Scrisoare peste timp

Ştefan Doroftei Doimăneanu

*
Te chem

Te chem în noi, iar gândul tău m-aude,
Ascult freamătul lui cum intră în balans,
Confuz, se plimbă pe taste şi pe unde
Şi-ar vrea şi nu, ţinându-mă-n suspans.
Te chem în ruga mea neobosită,
Aştept să te descătuşezi din teamă
Să redevii mireasma mea iubită
Ca să mă scalzi în părul tău de-aramă.
Te chem să te pictez pe suflet tot mereu
Şi-n ochii mei ca zilele de toamnă,
Să te încoronez cu-n arc de curcubeu,
Să ne-nfruptăm din trupuri, fără taină.
Te chem să ne-mpletim destinele-mpreună
Călătorindu-le prin visuri neumblate
Şi nopţi întregi, din orice săptămână,
Flămânzi, sa ne iubim pe săturate.

*
Visul pasager

Nu m-am ascuns şi nu m-a prins uitarea
Sunt răscolit de vraja din mesaje,
Uimit, prin nopţi îţi caut lin cărarea
Şi-aş vrea să intru iarăşi în miraje,
Să văd cocori pe zarea fumurie
Tuşând cărări cu aripi libertine,
Când visul meu, ca frunza ruginie
E pasager în drumul lui spre tine.
Am căutat prin cer câteva gânduri
Ce se plimbau cam forfota pe zori,
Le-am adunat în rime si în rânduri,
Le-a îmbrăcat în straie de ninsori,
Apoi le-am pus pe inima-ţi senină
Ce bate-acum puţin neânţelesă,
Să dea din plin altarelor lumină,
Să fi pe veci ca fulgul, o mireasă.
Să zburzi în legănare şi în voie
Prin ochii mei sălbatici, visători,
În nopţi să te topeşti de bunăvoie,
În răsărit să fim doi zburători,
Să înhămăm nişte căluţi la Urse
Ca să stăbatem visul printre nove,
Luceferii pe ie să ne coase
Doar giuvaieruri cu muluri de ove.

*
Nu ştiu cine eşti

Nu ştiu cine eşti…
Poate eşti frunza
Purtată de vânt
Pe gândul meu
Avid de iubire
Şi cânt,
Sau poate eşti cerul
Ce râde-n lumină
Pe umbra fiorului
Mângâiat de răsărit
Pe retină…
Poate eşti tristeţea
Din flori iritate
De lipsa romanticului
Adormit în petale
Uscate,
Sau poate eşti visul
În taine rătăcit
Reântors din uitare
Şchiopătând prin poveşti,
Zgribulit…
Poate eşti un atom
Alergând în zadar
Prin amintirile
Clipelor ce se-au topit
fără habar,
Sau poate eşti gândul
Evadat din trecut,
Ori oftatul în taină
Din dorul meu
Renăscut…
Nu ştiu cine eşti…
Dar te aşteptam!
Stiam că-ai să vii
Ca un ecou rătăcit,
Să îmi asculţi ţipătul
Lacrimii,
Ca să-mi aduni stelele
Risipite-n eter,
Şi să ne ascundem
În iubire, învăluiţi
În mister!

*
Dans

Dans, dans, dans dans,
O fărâmă de clipă-n suspans,
Răpiri de fecioare-n balans,
Magie divină trimisă-n avans.
Vals, vals, tango, menuet,
Piruete-amețitoare-n duet,
Fantezii excitante-n direct,
Romantismul subtil și perfect.
Rock, rock, rock, rock,
Trupuri întrate în șoc-k,
Plete rebele sub cozoroc-k,
Salturi și țipete-ad-hoc-k.
Disco, pop, latino, de club,
Zbânțuieli ca-n zbor de hulub,
Unduiri, tropăiri, energie-n şurub,
Pară și foc în căderi de hudub!

*
Onestitate

Crâmpeie de lut prin nori se răsfaţă
Zorii se scaldă în boabe de rouă,
Briza zglobie de soare se-agaţă
Şi-alungă de zor, din cer, luna nouă.
Fruntea îmi este de gânduri strivită
Râuri de lavă din suflet ţâşnesc
Vocea îmi cântă de dor, răguşită,
Spre tine în zare, cu ochii pornesc.
Te văd aşezând cuvinte pe rânduri,
Cu iz de iubire, cu lacrimi de vis,
Slova de jar, dezlegată din noduri,
Aleargă în stihuri pe drum redeschis.
Te plimbi prin speranţe în ritm infernal
Şi-ţi râde curajul acum regăsit,
Alergi iar spre tine, prin timpul vernal,
Cu flori, cu parfum şi cu doruri ticsit.
Zâmbesc, admirând focu-n tine stârnit
Din viaţa-mi de piatră ce-n timp locuiesc,
Şi-n jocul iubirii, de versuri scornit,
M-am prins de-o fantasmă puţin nefiresc.
Aş vrea să primesc…, dar nu mai am vrere,
Prin iarna iubirii cu zel aş schia,
Dar eu sunt onest şi-ţi spun cu durere:
Bătrânul, în tânăr nu poţi a-l machia.

*
Orbul

De ceruri stârnit, vântul împrăştie colbul,
Norii se pregătesc pentru un aprig desfid,
Lângă cântecul mării,se aşează el, orbul,
Iar porţile priviri-i în sine se deschid.
Se plimbă prin neantul din viaţa-i absurdă
Şi aude cum inima lui se revarsă,
Neştiind, nevăzănd, dar în tremur de undă,
O aşteaptă pe stânci ca să-i fie mireasă.
Ea vine, îmbrăţişându-l de după grumaz,
Oferindu-i ca daruri numai zâmbet şi flori,
El fără să răstoarne doar un muşchi pe obraz
O soarbe cu privirea-i încărcată-n ninsori.
O priveşte cu gândul, o vede cu mâna,
Din miresme îşi extrage arome visând,
Nu ştie când veselă, îl mângâie luna,
Dar vede freneticul prin pupile curgând.
Zâmbeşte în cuvinte şi-aude acorduri,
Arcuşuri înstelate îi sărută-n viori,
În sufletu-i aspru se deschid noi fiorduri
Ce sapă în malurile din vis, cu splendori.
Doreşte arzând să o sfărâme în braţe,
Să-şi lipească şi buzele de trupul ei cald,
Dar ea se retrage, se desprinde din aţe
Şi-l părăseşte pe orbul cu ochi de smarald.
…………………………………………………………..
Nu vede dar pipăie şi simte şi-aude
Zgomotul lacrimilor ce-i pică pe piatră,
În glasu-i gâtuit de emoţii, se ascunde
Umbra paşilor ei, veştejită în glastră.
Mici scântei se preling pe obrazu-i de ceară,
Se întreabă -de ce oare- la Domnul cel sfânt,
Iară inima lui răscolită şi-amară
Ţipă prin gândurile nerostite-n cuvânt.
Silabele-l ceartă, printre fraze se pierde,
Şi prin albul din vise, şi în negru-i afund,
În poveşti de iubire, e monstrul ce arde,
E o fiară, de care zânele se ascund.
Nenorocu-i obercăie prin viaţa-i zmolită
Agăţat de catargul corăbiei negre,
Şi-n marea în ţăndări de iubire zdrobită,
Înoată în chaos printre vaste tenebre.
…………………………………………………………
Parcă-s orb şi nu văd cum lumina se stinge,
Întunericul se plimbă prin ziua de-apoi,
De abia mai observ că şi vara ne ninge
Cu petale de noapte răsfirate în noi.
Orbit de viitorul din lacrimi amare
Astăzi nu mai văd în amândoi prea departe,
Mi-e sufletul încărcat cu bezna din soare
Şi cu doruri ce curg în dorinţe deşarte.

*
Scrisoare peste timp

Eşti mititică draga mea nepoată
Încă nu ai puterea să discerni
Dar va veni o zi când vei fi aptă
Răul de bine, cu gândul să îl cerni.
Aş vrea să ştii că mi-am dorit o fată
Încă de când mi-am prins inel pe deget,
Băieţi primeam de fiecare dată
Dar eu speram întruna fără preget.
M-am bucurat când ai venit pe lume
Erai un fruct din tinere dorinţe,
Iar visul meu avea acum un nume
Şi gângura fără de preferinţe.
De multe ori m-am tot rugat la ceruri
Să prind şi ziua-n care vei fi mare…
Să-apuc să-ţi spun de viaţă şi de leruri,
Zilnic privesc cu jind în calendare.
Mi-e foarte greu să mai alerg spre zare
Îţi spun acum cât inima nu-mi plânge,
Că viaţa am iubit-o cu ardoare,
Dar timpul meu m-apasă şi mă strânge.
N-am fost un zeu sau prinţul din poveste,
N-am cucerit Ilene Cosânzene,
Dar am călcat pe-aleile celeste
Cu paşi de gând, scriind ceva poeme.
Am navigat prin lume pe o iolă,
M-am răsturnat de multe ori pe unde,
Rămas-am uneori fără busolă
Dar nimeni n-a putut să mă scufunde.
N-am strâns averi nu am avut de unde…
N-am fost un hoţ, nu am iubit minciuna.
Nu am avut de ce a mă ascunde
Şi nu m-a frânt nici vântul nici furtuna.
Când printre demoni hoinăream aiurea
Iar iadul îmi dădea prin nopţi târcoale,
M-am ridicat cu fruntea şi privirea
Şi m-am luptat cu clipele fatale.
Dar eu mă sting încet ireversibil
Nu mai am timp în timpul tău de mâine
Aş vrea să ştii că totul e posibil
Şi-ai să mă vezi prin lacrimi cristaline.
Aşa că-ţi las întreaga mea avere
Un nume, tipărit pe cinci volume
Păstreză-l cu mândrie la vedere
Şi du-l cât mai departe tu prin lume.
Iar tot ce-am scris să-ţi fie-n drum străjerul
Şi versul meu prin visuri să te poarte,
Când vei simţi că-n tine arde cerul
Eu-ţi voi vorbi de dincolo de moarte.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook