10 ianuarie 1475: Bătălia de la Podul Înalt (1475) Cea mai grea înfrângere a TURCILOR din istoria războaielor cu creștinii…

Armata Sfântului Ștefan cel Mare a zdrobit pe 10 ianuarie 1475 corpul expediționar otoman în bătălia de la Podul Înalt, unde aproximativ 40.000 de luptători islamiști conduși de celebrul Suleyman Pașa, au pierit în luptă. Intervenția otomană s-a desfășurat în contextul înscăunării unui domnitor la Târgoviște și refuzul plății tributului de către domnitorul moldovean. Aceasta luptă a fost considerată de izvoarele medievale cea mai faimoasă victorie a românilor împotriva otomanilor. La doar câteva zile după străucita victorie, Ștefan a trimis o scrisoare principilor creștini, în care cerea ajutor în vederea respingerii ripostei otomane inevitabile.

  În urma victoriei repurtate, Ştefan trimite o scrisoare, cu data de 25 ianuarie 1475, mai multor conducători de state din Europa medievală de atunci. Este una din cele mai impresionante scrisori de acest gen, o adevărată pagină de antologie, în care – consemnând victoria ţării sale pe care o consideră ca „o poartă a creştinătăţii” – cerea ajutor militar în eventualitatea unei noi expediţii otomane. Din nefericire, Ştefan a primit numai felicitări şi promisiuni, dar în ceasul marii încleştări care avea să vină nu l-a ajutat nimeni.[1]

În adevăr, în iunie anul următor, însuşi sultanul Mohamed II a pornit în fruntea unei oşti puternice să pedepsească pe domnul moldovean, cu intenţia de a-i ocupa ţara. În cursul lunii iunie Ştefan izbuteşte să înfrângă oştile tătarilor care urmau să se unească cu cele turceşti, fiind nevoiţi să se retragă dincolo de Nistru. Este înfrântă şi avangarda oştilor otomane. Dar cu toate acestea, în ziua decisivă a luptei, la 26 iulie 1476, la Războieni sau Valea Albă, oastea moldoveană a fost înfrântă de superioritatea zdrobitoare a armatei turceşti, care se ridica la aproximativ 150.000 de oameni. Această luptă, memorabilă pentru apărarea pământului străbun a fost consemnată şi în pisania bisericii ridicate de Ştefan după 20 de ani, la Războieni, prin aceste cuvinte înduioşătoare: „S-au ridicat puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate puterile sale răsăritene. şi au venit să prade şi să ia Ţara Moldovei. Şi au ajuns până aici, la locul numit Valea Albă. Iar noi, Ştefan Voievod şi cu fiul nostru Alexandru am ieşit înaintea lor şi am făcut mare război cu ei, în luna iulie 26; şi cu voia lui Dumnezeu au fost înfrânţi creştinii de păgâni. Şi au căzut acolo mulţime mare de ostaşi ai Moldovei.”.[2]

Cu toată înfrângerea suferită, Mahomed nu şi-a văzut gândul împlinit. Ajungând la Suceava, a dat ordin ca oraşul să fie ars; cetatea n-a putut fi însă cucerită, fiind apărată de hatmanul Sendrea cu ostaşii lui. Tot aşa n-au putut fi cucerite nici cetăţile Hotin şi Neamţ. Foamea şi ciuma bântuiau în toată armata turcească. În astfel de condiţii, sultanul a fost nevoit să dea ordin de retragere, fără să-şi fi realizat planul de cucerire a Moldovei.

Cu toată înfrângerea suferită, Mahomed nu şi-a văzut gândul împlinit. Ajungând la Suceava, a dat ordin ca oraşul să fie ars; cetatea n-a putut fi însă cucerită, fiind apărată de hatmanul Sendrea cu ostaşii lui. Tot aşa n-au putut fi cucerite nici cetăţile Hotin şi Neamţ. Foamea şi ciuma bântuiau în toată armata turcească. În astfel de condiţii, sultanul a fost nevoit să dea ordin de retragere, fără să-şi fi realizat planul de cucerire a Moldovei.

Marele cronicar Grigore Ureche spunea că Ştefan, luând domnia se găti de războaie, alegând cei mai buni „hotnogi şi căpitani” care să-i slujească cu înţelepciune. Dar Ştefan cel Mare n-a fost un scornitor de războaie. Niciodată el n-a avut o toană sângeroasă, niciodată el n-a căutat un duşman aşa cum firea lui Vlad Dracul, unui Vlad Ţepeş, al doilea Dracul o dovedea.

Acelaşi cronicar scria despre Ştefan că era un „om nu mare la stat, dar mare la sfat, vărsătoriu de sânge nevinovatu.”[3] „Era acest Ştefan Vodă om nu mare la stat, întreg la minte …, şi lucrul său ştia să-l acopere, şi unde nu cugeta-i acolo-l aflai. La lucruri de războaie meşter; unde era nevoie însuşi se vâra ca văzându-l ai săi să nu înderăpteze. Şi pentru aceia rar războiu de nu biruia. Aşijderea şi unde-l biruiau alţii, nu perdea nădejdea că ştiindu-se căzut jos, se ridică deasupra biruitorului…”[4] Dar figura lui Ştefan nu e zugrăvită pe deplin. În afară de actele sale mari, rămâne de cercetat, în treacăt sufletul lui, caracterul său intim.[5]

 Dacă ar fi trăit în alte vremuri aşa cum spunea Nicolae Iorga, „el ar fi fost un bun păstor de oameni, un împărat cu iubire şi credinţă, ţesând firele de aur ale unor zile paşnice, în mijlocul mulţămirilor ce s-ar fi înălţat de pretutindeni spre bunătatea lui. Dar, bătută de valurile tuturor furtunilor, tare avea nevoie de un paznic adormit. Şi el fu acela, omul viteaz, dar nu crunt, pe care-l urcau pe vremurile.”[6]

Personalitatea excepţională a lui Ştefan a impresionat puternic străinătatea. Contemporanii şi urmaşii au lăsat numeroase mărturii care trădează impresia pe care i-au produs-o acţiunile şi însuşirile remarcabile ale domnului moldovean.[7]

[1] Mircea Pr Prof. Dr. Păcurariu „Sfinți daco-romani și romani”, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pag. 126

[2] Ibidem

[3] Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei,  E.S.P.L.A. Bucureşti 1958, pag. 89

[4] Ibidem

[5] Gheorghe Becescu Silvan,  Ştefan cel Mare,  Ed. „Librăriei Şcoalelor”, C.Sfetea, Bucureşti 1904, pag. 484-485

[6] Nicolae Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare,  Ed. Pentru Literatură, Bucureşti 1966, pag. 63-64

[7] Gh. Duzinchevici, Ştefan cel Mare în epoca sa, Ed. Politică, Bucureşti 1973, pag. 45

• MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici

• Apărăm Credința și Patria. Susținem Monarhia, Familia, Cultura, Tradiția și Viața de la concepție la moartea naturală.

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Presă cu frică de Dumnezeu