Am citit pe internet…
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2018/03/Euro-Informatica34.jpg)
Ştim că internetul este o sursă de informaţii ieftină şi rapidă la îndemâna oricui. Ştim că mulţi români utilizează internetul zilnic pentru diferite nevoi. Însă, ştim că majoritatea românilor sunt influenţaţi din punct de vedere al gândirii şi al opiniilor de ceea ce văd sau citesc pe internet. Prea mulţi îşi fac educaţia cu ajutorul internetului! Şi n-ar fi rău dacă ceea ce văd şi citesc le-ar fi într-adevăr folositor şi ar fi şi… real! De multe ori ne auzim rudele, prietenii, vecinii sau colegii de muncă care spun fel şi fel de povestiri fantasmagorice pe care le-au citit pe net. Spre exemplu, auzim oameni care spun: „Lumea e condusă din umbră de masonii”, „masonii sunt bogaţii lumii care vor să distrugă lumea”, „Iluminati sunt foarte periculoşi pentru omenire”, „Bill Gates, Soros şi alţi miliardari americani vor să controleze lumea”, „există o mega conspiraţie mondială împotriva românilor”, „oculta mondială condusă de Iluminati şi de masoni vor să distrugă România”, „oculta mondială doreşte să ne implanteze microcipuri”, etc., etc. Şi îi ascultăm pe cei care ne spun aceste poveşti până îşi termină pledoaria, iar când le adresăm întrebarea „de unde ştii toate astea?”, primim mereu acelaşi răspuns: „am citit pe internet”. Internetul, se pare că a devenit un mare învăţător al maselor şi mult timp de acum încolo o să tot auzim ca argument cuvintele: „am citit pe internet”!
![](http://www.magazincritic.ro/wp-content/uploads/2018/01/Euro-Informatica71-1000x666.jpg)
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook