Mihai Eminescu: „Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale”(5)

Foto: ipatele.mmb.ro
Şi, întrucât, „se-înţelege [de la sine] că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”(26), suntem datori să spunem că, „partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale”(27) – care, „păstrând numai coaja legilor şi goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec, totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării”(28)… În cadrul lor, „organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte (29) e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie”(30). Singura deosebire între ele „este foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât [pe] o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa-numitele sale principii”(31).
28 aprilie 2014
- Radu Mihai CRIŞAN, EMINESCU INTERZIS – GÂNDIREA POLITICĂ – (reeditare a lucrării: Radu Mihai Crişan,Editura Tibo, Bucureşti, 2008)
________________________________________________
26 idem, Între variile acuzări, Timpul, 23 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 43 27 idem, Manuscrisul În genere toată societatea…, în Opere, vol. IX, pag. 465
28 idem, N-ar fi greu de polemizat…, Timpul, 23 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 38
29 „ţinute la un loc prin complicitate de fapte rele”, idem, «Românul» promiţându-ne programul nou…, Timpul, 10 februarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 51
30 idem, Toţi ştiu…, Timpul, 27 aprilie 1879, în Opere, vol. X, pag. 227 31 idem, Manuscrisul Înainte de câteva zile…, în Opere, vol. IX, pag. 481
31. idem, Manuscrisul Înaintede câteva zile…,în Opere, vol. IX, pag.481
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo