Despre elocvență

Ați ascultat vreodată
o frunză uscată?
Ascultând-o,
simți verdele,
vezi nevăzutele…
Eu o ascult
în fiecare toamnă
și de fiecare dată,
al treilea ochi
mi se deschide.
Adierea vântului
poate fi
mângâierea unui înger!
Pălăria unei ciuperci
îi poate ține umbră
unei umbre.
Dacă legeni o piatră,
aceasta îți va cânta.
Ați ascultat vreodată
o inimă uscată?
De unde a învățat
să le vorbească
simțurilor?
Povestea mea personală
va deveni una universală?!
Va deveni!
Auditoriul aplaudă!

Lăcrimioara Iva
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook