Frunzele sufletului
Numai frunze… peste tot, numai frunze…
cad din cer, pe chipul pământului obosit.
Au adormit florile sau…
poate au plecat în țara luminii
şi au început să cadă-n culori frunzele,
înflorind veşmântul humii,
cu priviri solare, cu priviri de iubire,
cu priviri de verde şi amintire…
Cad frunze! Cad frunze mai curat ca ieri,
să hrănească iubiri,
să cuprindă pământul.
Violet mi-e sufletul…
şi el.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook