Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului! „Este o certitudine întâlnirea Papei cu Patriarhul Daniel”, a precizat Vasile Bănescu.
Cu toată că programul vizitei în România a Papei Francisc nu a fost definitivat, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a confirmat, joi, că Suveranul Pontif va avea o întâlnire cu Patriarhul României. Suveranul Pontif și-a exprimat dorința de a vizita și Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai probabil, pe data de 31 mai, a precizat Vasile Bănescu, menționând că publicul va avea acces la eveniment.
„Este o certitudine întâlnirea Papei cu Patriarhul Daniel. Există deja discuții care se poartă între Episcopia Romano-Catolică și Patriarhie. Biserica Română nu este coorganizator, noi nu avem nicio implicare în organizarea acestei vizite. Vom fi gazdele acestei întâlniri care va avea loc la Palatul Patriarhiei. (…) Da, în data de 31 mai. (…) Asta se va întâmpla într-o singură zi, probabil, în prima zi a vizitei întrucât am înțeles că, ulterior, va pleca din București. (…) Programul vizitei se configurează acum, nu a fost comunicat. Prin martie ni se va comunica și nouă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu. De asemenea „la dorința Papei Francisc de a vizita noua catedrală se va merge acolo unde evident va fi acces public, iar cei doi (n.r – Papa Francisc și Patriarhul Daniel) vor avea un cuvânt, se va rosti rugăciuni, se va cânta. Programul nu e definitivat, dar acestea sunt reperele generale”, a explicat Vasile Bănescu. Până în prezent „nu am primit din partea Bisericii Romano-Catolice numărul oaspeților pe care ei îi pot convoca, dar accesul va fi public și câtă lume va încăpea în Catedrală va intra. Cine nu găsește loc va rămâne afară, vor fi ecrane pe care se va difuza întâlnirea”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook