SFINTELE.. SFINȚILOR!
Profitând de o imaginară epidemie provocată pasămite de nuș’ce virus încornorat, puterile iadului s-au dezlănțuit cu forță asupra Sfintei Biserici a lui Hristos, folosindu-și, bineînțeles, slugile cele supuse și râvnitoare. Problema a fost propusă la fel de subtil cum i-a fost propusă problema răstignirii Domnului Hristos lui Pilat: (atunci) „Dacă nu Îl răstignești pe acest infractor nu ești prieten al cezarului”, (acum) „Dacă Îl distribuiți oamenilor nu sunteți prieteni ai sănătății lor”! Vedem că mereu se cere același lucru, răstignirea Domnului, completa Sa eliminare din societate, pe motiv că El, Iisus Hristos, deranjează mereu câte un cezar mai vechi sau mai nou.
Plecând de la această introducere, să încercăm puțin să punem problema în ecuație și să dăm nume necunoscutelor. Va să zică, încercând să semene sămânța fricii și a îndoielii în inimile din ce în ce mai puținilor credincioși practicanți ai Bisericii Ortodoxe, voci cu puțină greutate în spațiul public românesc au început să sugereze că împărtășirea credincioșilor de la Sfântul Potir cu ACEEAȘI linguriță poate fi factor de transmitere a bolilor contagioase. Astfel s-au reluat presiunile mai vechi făcute asupra BOR pentru introducerea, opțională deocamdată, a posibilității ca enoriașii diferitelor parohii să vină de acasă cu lingurița personală la împărtășire. Se pare că, sătul de toate aceste nesfârșite atacuri, Preafericitul Părinte Patriarh a cedat, acceptând sugestiile forțelor contrarii Ortodoxiei. Cu siguranță s-a luat în calcul parcursul istoric al Sfintei Euharistii, care nu a fost „legată” de la începutul Bisericii de administrarea ei cu o linguriță. Timp de aproape o mie de ani Sfânta Împărtășanie s-a dăruit creștinilor în modul în care o primesc astăzi clericii, adică Sfântul Trup în palmele unite, iar Sfântul Sânge fiind sorbit direct din Potir. Cam acestea sunt datele problemei. Acum să le analizăm puțin..
Acceptând schimbarea unei reguli liturgice a Bisericii Ortodoxe care, fără a fi veșnică, durează oricum de peste nouă secole, se creează un precedent periculos. Dacă eliminăm reguli în Biserică la presiunea străzii, ce ne garantează că „strada” nu va pretinde și alte schimbări în cultul nostru bi-milenar?.. Ce ne garantează nouă că nu ni se vor atinge și alte tradiții născute împreună cu credința creștină și legate indisolubil de ea?.. Nu știu de ce, dar de când am aflat de declarația oficială a domnului Bănescu, îmi revin mereu în minte ca un refren de care nu mai pot scăpa cuvintele Mântuitorului nostru: „Nu aruncați mărgăritarele în gura porcilor, nici cele sfinte la câini, ca nu cumva, călcându-le în picioare, să se întoarcă și să vă sfâșie”! Porcii și câinii la care Se referă Domnul nostru nu se mulțumesc niciodată cu puțin. Ei vor să profaneze TOT, iar când vor reuși să facă lucrul acesta, vor vrea să-i sfâșie în bucăți pe cei care le-au oferit pe tavă „cele sfinte”..
Acum să pătrundem și în concretul problemei. După sute de ani în care Sfintele Taine se administraseră în modul inițial amintit mai sus, Biserica s-a hotărât la un moment dat să schimbe procedeul. De ce? Un motiv o fi fost, cu siguranță.. Ba prin vechile hrisoave descoperim mai mult de un motiv. Esența schimbării este concentrată într-un motiv principal: nu toți creștinii au avut întotdeauna atitudinea cuvenită față de Sfintele Taine. Le luau acasă, le risipeau pe jos de multe ori, păstrau o parte, le dădeau ei, de capul lor, celor care aveau oprire de la Sfânta Împărtășanie, ba chiar unii practicau și vrăjitoria cu merindele pentru viața veșnică! Cert este că Biserica „s-a supărat” la un moment dat și a schimbat foaia! „De acum încolo îl vom supraveghea pe fiecare credincios în momentul împărtășirii”! Și s-a trecut la linguriță..
Bine, ați putea răspunde, dar nu s-a cerut eliminarea linguriței, ci doar posibilitatea ca fiecare credincios să aibă propria sa linguriță.. Pare foarte simplu, dar nu este deloc așa! Pătrunzând în cult acest nou obiect liturgic, lingurița, bineînțeles că i s-a atribuit imediat și un simbol duhovnicesc. A fost asociată cleștelui cu care îngerul îi dă un cărbune aprins profetului Isaia ca să-l mănânce, așa cum reiese din vedenia sa din Vechiul Testament. Deci lingurița devine un obiect deosebit de important, obiectul acela care intră în contact direct cu Dumnezeirea, obiectul care participă la drumul Fiului lui Dumnezeu din Sfântului Potir până în gura creștinului! Vi se pare puțin lucru acesta, să Îl atingi pe Dumnezeu?.. Citiți reacția Celui Ce Este atunci când Moise calcă pentru prima dată pe Muntele Horeb: „Moise, scoate încălțămintea din picioarele tale, căci locul pe care calci este sfânt”! Dar oare această linguriță, care îl primește în ea pe Hristos Dumnezeu, de câtă sfințenie se împărtășește?..
Așa stând lucrurile, eu văd o mare eroare în folosirea lingurițelor personale din mai multe motive:
1. Aducându-și fiecare lingurița de acasă, aceasta nu este sfințită, nu este potrivită ca să intre în contact cu Dumnezeu! Sfințirea obiectelor din Sfântul Altar reprezintă o baie a Duhului Sfânt prin care ele trec obligatoriu și se face tocmai din această cauză, anume ca să poată intra în sfera slavei dumnezeiești. Cu ce lingură vrei să vii la mine, cu o lingură de plastic, luată dintr-un set de o sută de bucăți cumpărat la Lidl?.. Sau îți vei descompleta cumva setul de argint pe care îl păstrezi pentru ocaziile excepționale ale vieții tale?.. Mă cam îndoiesc, dar chiar și așa, lingura ta, nesfințita fiind, nu se poate atinge de Trupul lui Hristos!
2. Să presupunem că ți-am sfințit lingura și te-am împărtășit cu ea. Din acest moment, dragul meu, lingura ta a devenit un obiect de cult, un obiect liturgic, știai asta?.. Nu poți să o mai iei acasă, ar fi o profanare. Unde să o duci? Să o arunci în sertar, împreună cu furculițele, și să mănânci apoi ciorbă cu ea, după ce L-a ținut în ea pentru câteva clipe pe Însuși Dumnezeu?.. Nu se poate. Ar trebui ca bisericile să aibă niște dulapuri imense, pline cu lingurițe cu etichete pe ele, ca înaintea fiecărei împărtășiri să poată fi identificate spre a fi folosite fiecare pentru donatorul ei.
3. Un alt impediment împotriva folosirii „linguriței de acasă” este de natură duhovnicească. Sfântul Apostol Pavel ne arată că Euharistia este cea care creează unitatea Bisericii: „O pâine suntem toți, căci toți ne împărtășim dintr-o Pâine”. Acum ce impresie de unitate mai avem, când pentru fiecare credincios am scoate o altă linguriță, sau când fiecare credincios și-ar scoate din șervețel propria linguriță?.. Ce harababură ar fi..
4. Ultima opreliște este de natură practică. Lingurița preotului din Sfântul Potir se introduce mereu în Potir după fiecare folosire. Astfel nu există posibilitatea pierderilor de Sânge Sfânt. La sfârșit preotul o șterge bine și o spală. În tot acest circuit există o grijă deosebită ca nici o picătură, cât de mică, să nu se piardă. Acest lucru nu s-ar mai putea asigura dacă omul ar veni cu lingurița lui de acasă. S-ar profana, batjocori, de nenumărate ori Sângele Domnului Iisus Hristos. Asta vrem?
În încheiere amintesc tuturor acele cuvinte rostite rar și puternic înaintea cuminecării de către preotul slujitor: „Încă cred că acesta este Însuși Sfânt Trupul Tău și acesta este Însuși scump Sângele Tău”! Să ne ajute milostivul Dumnezeu ca să mergem și noi pe calea Sa cea strâmtă, așa cum au umblat moșii și strămoșii noștri, amin!
Preotul Sorin Croitoru de la Mantova (Italia)
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook