Povești cu tâlc din Marele Război (XLVII). Talismanul biruinței
Muzeul Olteniei / magazincritic.ro
De-a lungul istoriei, mai mulți oameni de seamă au beneficiat de un fel de înger păzitor care le-a stat în preajmă în mai toate demersurile lor. Dacă-l avem în vedere pe regele Arthur ne ducem imediat cu gândul la Excalibur și magul Merlin. Despre spada Joyeuse – creație a fierarului Galas și al cărei prim posesor ar fi fost Carol cel Mare – se spune că „a cucerit Europa de vest”. În spațiul românesc, exemplul cel mai elocvent pare a fi cel al babei Dochia cu cele nouă cojoace ale sale!
Venind în contemporaneitate, de un astfel de talisman al biruinței a beneficiat și Cătălina din neamul Toderoilor de la Vădeni. Cei mai mulți dintre români o știu ca „Eroina de la Jiu”, însă cărțile de istorie au înregistrat-o iremediabil și poate pe nedrept sub denumirea de Ecaterina Teodoroiu. Paradoxal, ea care a fost un talisman al biruinței pentru camarazii săi din Armata Română, la rândul ei a avut nevoie de un talisman! De ce nu?
„În ziua de 16 Octombrie 1916 – așa cum își amintea căpitanul Liviu Teiușanu – dimineața (…) trecând să observ mersul luptelor secției 2 Mitraliere a Regimentului 18 (…) am întâlnit în drum pe domnișoara Teodoroiu cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă o armă, ochirea și punerea baionetei”. Se poate constata că din acest moment eroina noastră nu s-a mai despărțit de propriul ei talisman.
Pe când era rănită pe patul de spital cineva i-a cerut cu dezinvoltură „să dăruiască arma cu care luptase tot timpul” unui „viitor muzeu al războiului sfânt”. Răspunsul a fost năucitor pentru neinspiratul interlocutor:
– „Asta niciodată! Poate după moartea mea. Cu ea am venit de pe plaiurile mele gorjene unde am început luptele și cu ea voi să mor, nu aici printre răniți, ci colo, în fața inamicului. E cea mai dreaptă răsplată ce mi se poate da”.
Au existat voci care au susținut că „înainte de a porni la luptă, Ecaterina a luat arma din cui”. Nimic mai neadevărat. Într-un interviu publicat într-o cunoscută revistă bucureșteană interbelică, o vecină a Toderoilor susținea că „(…) Ecaterina n-avea în perete nici o armă. Arma pe care a luat-o a fost o armă sfântă, ridicată din mâna unui ostaș mort pe câmpul de bătaie”. De fapt era chiar „arma fratelui său, Nicolae, răpus de gloanțele inamice…”. Această luptă este încă o dovadă că talismanul Cătălinei nu era o armă luată din perete, ci din mâna unui erou care se sacrificase pentru realizarea ROMÂNIEI MARI!
Gabriel Sarcină
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook