ERAM TRIST…
Eram trist ca soarele de vară
Ce privea românii cum, pribegi,
Se duceau în țări străine iară
Și-și lăsau în lacrimi pe „moșnegi”…
Și-am privit icoana cu mâhnire
Și-am simțit în inimă un gând:
„Adunați în suflete iubire
Și veți fi ACASĂ în curând”!
Eram trist ca luna-n miez de noapte,
Care vede tineri susurând,
Promițându-și dragoste în șoapte,
Dar apoi se uită prea curând…
Și-am privit icoana cu suspine
Și o voce-n suflet mi-a grăit:
„Fiule, iubește-Mă pe Mine
Și vei fi în veci de veci iubit”!
Eram trist ca mama-nlăcrimată
Ce a dus din nou un trandafir
Înflorit, bobocului de fată
Care-i doarme-acum în cimitir…
Și-am privit icoana cu durere
Și un glas în suflet mi-a vorbit:
„Nu te teme, după Înviere
Nu mai mor acei ce M-au iubit”!
Eram trist ca glia strămoșească
Părăsită de ai săi feciori
Ce-au plecat în lume să trăiască,
Alungați de lupii răpitori…
Și-am privit icoana vorbitoare
Și din nou în suflet mi-a grăit:
„Dintre cei ce-au pribegit sub soare,
I-am ales pe cei ce M-au iubit”!
Preot Sorin Croitoru
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook