Eroina de la Mărășești nu are loc în istoria românilor! Povestea Măriucăi, care în urmă cu 101 de ani și-a dat viața în cea mai mare bătălie din istoria României.

   Vă mai amintiți de fetița care raporta pozițiile dușmanului dintr-un nuc în timpul Primului Război Mondial? Maria Ion Zaharia a fost numele fetiței… generațiile care au făcut primele clase până în 1989 își amintesc despre poveștile scrise de Dumitru Almaș, printre acestea aflându-se și aceasta. Era poate cea mai impresionantă lecție de citire din clasele primare. Măriuca

  Din nefericire autoritățile au decis să elimine din manuale faptele uluitoare ale acestei micuțe eroine. Eroia de la Mărășești „a fost o vrânceancă născută în 1905, în satul Pădureni, nu departe de locul ultimei sale respirații. Faptele și sacrificiul ei sunt relatate pentru prima oară în revista „Frontul Mărășești”, în 1917, sub semnătura lui Dinu Cluceru. Istoricii cred însă că acesta era pseudonimul unui ofițer care știa foarte bine ce se întâmplase cu Măriuca, culegând informații de la soldații aflați, la momentul fatal, în preajma fetiței. Nu este nici pe departe o noutate, Armata Română procedând adesea, chiar în timpul primei Conflagrații Mondiale, la culegerea de informații despre eroismul unor ostași, fapte care aveau menirea, prin publicarea lor, să ridice moralul trupei și să impulsioneze, totodată, întregul popor în susținerea efortului național pentru atingerea idealului suprem, făurirea României Mari.”

Integral pe: Active News


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns