Cuiburi

Privirea se ‘ndreaptă spre lumină
Un ram străin şi ‘nalt o primeşte
El urcă urcă demn spre cernit cer
În taină din adânc ceva îi şopteşte

Frunza-i plecată spre loc de odihnă
Pasărea dusă spre-o lume mai caldă
Doar el cuibul neînsuflețit străjuieşte
Amintiri din anotimpuri atingere suavă

O linişte pătrunsă domneşte în toate
Cutia stă sub semnul viu de întrebare
Verdele copilăriei pleacă prin artere
E sărbătoarea naşterii luminii Închinare

22.12.2019
Eugenia Bucur

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook