Povești cu tâlc din Marele Război (XXXIV). Glorie și cinste Gorjului
Cine oare a adus în vremea Marelui Război mai multă glorie și cinste județului Gorj decât Ecaterina Teodoroiu? Mitul „Eroinei de la Jiu” – comparată deseori cu Ioana D̕Arc, Fecioara din Orleans – dăinuie până în zilele noastre și cu siguranță va dăinui și în secolele care vor urma după noi.
În același timp, nu trebuie neglijați nici ceilalți eroi ai Gorjului. Amintim pe Vasile Craiu, Ioan C. Popilian, Victor D. Popescu, Ștefan Bobancu, Suzeta Hristescu, Nicolae Pătrășcoiu, Ion Neferescu, Ion D. Isac, Paul Panțu, Moș Geică de la Urdari, venerabilul Marin Petrescu, generalul Rasoviceanu și exemplele ar putea continua fără pricină de tăgadă. Tuturor acestora trebuie adăugați și ceilalți ofițeri, grade inferioare și soldații gorjeni care au participat direct la luptele din tranșee, s-au ocupat cu aprovizionare ori au salvat numeroase vieți în spitalele de campanie. Mulți dintre ei și-au dat viața pe câmpul de luptă, alții au fost răniți ori au devenit invalizi de război. Despre toți aceștia foarte puțin și cărțile de istorie amintesc.
Există și o altă categorie de gorjeni care au adus cinste și onoare județului nostru. De regulă, cei mai mulți dintre ei, sunt anonimi (v. povestea noastră anterioară cu eroul recunoscut de la Podul Jiului). Este vorba de cei prinși sub ocupația germano-austro-ungară. Unii au sfârșit împușcați, au existat numeroase femei violate și copii pedepsiți și înfometați. Apoi multe femei au rămas văduve de război și cu mulți copii orfani. Mustesc arhivele de astfel de dovezi. Pentru destoinicia și anonimatul lor, oare cu ei nu ne putem mândri?
În semn de omagiu și recunoștință, în data de 17 Decembrie 1919, Societatea „Ocrotirea Orfanilor de Război” – Filiala Gorj a pornit o campanie de strângere de fonduri în vederea ridicării unui monument, la Vădeni, Ecaterinei Teodoroiu. S-a luat decizia tipăririi și a unei cărți poștale cu chipul Eroinei. Organizatorii credeau cu tărie „că este o cinste și pentru bogat și pentru sărac, ca în casa fiecăruia să se găsească fotografia acestei fecioare pe care să o păstreze ca și pe o icoană sfântă”! Mai mult au trimis primăriilor din județ un număr finit de cărți poștale la prețul de 5 lei bucata.
![](http://www.magazincritic.ro/wp-content/uploads/2015/06/Mărăsești36.jpg)
O astfel de solicitare a primit și Primăria comunei Ionești-Gorj (document identificat și de noi în arhivele gorjene și publicat de curând într-o nouă ediție de documente). Din fericire s-au păstrat și numele acelor oameni de bine care au înțeles importanța momentului și nu au ezitat să sprijine o inițiativă de valoare. Trebuie știut că jumătate din „beneficiul ce va rezulta din plasarea acestor fotografii Cărți Poștale” era donat „fondului din care se dă ajutoare celor 10.000 de orfani de război pe care îi are Gorjul” din Marele Război.
![](https://static.xx.fbcdn.net/images/emoji.php/v9/t99/1.5/16/1f62d.png)
Nota bene! Iată lista cu cele opt persoane din comuna Ionești-Gorj care au achiziționat cărțile poștale cu chipul Eroinei de la Jiu: învățătorii Gheorghe Băloiu și Mitică Dumitrescu, agricultorul Ion Stegărescu, poștașul Ion Harca, Stancu A. Tucă, Ion Dumitrașcu de la Direcția Poștelor, Horațiu Constantinescu de la Direcția P.T.T. București și notarul I.N. Vâlceanu. Glorie și cinste tuturor!
Gabriel Sarcină
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook