Acţiunea comuniştilor pentru a crea „omul nou”

  „Comuniştii români au acţionat în aceşti ani după mo­delul sovietic şi pentru a crea „omul nou”, construcţie a socialismului. Consilierii bolşevici se găseau în toate mini­sterele. Se urmărea inocularea în mintea oamenilor, mai ales a tinerilor, a aşa-zisei misiuni istorice a clasei muncitoare, idee care reprezenta miezul în jurul căreia s-a derulat întreg fenomenul represiunii. Comunismul era considerat ca fiind cea mai dreaptă dintre orânduirile sociale. El trebuia să for­meze binecunoscutul, dar greu de atins om nou, care urma să aibă rolul de a înlătura tot răul existent în lume, prin purifi­carea societăţii socialiste de elementele nocive.

Marea burghezie şi moşierime, aparţinând vechiului regim, purtau, în opinia noilor conducători, vina tuturor re­lelor din ţara noastră. Reprezentanţii lor nu ar fi făcut nimic bun pentru România. Avându-se în vedere acest lucru, a apărut ideea reeducării prin „spălarea creierelor” sau „robo­tizarea individului”. Orice legătură cu lumea occidentală era calificată drept atitudine duşmănoasă faţă de noul regim, fiind aspru pedepsită de justiţia populară.

În schimbul loialităţii faţă de noul regim, care se înfi­ripa sub protecţia cizmei sovietice, inginerii, economiştii, contabilii şi chiar unii foşti patroni de întreprinderi, sau fiii acestora, au fost acceptaţi în continuare la conducerea uzine­lor, fabricilor, şantierelor de construcţii, băncilor naţionali­zate prin actul de la 11 iunie 1948, deoarecc P.M.R, nu for­mase încă propriile cadre de specialitate. După ce nu au mai fost utili, comuniştii s-au debarasat imediat de ei, aruncându-i în închisorile Gulagului românesc, sub tot felul de vini, de cele mai multe ori imaginare.

Termenul de Gulag este de fapt un cuvânt rezultat prin unirea iniţialelor denumirii sovietice a Direcţiei Generale a Lagărelor, adică Glavnoe Upravlenie Lagerei, ce avea în subordine aproximativ 2500 de unităţi. În aceste lagăre se desfăşură o intensă şi sistematică acţiune de exterminare a adversarilor politici ori a celor care, într-un fel sau altul, au manifestat opoziţie faţă de regim. De obicei, lagărele bolşe­vice erau situate în zone greu accesibile, cu temperaturi ex­trem de scăzute. Cele mai multe se găseau în Siberia, unde condiţiile de muncă erau epuizante, iar hrana abia asigura existenţa de zi cu zi.

Aleksandr Soljeniţîn, el însuşi un supravieţuitor al regimului de exterminare din lagărele bol­şevice, a condamnat cu tărie crimele comise de autorităţile staliniste în celebrul roman documentar Arhipelagul Gulag, publicat mai întâi la Paris în 1973, apoi şi în U.R.S.S., un an după aceea. Autorul supune atenţiei cititorului atât propria sa experienţă, cât şi mărturiile zguduitoare a circa 200 de victime ale gulagului sovietic. Cartea i-a adus autorului Pre­miul Nobel pentru Literatură şi în acelaşi timp o extraordi­nară popularitate în ţară, dar mai ales în străinătate. Publi­carea romanului a stârnit în acelaşi timp o reacţie foarte dură din partea K.G.B.-ului, deoarece erau dezvăluite opiniei pu­blice de pretutindeni metodele sale de exterminare. De aceea Aleksandr Soljeniţîn s-a văzut nevoit să accepte o anumită colaborare temporară cu puterea sovietică, fără compromi­suri esenţiale.

După preluarea conducerii Partidului Comunist al Uni­unii Sovietice de către Mihail Gorbaciov, în calitatea de secretar general, s-a instituit un regim reformator în anul 1986. Prin Glasnost şi Perestroika se fac tot mai auzite vo­cile foştilor deţinuţi politici, care îşi creează asociaţii pre­cum Memorial Vazvra Scenie.

Realităţile sovietice destul de dure au fost prezentate şi de români. Primul dintre ei, scriitorul de stânga Panait Istrati, a scris celebra lucrare Spovedania unui învins, o prezen­tare destul de obiectivă, care are la bază o călătorie de aproape doi ani întreprinsă de autor, în anii ’30, în „paradisul bolşevic”.

În toamna anului 1936, după ce şi-a satisfăcut serviciul militar la un regiment din Cetatea Albă, tânărul Dumitru Mircescu, atras de ideile comuniste, a trecut Nistrul înot, pentru a-şi găsi fericirea în Uniunea Sovietică. El a ajuns mai întâi la Odessa, trecând de grănicerii români şi ruşi. N.K.D.V.-ul, considerându-l spion român, l-a deferit imediat justiţiei militare sovietice, care l-a condamnat la 10 ani de muncă silnică, deşi nu exista nici o probă concludentă împo­triva lui decât trecerea ilegală a frontierei. Tânărul temerar a fost expediat împreună cu alţi condamnaţi în lagărul de la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar. Condiţiile din acest lagăr al Gulagului sovietic erau dintre cele mai proaste: lucru as­pru în mină, temperaturi extrem de scăzute, foamete şi alte neajunsuri. A supravieţuit în mod miraculos şi a reuşit peste ani să aştearnă pe hârtie cele trăite şi văzute. Tot la Vorkuta a ajuns şi părintele profesor basarabean Vasile Ţepordei, deportat de sovietici în anul 1951, fiind socotit adversar al regimului comunist din Uniunea Sovietică.

Condiţiile de aici erau la fel de grele ca în anul 1936. Munca era epuizantă, hrana foarte proastă, condiţiile de locuit absolut primitive, temperaturi de – 30 °C şi chiar – 40°C. El fusese acuzat că în perioada interbelică desfaşurase o susţinută activitate anti-bolşevică, publicând articole incendiare în paginile publica­ţiilorRaza sau Gazeta Basarabiei. În schimb, un alt preot basarabean, Sergiu C. Roşea, arestat la Bucureşti pe 5 sep­tembrie 1948, nu a ajuns în Gulagul sovietic, dar a fost în­carcerat în penitenciarul Jilava până la 4 iunie 1952, fără să fie judecat. A primit trei ani de temniţă grea. În perioada de­tenţiei a suferit injurii, bătăi, torturi, înfometări, ameninţări cu moartea. Cei doi au supravieţuit Gulagului.” (1)

(1) Constantin I. Stan, Crucea reeducării

sursa text/ foto: Fericiţi cei Prigoniţi