„Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică – ci întotdeauna dintr-o revoluţie spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică.”

  «Cred în destinul neamului românesc – de aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare. Un neam care a dovedit uriaşe puteri de creaţie, în toate nivelurile realităţii, nu poate naufragia la periferia istoriei, într-o democraţie balcanizată şi într-o catastrofã civilă.

  Puţine neamuri europene au fost înzestrate de Dumnezeu cu atâtea virtuţi ca neamul românesc. Unitatea lingvistică este aproape un miracol (limba română este singura limbă romanică fără dialecte). Românii au fost cei mai buni creatori de State din sud-estul Europei. Puterea de creaţie spiritualã a neamului nostru stă mărturie în folclor, în arta populară, în sensibilitatea religioasã. Un neam hărăzit cu atâtea virtuţi – biologice, civile, spirituale – poate el pieri fãrã să-şi fi împlinit marea sa misiune istorică? Poate neamul românesc să-şi sfârşească viaţa în cea mai tristă descompunere pe care-ar cunoaşte-o istoria, surpat de mizerie şi sifilis, cotropit de evrei şi sfârtecat de străini, demoralizat, trădat, vândut pentru câteva sute de milioane de lei? Oricât de mare ar fi vina părinţilor noştri, pedeapsa ar fi prea neînduplecată. Nu pot crede cã neamul românesc a rezistat o mie de ani cu arma în mână, ca să piară ca un laş, astăzi, îmbãtat de vorbe şi alcool, imbecilizat de mizerie şi paralizat de trădare. Cine nu se îndoieşte de destinul neamului nostru, nu se poate îndoi de biruinţă Mişcării Legionare.

   Cred în această biruinţă pentru că, înainte de toate, cred în biruinţa duhului creştin. O mişcare izvorâtă şi alimentată de spiritualitatea creştină, o revoluţie spirituală care luptă în primul rând împotriva păcatului şi nevredniciei – nu este o mişcare politică. Ea este o revoluţie creştină. Cuvântul Mântuitorului a fost înţeles şi trăit în felurite chipuri, de către toate  neamurile creştine, de-a lungul istoriei. Dar niciodată un neam întreg n-a trăit o revoluţie creştină cu toatã fiinţa sa; niciodatã cuvântul Mântuitorului n-a fost înţeles că o revoluţie a forţelor sufleteşti împotriva pãcatelor şi slăbiciunilor cãrnii; niciodată un neam întreg nu şi-a ales că ideal de viaţa călugăria şi ca mireasă moartea.

   Astăzi lumea întrega stă sub semnul revoluţiei. Dar în timp ce alte popoare trăiesc aceastã revoluţie în numele luptei de clasă şi al primatului economic (comunismul) sau al Statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul), Mişcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail şi va birui prin harul dumnezeiesc.

   De aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane sunt politice, revoluţia legionară este spirituală şi creştină.

   În timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasã socială sau de cvtre un om, revoluţia legionară are drept țintă supremă: mântuirea neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Cãpitanul. De aceea sensul Mişcării Legionare se deosebeşte de tot ceea ce s-a făcut până astăzi în istorie, şi biruinţa legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuţilor neamului nostru, o Românie vrednică, demnă şi puternică – ci va crea un om nou, corespunzător unui nou tip de viaţa europeană.

   Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică – ci întotdeauna dintr-o revoluţie spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică. Aşa s-a născut omul nou al Creştinismului, al Renaşterii etc., dintr-un desăvârşit primat al spiritului împotriva temporalului, dintr-o biruinţă a duhului împotriva cărnii. Omul nou se naşte printr-o adevărată trăire şi fructificare a libertăţii. Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în libertate, în puterea sufletului împotriva determinismului biologic şi economic. Cei care vin în Legiune vin pentru că se simt liberi. Instinctele de conservare, laşităţile care zac în sufletul fiecăruia, frica – toate acestea sunt înfrânte. Legionarul nu mai e robul determinismului şi al instinctelor biologice. El ştie că “n-are nici un interes”, că “n-are nimic de câştigat”, integrându- se în Legiune. Dimpotrivă, ştie că va fi lovit în interesele lui, că viaţa va fi mai grea, că poate va intra în temniţe, sau poate va da piept chiar cu moartea. toate “interesele” şi instinctele acestea, care “determină” viaţa fiecãrui om, sunt înfrânte prin marele gest de libertate al aderãrii la Mişcarea Legionară. Se poate spune, fãrã urmã de paradox, că singurii oameni care cunosc şi trăiesc libertatea sunt astăzi, în România, legionarii.

    Cei care nu cunosc Legiunea, ca şi cei care luptă împotriva ei, continuă să vorbească despre “dictatură” şi se miră că tinerii intelectuali aderă cu atâta spontaneitate la o mişcare în care “personalitatea” este strivită şi libertatea suprimată. Am avut prilejul să mă ocup altãdatã de subită admiraţie a oamenilor noştri politici pentru “personalitate”, de teama lor că în România nu se vor mai putea ridica “personalităţile”. Îi întrebam atunci câte “personalităţi” a creat regimul libertăţii lor. Unde sunt? Care sunt? Şi mai întrebam ce au fãcut politicienii noştri pentru oamenii cu adevãratã “personalitate”, care au ieşit la lumină prin munca, geniul sau talentul lor, şi au fost osândiţi la o viaţă de mediocritate şi jertfă. Ce au fãcut politicienii noştri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau Aron Cotruş, un Cămil Petrescu, un Perpessicius şi alţii? Ce-au făcut politicienii pentru generaţia tânără de cărturari, artişti, tehnicieni şi gânditori? Care este tânărul cu “personalitate” pe care l-a descoperit vreun partid politic şi l-a pus la locul pe care-l merită, i-a dat putinţă să-şi fructifice inteligenţa sau talentul pentru binele obştesc? Eu ştiu cã au fost “descoperiţi” o sumă de afacerişti precoci, secretari “inteligenţi” şi lichele domestice, cu care s-au “întinerit” cadrele partidelor. Apologeţii aceştia de ultimã oră ai “personalităţii” sunt tot atât de ridiculi pe cât sunt de ipocriţi. Le aminteam cu alt prilej cã în cele mai disciplinate şi mai severe ordine călugăreşti catolice s-au putut înălţa totuşi destule personalităţi. Un thomas din Aquino nu seamãnã cu un Francisc din Assisi, un Bonaventura cu un François de Salle. Personalitatea creşte şi rodeşte pretutindeni, şi cu cât e mai severã disciplină, cu atât “personalitatea” se defineşte mai precis. Disciplina nu e totuna cu “dictatura”, cum lasã a se înselege ponegritorii Legiunii. Disciplina creşte şi promovează personalităţile – pentru că orice act de ascultare poate fi un act de comandă asupra ta însuti, asupra instinctelor sau anarhiei tale lãuntrrice. Actul de ascultare îţi dã ţie comanda asupra bestiei din tine, asupra vieţii biologice care încearcã sã te menţină în evaziv, în comoditate, în căldicel. Disciplina te întăreşte pe tine, îţi făureşte peronalitatea. De aceea cavalerii medievali şi feudali au fost atât de liberi şi de dârji; pentrru cã juraserã credinţa (fides, trust, treve) unui şef…

   Cred în biruinţa Mişcării Legionare pentru că cred în dragoste. Dragostea singură preface bestia în om, înlocuind instinctele în libertate. Dilige et quod vis fac, spunea Fericitul Augustin: “iubeşte şi fã ce vrei!”. Cel care iubeşte cu adevãrat e liber. Dar dragostea transfigureazã pe om şi libertatea pe care şi-o dobândeşte insul iubind nu va stânjeni pe nimeni, nu va face sã sufere pe nimeni. Legionarii nu sunt numai camarazi, sunt fraţi. Şi este atât de puternic valul de dragoste, încât dacă n-ar fi decât el singur, şi tot ar trebui sã nădăjduim în învierea neamului românesc, adică în biruinţa Mişcării Legionare.

   Cred în destinul neamului nostru; cred în revoluţia creştină a omului nou; cred în libertate, în personalitate şi în dragoste. De aceea cred în biruinţa Mişcării Legionare, într-o Românie mândră şi puternică, într-un stil nou de viaţă, care va transforma în valori spirituale de universală circulaţie bogăţiile sufletului românesc…»[1]

[1] Corneliu Zelea Codreanu, op. cit., apud Buna Vestire, An I, 1937, Decembrie 17, nr. 244, p. 1 – 2, p. 24-25

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook