„În 30 de ani s-au luat bogățiile, pădurile și acum ni se ia sufletul.” DAN PURIC

Dan Puric

   „Anul centenar a fost foarte bine pregătit de cei care nu iubesc România, nu de cei care o iubesc.  Vă gândiți cumva că cei de acum 100 de ani, care au intrat sub glie, acele sute de mii, au murit pentru redefinirea noastră ca familie sau pentru redefinirea noastră ca stat?  E ciudat că tocmai în Anul Centenarului s-au pus în discuție asemenea probleme. A distruge coerența unui neam face parte din actul de cucerire. N-ați simțit o stare de sugrumare a acestei țări, în ultimii 30 de ani. Etapizat. Nu vi s-a părut absurd că acum 10-15 ani cineva punea o problemă absurdă, problema icoanelor? Asta era problema lui? 

Dacă se îndepărtează de condiția lui creștină, acest popor nu va putea să se înțeleagă pe sine.  De ce să-ți fie frică, ca într-un ocean de proxenetism ce vine de dincolo, să-ți păstrezi această inocență, curățenie morală?  În ultimii 30 de ani s-au făcut sacrilegii cu propria noastră ființă, cât nu s-au făcut în ultimii 2.000 de ani. Cum să mai vibreze tineretul când l-au scos din manuale pe Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Octavian Goga? Când s-a relativizat istoria.  Mai există un I.C. Brătianu să pună la punct un ambasador al Americii sau al Germaniei, ăia cu fețe de pokemon, care au spus că Basarabia e un stat de sine stătător? Avem noi în spațiul politic că nu avem pe cineva care să spună „până aici”? 

După ce ne-au chinuit 1.000 de ani, după ce ne-au ciopârțit în al doilea război, cum de vin asupra noastră… De a reeduca tineretul ăsta să o ia pe culoare greșite? Unde ați mai văzut în istoria unui popor ca un tineret să strige: vrem o țară ca afară, vrem spitale, nu catedrale? Ce vreți mă, o țară plină de spitale de psihiatrie? Sănătatea unui neam este credința lui, acolo e imunitatea. P-ormă vine sănătatea fiziologică. În 30 de ani s-au luat bogățiile, pădurile și acum ni se ia sufletul. Pentru că au nevoie de robi. O țară așa de frumoasă trebuie condusă cu robi, iar robul nu are simțul proprietății. Klaus Iohannis, președintele tuturor românilor? Asta e bună s-o puneți pe burtieră. Acolo merge. Mai suntem pâlcuri de români, crucificați de o populație inconștientă. Cioran a spus că nu e nevoie să fugim după ea, după Cruce, ne-am născut crucificați. Acum ar spune că ne-am crucificat singuri, din interior ne-a ieșit tumora: nu turcii, nu rușii, ci noi ne-am crucificata acum prin indolență, prin indiferență. Ce n-au reușit să facă comuniștii, au făcut ăștia acum. Ne-au făcut frumos, democratic, cu drepturile omului. De ce n-au rigoarea polonezilor, a cehilor, a croaților,a ungurilor? De ce? Miza nu-i atât de mare pe aceste țări ca pe România. România e cea mai frumoasă și bogată țară. Nu-i vedeți cum roiesc deasupra Mării Negre, cu legea off-shore? Si cu Roșia Montană?”
Video aici

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns