă, există a treia cale: însușirea structurii limbajului folosit. Acest „har” nu se dă, ci se ea. Sine stătător! Limba română închide ciclul limbilor simetrice, religioase, sfinte (ebraică, greacă, arabă) care au programat prin cărțile sfinte (Biblie și Coran) lumea la viață, la progres și civilizație. 
Astfel, prezentând limba română în calitate de centru al limbilor sfinte și păgâne, simetrice și polarizate, religioase și laice, prin formula, 1-0-1, vom putea explica științific și lucrările lui Nicolae Densușeanu și Vasile Pârvan, scrise prin o intuiție înaltă și asemănare, dar ignorate de știința istorică actuală. Aceste lucrări, prin asemănare, descriu real situația dezvoltării popoarelor europene. Structura limbii dacice era adecvată naturii. Dacii vorbeau o latină vergină model, care a fost folosită de clerici și cărturari pentru a elabora (inventa) limba latină (acum moartă, iar dialectele italiene firești a le poporului sedentar agramat sunt vii șa acum), limbă a oamenilor de elită (gen Espiranto). Probabil, istoricii descriu istoria elitelor și armatei, dar nu și a popoarelor. 

Structura limbii dacilor era formată de o viață a oamenilor liberi, egali în drepturi. Tratându-se ca nemuritori acești oameni nu se supuneau unității fanatice de combatere a năvălirii dușmanilor, așa cum o făceau popoarele cu limbi născocite, polarizate de până la forma de armă politică de hipnotizare a maselor. Mentalitatea lor lucidă excludea robia, uciderea, dominația, exploatarea omului de către om. 

Această abordare o putem baza și pe asemănările din limbile actuale ale lumii. Astfel, 80 de milioane de indieni folosesc în limbajul lor 2 mii (mii!) de cuvinte românești. În Sardinia se folosește cuvântul, aici, care în limba latină și italiană nu există, iar în aceiași situație e și cuvântul, sorcio (șoarece), folosit de calabrezi. Specialiștii în limbi au o restanță mare în analiza structurii și provenienței limbilor. La nivel intuitiv, foarte mulți români polilingvi cred că limba română este prima limbă pe continentul european, dar numai noile lucrări științifice vor aduce dovezi pentru a adiționa alături de această credință în rațiune și a științei. La granița acestor noțiuni, cred-0-știu, în centru se va legăna noua Paradigmă, Doctrină nouă, Teorie socială universală sau Salt al cunoștinței, segment de cunoștințe pierdute, etc.. Oricum nu am numi acest fenomen ocolit al asemănării, cele practicate prin centrul, 0, al echilibrelor create de om, Sursa cunoașterii nu se va căuta în cunoștințele cocoțate sus la BAC-ul liceului, ci în centrul structurii naturale trinitare a cuvintelor perechi, 1-0-1. 

5.Rubinul rusesc
Pentru ai ameții complet pe naționaliștii maghiar și ai face să se bucure alături de români, la 100 de ani de la formarea României mari (Daco-României), va trebui să ne oprim asupra celui mai important cristal de pe coroana limbilor lumii. Firesc, maghiarii nu sunt singuri în promovarea monolingvismului. Situația gravă a limbii ruse se aseamănă cu cea maghiară. Acesta e rubinul rusesc. E un cristal roșu gigant, dar e mai mic ca teritoriul său unde se află el acum. Neșlefuit, rubinul rusesc a apărut din limba slavă în Rusia kievleană. Această limbă, ațâțată de hoardele tătaro – mongole, sa modificat din limba armonizată a unui popor sedentar într-o limbă polarizată, sabie. Apoi, a devenit o armă ideologică a unui popor militarizat până în dinți prin folosirea noțiunilor fragmentate, cuvinte unitare fără de pereche. 

Formând un tăvălug, rubinul rusesc folosit de revoluționarii ruși, în anii 1917-1922 a provocat, de la Kamceatca și până la Basarabia, o mulțime de jertfe. Apoi, construind un Statul Sovietic, stat al muncitorilor și țăranilor, structura limbii ruse a servit ca model pasiv pentru nașterea părții contrapuse complementar. Acesta era fascismul italian, uman, destinat dezvoltării statelor slabe. Ideologia dată a fost folosită cu zel de „nebunul” (Cuvânt folosit de Mussolini la prim întâlnire cu Hitler de la Veneția pentru caracterizarea lui) Hitler modificând-o din complementară, pacifică, în contradictorie de constrângere. 

Non fixat, tăvălugul rusesc și acum duce la suferința popoarele lumii (și al său popor propriu), de pe insulele Kurile și până la Transnistria. Iar elita rusă, până în ziua de astăzi, își menține viclean poporul în starea confuză, în agonia omului „înalt spiritual”, „pace făcător”, „eliberator” al popoarelor. Poporul rus e educat și acum în categoria oamenilor buni, ortodocși cu rol istoric mondial deosebit, de Salvator. Liderii lor mai activi (românii, Rogozin (de la rogojină (rom.)) și Dughin (de la dungă(rom.))), sunt folosiți ca bici și covrig. Ambele obiecte sunt arătate lumii întregi (sic!), spectacol cu adevărat dulce pentru Marele popor Rus manipulat. 

Totuși, în mare parte țăranul rus nu face parte din ideologia elitei. Prin țăranul rus cu greu se naște un alt tip de oameni, un alt popor rus, unul complementar celui oficial, un popor cu o altă limbă națională, cea a pușcăriașilor. În unele regiuni al Rusiei există orașe întregi în care o jumătate din populația lor a stat sau mai stă în închisoare (Ascultați pe Youtube, autorul șlagărului rusesc „Vladimirsckii vokzal”). Asta e o dovadă sigură precum că țăranul ancestral rus, și el, independent de Elită caută salvarea sa. Acest lucru țăranul rus n-o face din orgoliu, mândrie indusă de liderii săi, ci din confuzia logicii la care se ajunge zilnic, la folosirea limbii ruse polarizate (Doar cu o sticlă de votcă mai poți să ții piept depresiei). Oamenii inventează cuvinte noi, noțiuni adecvate naturii, „legi pe reguli și pe noțiuni”, le acomodează cuvintelor sale, limbajului său, fenomenelor naturii vergine. 

Numai că până la dezvoltarea acestui limbaj necesar pentru a demonstra necesitatea aducerii tuturor limbilor lumii la unul și același numitor comun, al omeniei, dragostei de viață, libertății și progresului pentru toată lumea, e încă departe. Va fi greu de înțeles monolingvismul rus în marea de sunete ale limbilor la fel de polarizate care o înconjoară. Fixarea rubinului rusesc are nevoie de noțiunea celulei cunoașterii, 1-0-1, cunoașterea structurii unei limbi simetrice. 

Oricum, din punct de vedere al armoniei globale, monolingvismul nu trece. Pentru ruși, la fel. Bilingvismul moldo-rus e necesar elitei ruse. Dar, rușii nu vor învăța româna. Pentru moldoveni însă, un alt bilingvism e bun și e la ordinea zilei: moldo-englez, moldo-spaniol, moldo-german. E nevoie numai de introdus spiritul , -0-, care se vede din toate procesele lumii la granița care separă fazele, 1-1. Iar din acest spirit apare ușor Credința în rațiune și Știința extraordinară a axiomelor (Vino la „Centrul românesc de Știință și Cultură”. Sparge Matricea, risipă-ți confuzia. Bucură-te că poți cunoaște și înțelege ceva). 

Iar eu, autorul, numai împart. Ceva de la Lao Tzu, altceva de la Confucius, de la regina Egiptului Isida (Sunt prima și ultima!, 1-1), de la Zamolxis (un zeu pe pământ, fiu al Domnului de pe cer, 1-1), de la Iisus (Sunt primul de la început! Adică: -0-. (Adică, Hristos nu e trup uman, unitate materială, 1, ci Duh sfânt, -0-, care dăinuie de până la materializarea unității, 1, Parte integrată a Trinității, 1-0-1, Tată-0-Fiu.)) Așadar, de la fiecare om deștept (Unitate, 1), poți lua ceea ce e înțelept, spiritualitatea, -0-, care ne formează. Ea este una, continuă, fără început și sfârșit. Prin structura 1-0-1, legile metafizicii apar integrate, descoperă faptul că gândirea „științifică”, consecventă în linie și plan este o gândire tradițională 2D, iar gândirea 3D e ocolită.

180 de români pleacă zilnic din România peste hotare la muncă. Ei nu știu că sunt oameni cu suflare de aur, metal prețios rupt din carcasa pe care se reazemă toate celelalte limbi ale lumii. Destinația lor, e de a crea carcasa nobilă universală a limbilor. La nivel global. Inerți, pasivi, buni și răbdători în muncă, uneori auzim de la românii plecați în lume și fapte „eroice”: capace de fier de la canalizare aruncate în vitrinele bogate de sticlă ale magazinelor, crime, furturi. Educația lor nouă, prin limbi polarizate (simetric-0-polarizat, română -0- diabolică) își face efectul. 

Aici, ce mai poți argumenta? La carte, frate! Facebook e prea puțin. Uite, ce cer înstelat avem… Acolo e Cartea Vieții. În alt mod, vom muri (Dacă spiritul nu lucrează, lucrează arma. Energia acumulată se descarcă necontrolat. Accidental. Rubinul rusesc ar putea să se rostogolească spre Ungaria pentru a diviza Europa în două. Oricum 30% din sângele unguresc, al populației ungare, e prea puțin pentru a înțelege că nu biologia omului determină „prosperitatea” lui, ci limba în funcție, structura ei). Iar noua civilizație, cu siguranță, se va începe din nou de acolo din cer, unde se mai păstrează cunoștința echilibrului, 1-0-1, vibrației, ritmului, iubirii. 

Astăzi, la apropierea centenarului, 100 ani de la formarea României mari, avem o mare nevoie de iubire din partea maghiarilor. Naționalistul Tudor nu mai veghează. Iar, creștinii ortodocși au la baza sa Iertarea. În noțiunea, dac-0-român, există un spațiu vast, -0-, o sursă enormă în care se pot integra nu numai moldovenii, ardelenii, etc., ci și maghiarii, și rușii, și americanii (cei cu pretenții de a liberaliza homosexualismul). 

6.Un posibil început al promovării Doctrinei noi
Foarte multe descoperiri au fost aduse în Romania de popoarele migratoare (slave, tătare, etc.) și de imperiile (turc, maghiar, rus) care au dominato. Prin însușirea limbilor polarizate ale țărilor prospere de prin lume și primirea educației tradiționale, mulți savanți români și-au promovat cunoștințele, fapt care arată că cultura română nu e mai prejos ca altele. Dar, totul e în copie. În copie, pentru că acele descoperiri făcute de români, pe baza cunoștințelor aduse, sunt secunde. Non prime. Descoperirile românilor au fost formate pe suprafața altor descoperiri. Bilingvismul românilor (polilingvismul) a fost acea condiție de a promova științific România.

În ce privește monolingvismul românesc, apoi, ca și popoarele cu limbi non polarizate, evreii, grecii sau arabii, românii au de marcat o formă deosebită a CULTURII lor, o știință primă care constă în respectarea echilibrului social global, prin introducerea noțiunii echilibrate binar, celulei cunoașterii, 1-0-1, explicată prin cuvintele contradictorii, da-0-nu, și complementare, particular-0-general. Aceasta abordare reflectă procesul etern, mereu viu, copiat din legile firești ale naturii. La modul general, logic, ar trebui să existe în afară de Legea respingerii, contradicției, luptei, și a Legii universale a atracției, complementarității, păcii. Acest fenomen “se vede” liber, numai prin prisma limbii române. 

Savanţi străini, de exemplu suedezul Ekstrom Par Olof spune: „Limba română este o limbă-cheie, care a influenţat în mare parte toate limbile Europei”. Astfel, dacă deputații monolingvi din parlamentul României ar prinde curaj, apoi, definiția familiei, ca cuplu a două persoane arbitrare, ar putea fi reglată, adusă la numitorul general al naturii pentru a exclude un viitor distructiv în raporturile familiei omului post modern. Familia e compusă din acele perechi care promovează viață pe cale naturală și nu din cuplurile formate artificial (macanic) prin simpla dorință aberantă de a se confrunta cu legile naturii. 

Deci, pe lângă intuiția puternică a poporului român de a ieși în stradă (observată la momentul aplicării ordonanței 13 de către guvernul Grindeanu) supuși logicii și convingerii propriii de integritate socială internă prin limba română (datorită faptului că și-a păstrat structura inițială, 1-0-1, a limbii formată la început de cale, la ieșirea din natură a dacilor), va apărea și logica adecvată naturii a parlamentarilor. Am observa a Unitate strânsă dintre Elită română și popor, fenomen demn de copiat și de alte popoare mai “democratizate”. 

Dar, fiecare demnitar român este polilingv. S-ar putea, ca mulți dintre ei să nu răzbată spre fenomenul logicii generalizate: Totul e Una. De aceea, o slabă speranță vine din Ardeal, din familia secuilor. Cunoscând bilingvismul complementar a două limbi asemănător polarizate, secui-0-maghiar, ei vor fi lezați de dorința de a studia limba română pentru a cunoaște și bilingvismul contradictoriu, maghiar-român, diferit prin simetria lui. Aceiași, se poate spune și despre ucrainenii (30%) rusificați din Transnistria. Cele două limbi prea polarizate, incompatibile prin asemănarea lor, ucraineana-0-rusa, ar putea genera dorința de a însuți o limbă simetrică, moale și dulce, care va garanta echilibrul social, armonia și atracția dintre popoare. În acest sens, dacă rușii vor accepta Doctrina nouă, ei cu adevărat pot deveni “Salvatori ai Lumii”. Intuiția lor nu-i minte.

În alt mod, va trebui să-i acceptam la conducere pe ruși, așa cum ei sunt, de frică că vor închide robinetul cu gaz. De ce? Da din simplul motiv, că nu le putem explica cine este Hristos. Explicația e că, Hristos e Cel care conduce acum cu lumea și o va conduce și în viitor, dar, spre deosebire de alți lideri, El o face cu iubire și dragoste față de om. (Vedeți bine: Iubirea e cuvânt general, iar dragostea – particular. Noțiunea integrată a divinității: iubire-0-dragoste, tata-0-fiul). 

Mai mult. Cei care susțin intuitiv că „secolul XXI va fi religios sau deloc”, nu au văzut diferența dintre cuvintele religie și credință. Religia e un act credincios al cunoașterii intuitive iraționale. Credința în rațiune este actul cheie de credință în știință, valorile axiomatice ale universului. Așadar, secolul XXI va fi un secol al credinței binare: rațional-0-intuitive; științific-0-revelate; credința în rațiune-0 -creștinism; credința în rațiune -0-catolicism, credința în rațiune-0 -islam, etc.  Și, bine înțeles: Credința în rațiune -0- Credința în ateism. De ce, Nu? 

Victor Deleu  19.09.2017

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook