+19 martie 1997 | Virgil Maxim, luptătorul pentru învierea neamului său | AUDIO
Foto: fericiticeiprigoniti.net
- „Nouă Dumnezeu ne-a dat răbdare. Voi să cereți să vă dea îndurare.” Virgil Maxim.
Cel mai important pentru mine, dintre noii veniţi, este Virgil Maxim. Este un tânăr prahovean care a fost întemniţat în 1942 şi a rămas în închisoare până în zilele noastre. Tot din această categorie excepţională este şi Nicolaescu, un tânăr muncitor arestat din 1941.
Virgil Maxim este unul din cei mai cunoscuţi deţinuţi din închisori. Este din categoria celor pentru care închisoarea aceasta nesfârşită a devenit mediu de înălţare pe cele mai înalte culmi de trăire religioasă. Valeriu Gafencu, Gheorghe Jimboiu, Anghel Papacioc, Ion Ianolide,Alexandru Virgil Ioanid, Marin Naidim, Virgil Maxim şi mulţi alţii ca ei s-au adâncit atât de mult în trăirea mistică, încât păreau nişte monahi. Dacă ar veni acum libertatea propriu-zisă pentru noi, România ar fi asaltată pe plan spiritual de aceşti tineri de elită care ar porni o ofensivă de regenerare morală a societăţii româneşti. Când va veni însă libertatea în mod real, unii dintre ei vor fi morţi în închisoare, iar alţii vor ieşi din comunism cu resursele vitale epuizate, bătrâni sau pe patul morţii, libertatea fiind pentru ei aproape inutilă. În timp ce un Alexandru Virgil Ioanid va fi cenzurat de însăşi presa pretins democratică şi va muri în anonimat, foştii conducători ai U.T.C.-ului, cu studiile la Moscova, sau fiii lor, vor ajunge în fruntea principalelor instituţii ale statului şi vor fi adulaţi de gloatele cuprinse de un delirium tremens politic greu de înţeles şi calificat.
Virgil Maxim are un program spiritual foarte intens. În plus, este preocupat să-i înlocuiască pe alţi camarazi la muncile din celulă socotite mai grele sau degradante. Prietenia cu Virgil este pentru mine deosebit de benefică pe plan spiritual. El a acumulat în anii de închisoare din timpul lui Antonescu o cultură teologică foarte solidă. Cunoaşte scrierile Sfinţilor Părinţi, cum nu am întâlnit pe nimeni până acum. Ne plimbăm ore în şir pe “stradela principală” a celulei (spaţiul longitudinal dintre paturi, pe axa uşă-fereastră) şi ne adâncim în lumea adevărurilor şi faptelor creştine. Cel mai exact portret al lui Virgil Maxim nu poate fi decât ceea ce am scris în “Cuvânt înainte” la volumul lui de “Poeme isihaste”, publicat după decembrie ’89. Iată câteva fragmente:
“Când l-am cunoscut la închisoarea Gherla, Virgil Maxim executase deja 13 ani de temniţă grea şi mai avea în faţă multă suferinţă de îndurat. Toată tinereţea lui a fost o purtare a crucii pe o Golgotă ce părea fără sfârşit. Celula închisorii a fost pentru el o veritabilă chilie de mânăstire, în care sufletul său, aspirând spre culmi, s-a transfigurat în duhul lui Hristos. Datorită condiţiilor istorice, acest om cu o puternică vocaţie mistică şi teologică a rămas un laic. În alte circumstanţe ar fi devenit cu siguranţă – un mare sacerdot. Puţini sunt astăzi în România cei care să aibă dreptul moral de a vorbi poporului român – şi îndeosebi tineretului – ca acest luptător pentru învierea neamului său. Poezia care se trimite acum publicului românesc este o mărturisire de credinţă, scrisă pe zidurile închisorii cu sângele tinereţii sale. Sufletele tinere, însetate de adevăr şi măreţie, se vor purifica şi ilumina prin ea. Cititorule, când te vei împărtăşi din potirul mistic al acestor poeme ale credinţei, poate vei simţi în adâncul sufletului un impuls tainic de a îngenunchea. Nu te sfii s-o faci, căci poezia lui Virgil Maxim este o rugăciune profundă, rostită pe Golgota unei tinereţi martirizate!”
După aproximativ trei luni, Virgil va fi dus la Bucureşti spre a fi martor în procesul Ţurcanu.
Liviu Brânzaș, Raza din catacombă
„Răul nu se învinge cu rău, din contră. Răul se biruie cu binele moral, câștigând fratele tău înșelat pentru săvârșirea binelui. Prin faptul că răul se folosește de armele păcatului ca să te doboare, ție, creștine, nu-ți este îngăduit să folosești armele lui, ci armele dreptății și adevărurilor sfinte, răspunzând cu bine la rău. „
”Maxim Virgil s-a ridicat cu râvnă spre îndumnezeire şi spre trăire creştină”
Virgil Maxim vorbea puțin, mai mult sugera. Avea energie și probleme ca s-o stăpânească. Năvalnic și pasionat din fire, se voia umil și smerit și pentru asta se lupta cu sine. Nu-i aproba pe cei a căror intransigență se dovedea îngâmfare. Nu încerca să afișeze un anume mod de viață cât o trăire, un exemplu. Purtarea lui sugera că nimic nu justifică ostentația, nici chiar un principiu. (…)
Maxim Virgil, cu o trăire înalt spirituală, exercita asupra noastră a tuturor celor din seria anului 1948, o binefăcătoare înzdrăvenire în duh creştin şi românesc. Ne-am inspirat din ţinuta sa demnă, în momentele noastre critice. De origine, tot prahovean. Era pentru noi un simbol major, un îmbătat de lumină. (…)
Nu mi-a fost dat să stau prea mult de vorbă cu Virgil Maxim care era o personalitate printre noi, arestații de după 15 mai 1948. El ne învăța în special care sunt armele fratelui de cruce în închisoare spre a nu cădea în capcana reeducării sau oricărei alte alterări sufletești.
Ne indica mai ales o stare a conștiinței specifică în fața încercării. Ne arăta prestația sufletească care trebuie să o depunem pentru țelul final al neamului…
Maxim Virgil, la Târgşor fiind adus de la Aiud, a înţeles mai ales să folosească conversaţia în parte cu fiecare. Ca înalt trăitor creştin şi legionar el îndemna la cunoaşterea adevărurilor fundamentale de orientare creştină şi de concepţie legionară. Propaga de fiecare dată ceva sublim pentru setea sau râvna fiecăruia.
Îmi stăruie explicațiile și interpretările sale date jocului de șah scoțând în evidență necesitatea de a găsi cheia problemelor care se pun în acest joc. Impresionant mi-a asemuit cum șahul ne ajută să ne imaginăm mișcarea forțelor malefice care se face spre dominația lumii.
Tot legat de o astfel de interpretare mi-a explicat și ce simbolizează jocul de table.
După cum l-am reținut ceva mai înainte de a ne ocupa fiecare locul de pe prici de la camera de izolare permanentă unde am fost azvârliți, el este fratele de cruce ale cărui lumini sunt de o mare eficacitate. Despre el numai de bine i-am auzit vorbind pe toți ”târgșorenii”.
După mine viaţa lui Virgil Maxim este una eroică. Poate este unic dintre cei de azi îndreptăţit de a vorbi în numele Legiunii. Maxim Virgil s-a ridicat cu râvnă spre Îndumnezeire şi spre trăire creştină. Am citit şi răscitit cu adâncă emoţie volumul publicat intitulat „Nuntaşul Cerului” cuprinzând poeme scrise fără creion şi fără hârtie, create în memorie la închisoare. Ele conţin profunzimi creştine şi înalte valori umane. Lecturând versurile sale îmi dau seama de valoarea inegalabilă a acestui cruciat, ostaş al lui Iisus şi al Legiunii Arhanghelul Mihail.
- Luca Călvărăsan, Istoria în lacrimi. Episodul Târgșor și altele, Vol. II, Editura Bucura, Sibiu, 1998, p. 111, 150, 177-178; mai multe pe: Fericiți cei Prigoniți
- MAGAZIN CRITIC se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa, abonați-vă și contactați-ne: aici
Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook
MAGAZIN CRITIC – ziar de orientare conservatoare. Contează pe ȘTIRI ce contează