PĂRINȚI ȘI COPII..
Când o să-și înțeleagă copiii proprii părinți?” a fost o întrebare pusă la o conferință Părintelui Constantin Necula. Sfinția Sa a răspuns: „CÂND O SĂ DEVINĂ ȘI COPIII PĂRINȚI”!
Odată, aducându-și mai mulți părinți copiii la Domnul Iisus ca să-i binecuvânteze, El, arătând cu degetul spre unul dintre copilași, le spunea ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun, până nu veți deveni ca acest copil, nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu”!
Iată așadar că părinții trebuie să devină copii, ca să-L înțeleagă pe Dumnezeu, Părintele ceresc, iar copiii trebuie să devină părinți, ca să-și înțeleagă proprii părinți trupești.. De ce? Pentru că adulților le lipsește în general curăția inimii, iar copiilor le lipsește de obicei înțelepciunea minții. Primii au nevoie de Duhul Sfânt ca să le curățe inimile („Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți.. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule”), iar ceilalți au nevoie de lumina rațiunii, care se câștigă numai prin experiență personală. Cum zice românul din popor, „până nu dai cu capul de pragul de sus, nu îl vezi pe cel de jos”! Dumnezeu să ne ajute să câștigăm cât mai repede curăția sufletească a pruncilor și înțelepciunea minții celor trecuți prin viață. Exact așa cum ne îndemna Sfântul apostol Pavel: „Fraților, să fiți copii, dar nu la minte. La minte fiți desăvârșiți”. Amin
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)
2% din impozitul pe salariu
- Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a activităților EEF, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook