Povești cu tâlc din Marele Război (XXXVIII). Zdruță a lu̕ Budiber
Pe numele său adevărat, Gheorghe Găvănescu, edil al comunei Cornești-Gorj, în perioada preinvaziei armatelor Puterilor Centrale. În prima decadă a lunii noiembrie 1916 s-a decis să ia calea băjeniei, refugiindu-se din calea invadatorilor – așa cum au procedat și mulți dintre gorjenii contemporani cu el – deși poate, ca primar, ar fi trebuit să rămână lângă oamenii pe care îi cârmuia! Vremuri tulburi, decizii greu de contestat!!
Până la Filiași a însoțit un grup de nouă codane depărtate și ele din calea agresorilor. Toate erau consătence de ale sale, din localitatea natală Găvănești. Acestea au fost luate sub oblăduire de un anume „vătaf Lecă”, părintele uneia dintre ele. Grupul constituit ad-hoc a urmat un itinerar concret care a avut ca punct de plecare localitatea Găvănești-Gorj. Apoi s-au îndreptat spre Buduhala, de unde s-au deplasat mai departe și au trecut prin Șomănești, Vârț, Roșia, Fărcășești, Valea cu Apă ajungând într-un final la Filiași. Aici, năstrușnicul edil a decis să se despartă de distinșii săi companioni de suferință. Grupul de fete împreună cu protectorul lor au fost „(…) puși într-un trin cu refugiați care mergea la București”.
Zdruță a lu̕ Budiber a refuzat categoric să se urce în acel tren. Motivul, până la Filiași venise însoțit de propriul său cal. Nu l-a lăsat inima să-și abandoneze tovarășul credincios care îl și dusese în spate cea mai mare parte a drumului. Știm despre această istorioară dintr-o mărturisire aparținând Ecaterinei Ion Grama (Rita lu̕ Bălăcean cum i se zicea în acele vremuri de lumea din satul său) – una din cele nouă codane de 15 ani din grupul pribeag. Și mai spunea ceva gorjeanca noastră – intervievată fiind de prof. Gheorghe Găvănescu, cel de la care am preluat și noi o parte din acest material – că „(…) așa călare pe cal a ajuns în Moldova”, teritoriu rămas neocupat de invadatori datorită eroismului Armatei Române și a bravilor și temerarilor ei soldați și ofițeri.
Ne-a impresionat gestul primarului Găvănescu de a nu renunța nici în ruptul capului la tovarășul său de călătorie, chiar dacă acesta era un animal și chiar dacă inamicul călca amenințător pe urmele lor. Mentalitatea țăranului român din perioada interbelică. Din păcate, arareori o mai regăsim și în zilele noastre. Gestul conjudețeanului nostru ne reamintește însă de un alt cuplu nedespărțit om/animal. Este vorba despre generalul Dragalina și tovarășul său pe vecie, câinele Leu (v. povestea noastră cu tâlc din 15 Februarie 2020).
Documentându-ne pentru această poveste ne-am adus aminte cu emoție de primii noștri ani de gimnaziu. Atunci, regretatul prof. Vasile Semenescu – în cadrul lecțiilor de istorie – ne înfățișa cu multă grație legenda lui Alexandru cel Mare și calul său nedespărțit, celebrul Bucefal (în limbaj popular mai este cunoscut și sub denumirea de Ducipal). Am aflat cu uimire că cei doi, cal și călăreț, erau inseparabili. Am mai aflat că în multe bătălii i-a salvat viața stăpânului său, dar și că a fost ucis în India. Ei bine, pe acel loc, întemeietorul Imperiului Macedonean a decis să se construiască un oraș căruia a poruncit să i se dea numele de Bucefalia. Ce de vremuri, ce de oameni!
Gabriel Sarcină
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook