FIE ȚIE DUPĂ CUM VOIEȘTI!
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/07/MzArTg2.jpg)
Foto: magazincritic.ro
de Preot Sorin Croitoru
Omule ce nu-ți mai tace fleanca,
De ce cugeți rău, de ce hulești?..
Vrei s-auzi precum cananeanca:
„Fie ție după cum voiești”?
Păi să crezi și tu precum aceea
Că Hristos e Domnul Dumnezeu,
Înțelesu-mi-ai acum ideea,
Om ce-n viață ai cârtit mereu?..
Zici că Dumnezeu din cer nu vede
Că în lume este mult necaz,
Însă omul necăjit mai crede
În Hristos în zilele de azi?..
Cât e bine, toți își văd de treabă,
Lăudându-se că-s foarte „norocoși”,
Însă când necazul vine-n grabă,
Se întorc spre Domnul furioși!..
Unde-i este omului credința
Când cu toate e îmbelșugat?..
Îl apucă dorul și căința
Doar atunci când este un ratat?..
Să-nvățăm acum de la femeia
Despre care-am scris la început:
O credință mare ca aceea
Nici Hristos vreodată n-a văzut!
Mai întâi Iisus se prefăcuse
Că n-o vede, căci e ocupat.
Mai apoi „cățea” El o făcuse,
Dar femeia nu a renunțat!
![](http://www.magazincritic.ro/wp-content/uploads/2017/05/Voroneț10-1000x666.jpg)
Îi dădea cu „Doamne miluiește!”
Orice-i răspundea mereu Hristos,
Până când Stăpânul Se uimește
Și îi zice cu un glas duios:
„O, femeie, mare ți-e credința,
Fie ție după cum voiești!”
Fă și tu cu toată stăruința
Rugăciune până-o să primești,
Iar de nu, te rog din suflet, frate,
Nu-L mai tot huli pe Dumnezeu,
Fiindcă El e milostiv și poate
Să te scoată din necazul greu.
29 februarie 2020
Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!
MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo