Ioan-Mircea Popovici-Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr (Adevărul pur)

Din ciclul Nostalgie cu clipă lungă
Ioan-Mircea Popovici, Constanţa

1.
Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr
(Adevărul pur)
mirarea deschide ochiul minții
uimirea ochiul inimii
și împreună
Harul și Darul
duc veșnicia
în acum când
Între cuvintele-colonade, pe urmele Inorogului Alb
În spatele colonadelor, noi ne jucam de-a v-aţi ascunselea
Turnul de tăcere fiind locul perfect pentru a ne ascunde
Alergam călare pe-un băţ de salcâm
Lăsând urme de inorog prin praf şi pe caldarâm
Pe urmele inorogului, acum
Printre amintiri, priviri şi iubiri
Dăm de pasiunile tânărului visător
Care se visa noaptea în zbor
Şi ziua se tot mira şi se întreba:
„Cum de m-am lăsat iarăşi păcălit”

Din turnul meu de tăcere
Coboară o scară-n spirală
Cum era scara de pe Meţianu
De la numărul 3.14
Da, de la numărul Pi
Cu P scris pe piatră
Şi i, care se ţine după mine
Cum mă ţineam eu în magazinul din colţ
De fusta mamei, ca să nu mă pierd
Îmi aruncam ochii în toate părţile
Zăpăcit de forfota oamenilor
Singur, ţinându-mă de fusta unui manechin
Fustă identică cu fusta pe care o purta mama
Şi-am rămas înlemnit de spaimă
Într-o clipă de singurătate
Care mă urmăreşte-n tăcere
Ca o crăpătură-n treptele scării
Făcută de umărul meu
Într-un număr ratat de acrobaţie

Mereu ne stă pe limbă câte un adevăr
Pe care mintea noastră îl ia în răspăr
De-l face praf de stele
Pe care-l ia vântul
Pierzându-l de Cuvântul
Cuvântul Adevărului Pur
Privesc de jur împrejur
Şi găsesc Adevărul Dumnezeiesc
Adevărul pur
Într-un prun, un alun şi-un rotocol de fum

2.
De la mine, toate semnele-s de bine…
(patru pui şi încă un ou… )
Trec căruțe bătrâne pe uliţa mea
La icoane, frunze de nuc şi busuioc
În inimă, jar, vis şi foc
Aruncătura de zaruri e cu noroc
Într-un singur loc
Acolo unde prietenii mă ştiu
Că aş putea să fiu… şi
Chiar sunt acolo penru că
Acolo eşti şi tu…

… O parte din mine-i ocupată de Parcul Rozelor,
De Catedrală, de Piaţa Operei, Piaţa Sf. Gheorghe, Piaţa Mariei,
De Gară, podurile Timişoarei, Corso, Universitatea de Vest
Şi oamenii care se plimbă, se opresc şi vorbesc deşi nu se cunosc…
Ca un cocoş marin/ cu totul altfel decât cocoşul de munte
Mă bucur de multe/ dar cel mai mut mă bucur
Când îngerul dimineţii vine şi trage de mine
Să nu pierd nici o clipă/ din povestea nopţii cu lună plină…


Pe mare se întinde cărarea lunii….
În livadă s-au umplut de rod caişii, merii şi prunii
În lac, în cuibul de lebădă, de ieri sunt patru pui şi încă un ou…
Poate-n dimineaţa aceasta să iasă şi al 5-lea pui….


S-a consumat o noapte cu lună plină…
Şi nostalgie să ajungă întreagă la tine…
De la mine, toate semnele-s de bine…


Dacă plouă, măcar să plouă cu măsură
Cât să se bucure de apă şi pământul
Şi floarea soarelui şi gândul
Că aşa s-au potrivit aşteptările să se coloreze stările
În culorile răsăritului de azi dimineaţă
Şi-n cele ale asfinţitului de acum

3.
Cu gaşca lui Logaritm şi Radical din Minus Unu
(Mi-am ajuns pasiunile din urmă-n visul cu sare)

Din galben de floarea-soarelui poemul şopteşte
Nicăieri mai bine decât la tine-n fereastră,
Un fir roşu de trandafir se uită-n jos, amoros

Cerul, albastru de ultramarin
Multe pălării de floarea soarelui
Prin labirintul tuturor cărărilor vieţii, un fir roşu de trandafir
Şi toate poveştile la un loc, în punctul albastru de pe dunga zării
În care s-au adunat toate clipele lungi, punctul devenind bila rostogolită pe scară
Scară pe care urcă şi coboară oameni cinstiţi şi necinstiţi, îngeri,
sfinţi, prieteni şi câini…

Mi-am ajuns pasiunile din urmă
Prima dintre pasiuni a fost alergatul
Prin tabăra de vară de la Năvodari

Noul meu prieten virtual şi-a ales traseul
De la Trei Papuci la Căpitănie
Cu gaşca lui Logaritm şi Radical din Minus Unu
Tic, tic, tic, despre ultimii nu mai spun nimic
demersul cu fotografiile
începe cu gutuia din octombrie
scara merge ramificat
uneori exista urmăritori
înainte mergători
iubitorii de lebede şi de ciori
s-au adunat la lampa japoneză
în amphiteatrul de piatră
iconarul şi poeţii
pe scena dimineţii cu răsăritul
pictează diezul de pe portativ
cu motiv de culoare din mare
cântecul visului cu sare

4.
la poarta numărul unu din Piaţa Sfântul Gheorghe
(l-am avut vecin pe Bebe Costinas,…)
Aşa suntem şi noi, frate poet ultramarin de arcade pontice
„Plante – în poziția cocoșilor gata să se ia la harță.”
Dar nu o harţă de harţag de fag, ca o toacă făcută din prag
Ci un fel de dans al ideilor care se adună ca o dună de nisip
Pe care vântul în loc să o risipească o adună
Şi-n care nimeresc seminţe mai vechi şi mai noi
Din care ies plantele acelea care se cocoşesc
Într-un dans dumnezeiesc, aşa-mi place mie să cred
Precum credea sutaşul în puterea cuvântului
Aşa cred şi eu în puterea gândului voiajor
Plecat din pridvorul dadaist
Cum pleacă rândunelele să adune noroi
Pentru cuibul lor în care ouăle aşteaptă
Să facă pui, pui, pui… niciodată destul de sătui…
e mult mai simplu să sari de la una la alta
şi să se adune gândurile la poartă, cum le este soarta…
uite că am ajuns şi la poarta numărul unu din Piaţa Sfântul Gheorghe,
pe care-am intrat 5 ani de zile, zi de zi,
pentru că era intrarea-n palatul cu 3 etaje în care
am locuit în perioada studenţiei,
eu fiind arădean căsătorit cu o timişoreancă…
fie ce-o fi… în Timişoara, la etajul trei, l-am avut vecin pe Bebe Costinas,…
dacă ai ocazia să o saluţi pe Tatiana Costinaş, soţia lui Bebe,
cred că s-ar bucura nespus… poate-mi trimiţi
o fotografie pe whatsapp, la numarul 0720175585 cu imagini de acum din
Sfântul Gheorghe şi cu un mesaj…
Ne-am zâmbit într-o clipă doar
Şi ce multe-au venit
Seri trăite din asfinţit
Până la răsărit

5.
Soarele răsare chiar acum…
(din note zburătoare, cântecul)
Amforă ce eşti când gândeşti
la cele sufleteşti
Din toată plaja cu suflet,
tu ai ales ceva mic, infinit de mic
Ceea ce te apropie foarte mult
de vecinătatea cu Infinitul…
La început au fost sârmele goale
Pe care s-au adunat rândunelele şi graurii
Făcând portativul cu notele zburătoare
Spre soare, spre mare, spre depărtare
Curând, portativul a rămas motiv
În care s-au născut
Cântecul, cortina şi tivul
Seară de seară, pe scara interioară
Au venit rândunelele

Cu foarfeca mare de croitor
Tai forme din marea iluzie,
Al amintirilor venite-n valuri
Din aburii ploii de vară
Într-o seară, la o pipă şi-o ţigară
Lipind între ele
O căutare, o aşteptare şi-o tăietură
Dintr-o singură mişcare cu măsură
Cu ochi şi gură
Auzi marea cum cântă?
Cum vrei să auzi dacă nu asculţi
Învaţă să asculţi marea, cerul şi zarea

s-a umplut de puf grădina
de mi-a strănutat albina

plopule, măria ta
cum căzuși tu dintr-o stea

pomule cu frunza-n vânt
unde-i casa lui Cuvânt
să merg să-i găsesc mireasă
cea mai cea și mai aleasă

Chiar de ieri cărarea lunii se pierdea în deal la prunii
Care gârboviţi de rod… lasă prunii în poveste
Că de-aicea mult mai este…
trei amici
pe Stradela Vântului
s-au făcut vecini de răscruce
Vasile
cel mai constant
Poetul
mai oscilant
ca orice holtei
al treilea
„celcarezice”
s-a diversificat
pe teme de echilibru
și complementaritate
un pic mai dificile decât
cele ale radicalului
și ale calului
gând după gând
pâlpâind plăpând, blând
bântuind cotloanele umbrelor
lumina-și deschide cărare
coborâtoare spre mare
pe țărmul cu cărări şi izvoare

doi ani trecuseră peste jumătate de secol
când te-ai oprit la o piatră
după ce-ai cioplit un munte

ce ți-e și cu lumea aceasta
nu mai poate să creadă
şi uită să vadă
rosturile


Stările şi aşteptările au atins zările
Da, da, daaaaaaaaa
Soarele răsare chiar acum…
Un rotocol de fum din pipa mea
Lângă ceaşca de cafea
Se aşează pe capul personajului cu papagal…

Ne apropiem de cetatea lui Ghiorghiţă
Maya Mică şi Maya Mare intră într-o neliniştită bucurie
Care ţine clipa-n aşteptare de îmbrăţişare
Semn de iubire şi de împlinire
Copleşit de aşteptare/ Visul meu o ia spre mare/ Pe-o cărare cântătoare/ Printre flori, ierburi înalte care sprijină cerul/ Cu tot misterul/ Cu greieri, cu pescaruşi şi cu licurici/ Lebede, pescari, câini şi hoinari…/Dacă-mi scrii de bucurie/ Fă din floarea soarelui/ Nostalgia dorului/ Dacă taci, tăcerea-i grea/ Că-i căzută dintr-o stea/ Şi răneşte englezeşte/ Doamne fereşte de aşa rană/ Cu ghiare şi blană/ De pe la arcadele pontice/ Dinspre mare/ Se aude o chemare…/ Spune tu/ Că ştii mai bine/ Ce chemare se mai ţine/ După tine, după mine/ După visele aldine/ Care vara-s foarte fine/ Precum pânza de păianjen/ De pe spatele icoanei/ Care cântă-n glasul Ioanei…/ Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!

a trecut iconarul Cinstitei Treimi
oprindu-și căruța la poarta cu minuni
a copiilor mei
minune mare au strigat cei din jur
în ecou, șoapte de vânt
câte-un Cuvânt
plin de lumina dragostei

Constanţa, luni, 27 julie, 2020

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook