Garguie şi discernământ

  Credinţa nu este virtute fără dragoste şi adevăr. 
Ca urmare, discernământul este esenţial. 
În Noul Testament se revine stăruitor asupra nevoii de cunoaştere, înţelegere, discernământ. 
Am văzut că unii s-au tulburat de garguile Catedralei Notre Dame.
O tulburare fără rost.
Garguile apar încă în primele secole creştine, întâi în pictura creştină, în sculptura miniaturală şi broderie. Atunci când se eliberează arhitectura creştină de persecuţiile păgâne – din secolul al IV-lea încolo – se dezvoltă şi arta monumentală creştină.
Garguile au două înţelesuri fundamentale şi mai multe rosturi materiale.
Ca simbol, în funcţie de garguie, acestea pot să fie:
– balauri sau alte vietăţi fantastice aflate în slujire faţă de Dumnezeu (Psalm 103.27); pe exteriorul bisericilor simbolizau puterea de luptă împotriva răului;
– demoni sau alte creaturi rele; pe exteriorul bisericilor simbolizau faptul că în afara Bisericii stăpâneşte răul (răul unei lumi supusă stricăciunii).
Astfel garguile aveau rostul moral de a aminti de starea de război (duhovnicesc) a lumii şi de răutatea care pândeşte fiecare îndepărtare de Dumnezeu a omului.
Dezvoltarea lor ca elemente sculpturale se datorează şi liniei deosebite a acestei arte în Apus faţă de Răsărit. Acesta din urmă încearcă să iasă din material chiar şi în arta atât de concretă a sculpturii. Ca urmare, se folosesc (în Răsăritul Creştin) mai ales forme de semi-relief – de la gravuri la basoreliefuri – şi puţine elemente tridimensionale, de obicei subsumate unui element larg (stâlp, cruce, turn etc.). În Apus, pe de altă parte, se răspândeşte tot mai mult sculptura tridimensională (mai târziu pe tipar antic renăscut).
Dar dincolo de această deosebire graguiele sunt elemente de artă creştină veche, ale căror rădăcini se ivesc încă din primele desene, picturi şi gravuri (scrijelituri) cu Sfântul Gheorghe şi balaurul.
Deosebirile de esenţă între Catolicism şi Ortodoxie nu ţin de asemenea elemente artistice. Prezenţa frescelor ce înfăţişează Iadul în bisericile ortodoxe NU înseamnă o direcţionare a evlaviei către Iad şi vieţuitorii lui. Prezenţa garguilor în exteriorul bisericilor catolice NU înseamnă o direcţionare a evlaviei către Iad şi vieţuitorii lui. Oricare dintre aceste două „interpretări” este la fel de falsă.

Pace tuturor!