O CLIPĂ…
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/03/CT1.jpg)
O clipă e de-ajuns ca să jignești
Și-o inimă de om să o rănești…
Să fii atent, căci pentru un cuvânt,
Tot binele făcut se duce-‘n vânt!
O clipă e de-ajuns ca să oferi,
Și-‘n mântuirea ta să-‘ncepi să speri:
Ajută omul când îi este greu
Și vei fi mântuit de Dumnezeu!
O clipă e de-ajuns să-‘ncepi să crezi
Și adevărul Domnului să-l vezi:
El bate-‘ncetișor la ușa ta,
Deschide-I imediat și va intra!
O clipă e de-ajuns să fii iubit
De Tatăl tău Ceresc Cel infinit:
Smerește-te și roagă-te umil,
Și te va mângâia ca pe-un copil!
O clipă ți se pare că-i puțin?…
Să îți răspundă cel ce-‘ndură chin,
Sau îngerul ce zboară-‘n Univers…
O clipă mi-e de-ajuns să scriu un vers!
amin
Preot Sorin Croitoru
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook