Povești cu tâlc din Marele Război (LIII). Vrednic este!
Ion Șerb. Manta este unul dintre vrednicii „copii ai Novaciului” și unul dintre temerarii eroi ai Gorjului din Marele Război. Încă dinainte de izbucnirea primei conflagrații mondiale era considerat un „om al munților”. Țintea foarte bine cu pușca, știa să schieze și intra în bârlogul urșilor fără pic de teamă. Toate aceste calități de excepție l-au ajutat și după mobilizarea din 15 August 1916. A fost și în cercul de prieteni ai marelui Dumitru Brezulescu, iar în perioada interbelică a coordonat mai multe expediții ale viitorului prim-ministru Gheorghe Tătărescu, prin Munții Gorjului.
La începutul războiului cel mare a făcut parte din Regimentul 58 Infanterie, pentru ca apoi să fie transferat la Regimentul 2 Dorobanți Vâlcea, începând cu data de 4 August 1917. A fost înaintat la gradul de sergent și a ajuns șef de patrulă, asta și pentru că se infiltra în liniile dușmane cu o dibăcie specifică indienilor din America de Nord. Datorită faptului că „(…) și-a făcut serviciul cu sfințenie aducând ştiri preţioase de la inamic” superiorii săi au fost determinați să-l propună pentru decorare în toamna anului 1917. Ca urmare, pentru vrednicia de care a dat dovadă, i s-au conferit medaliile „Bărbăție și Credință” cu spade cl. a II-a și „Virtutea Militară” cl. a II-a pentru „(…) curajul ce a arătat în mai multe rânduri, fiind cap de patrulă, aducând ştiri preţioase despre duşmani [dar și pentru că] a înlocuit cu multă pricepere pe capul de pluton în lipsă”.
Dintr-un carnet de însemnări al eroului nostru, păstrat cu vrednicie de urmașii săi, aflăm că în luptele de la Jiu, la 1 Septembrie 1916, a fost împușcat în obrazul drept. Va purta această grea povară până în luna mai 1918, atunci când în urma unei intervenții chirurgicale, în Spitalul Militar din Galați, „m-am degajat de acest suvenir fiind greu de a-l purta”.
După lăsarea la vatră era adeseori auzit cum povestea consătenilor, apropiaților sau rudelor sale că a văzut-o pe Cătălina Toderoiu cum a căzut în teribila încleștare de la Mărășești, din fatidica zi de 22 August 1917. De asemenea, le-a mai spus și că în timpul campaniei din 1916-1918 – cel mai probabil tot în bătălia de la Mărășești – „(…) soldații români, în luptele corp la corp, când înfigeau baionetele în nemți aceștia răcneau ca măgarii”!
Ion Șerb. Manta s-a dovedit a fi vrednic nu numai pentru țara sa, ci și pentru familia sa atunci când a pus în aplicare testamentul fratelui său mai mare, Mitrache. Toată viața s-a îngrijit de „moașa Sofia”, văduva de război a fratelui său, rămasă necăsătorită până la moarte. Concomitent a canalizat și resursele financiare testamentare către biserică, școală, copiii buni la învățătură cu resurse materiale reduse, dar și către nevoiașii satului.
Gabriel Sarcină
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook