Când vrăjmașii ne-au ars bisericile din lemn, sfinții împreună cu poporul au ridicat biserici din piatră.

  Biserica ortodoxă plină la Doboi, Harghita, de Bobotează. Biserica Ortodoxă este principala instituție care își face pe deplin datoria în Harghita și Covasna, în întreaga Românie de fapt. Satul Doboi este un exemplu elocvent în acest sens. Înainte de 1940 comuna Plăieșii de Jos avea aproximativ 500 de familii de români. Astăzi au mai rămas aproape 50, toate comasate în Doboi, sat căruia autoritățile locale maghiare i-au atribuit statutul de simplă stradă. Maghiarizarea și-a spus aici puternic cuvântul. Majoritatea românilor din Doboi vorbește acasă limba maghiară, dar dacă îi întrebi pe oameni ce sunt, ei se declară români, din moși strămoși. Teroarea anilor 1940- 1944 și a perioadei Regiunii Autonome Maghiare, dezastrul regimului ceaușist si a celui post revoluționar și-au spus greu cuvântul. Au fost supuși timp de 78 de ani unui proces cumplit de „reeducare” similar celui de la Pitești, din cea mai cruntă prigoană comunistă. Au fost omorâți, schingiuiți, umiliți, erau prin;i de unguri pe ulițele satului și li se tăiau pletele, mânicile lungi ale cămeșilor naționale. Notarul Ioan Ardelean a fost împușcat după ce a asistat la violarea și spintecarea cu baioneta a soției sale Maria care era însărcinată. Au aruncat-o în râul Cașin prăvălind asupra trupului ei bușteni… să fie siguri că nu se mai ridică. Pe crucile mormintelor românilor au fost trecute nume maghiarizate, căci nici să moară ca români nu au mai avut voie. Românii din Doboi au rămas totuși, în ciuda tuturor acestor inimaginabile agresiuni, în credința ortodoxă, aceasta fiind singura verigă ce-i mai leagă de Neam și Țară. Nici obuzele trupelor maghiare, nici buldozerele comuniștilor și nici pietrele din timpurile noastre nu au reușit să dărâme zidul Bisericii Ortodoxe, credința și nădăjdea noastră. Avem preoți cu Crucea în frunte, avem morminte sfinte românești, martiri și eroi în Doboi și oriunde în această Grădină a Maicii Domnului ce poartă numele de România. Avem români care chiar și în aceste vremuri de sminteală nu-și leapădă credința, nu cad în deznădejde, nu aruncă cu pietre, ci le iau în mâini pentru a zidi speranță, chiar certitudini. De aceea nu vom putea fi învinși niciodată. Când vrăjmașii ne-au ars bisericele din lemn, sfinții împreună cu poporul au ridicat unele din piatră. 

Doamne ajută frați si surori!

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook