NOSTALGIE DE IARNĂ
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2018/02/Iarna1.jpg)
magazincritic.ro
de Preot Sorin Croitoru
Am sărbătorit Crăciunul,
Am intrat și-n Noul An,
A trecut și Sfânt’ Vasile
Și Botezul în Iordan..
Domnul a crescut în grabă,
Prea în grabă-aș zice eu,
Nostalgia mă cuprinde,
Că așa-s de felul meu.
Nu mă satur niciodată
De Iisus înfășețel,
Mi-aș dori ca toată iarna
Să Îl văd așa pe El,
Dar Scriptura-L circumcide
Și-L trimite imediat
La Ioan Botezătorul,
Ca să fie botezat..
Sărbătorile de iarnă
Din păcate au trecut,
Dar în suflete și-n inimi
Ne-au lăsat un gust plăcut.
Ne-am simțit copii alături
De Iisus înfășețel,
Domnul a crescut în grabă
Și-am crescut și noi cu El..
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook: