Ce trebuie să ştie femeile care sunt hărţuite la locul de muncă
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2018/11/TG-JIU-41.jpg)
Foto: magazincritic.ro
De multe ori, în cadrul raporturilor de muncă, femeile cad victime abuzurilor de natură sexuală. Fie că sunt săvârşite de către colegi, fie că sunt săvârşite de către superiori, aceste comportamente abuzive sunt pedepsite de către legiuitor, iar femeile care sunt victime ale hărţuirii sexuale, trebuie să ştie că sunt protejate de lege, având posibilitatea de a denunţa comportamentul abuziv al agresorilor. În acest sens, articolul 223 din Codul Penal prevede că „pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.” De asemenea, în ceea ce priveşte modul de sesizare al organelor de cercetare penală, alineatul (2) al articolului 223 din Codul Penal, prevede că „acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate„, însemnând că, pentru ca agresorul să poată fi tras la răspundere, victima hărţuirii sexuale trebuie să depună o plângere la Poliţie împotriva acestuia. Într-o astfel de situaţie, este important de precizat faptul că plângerea prealabilă trebuie formulată la organul de poliţie, în termen de trei luni din ziua săvârşirii faptei infracţionale.
Avocat Cătălin Pleşu
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook