Un îndemn către studenții la drept, proaspăt absolvenți și avocați.
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2017/05/Iasi13.jpg)
Avem nevoie de avocați care să se specializeze în ,,Dreptul de a fi Român”, în apărarea libertății de expresie și faptă românească. Un astfel de avocat va fi cu siguranță, în curând, după ce va trece cu bine de toate examenele, prietenul meu Silvian-Emanuel Man, liderul Ligii Studenților Iași, care în urmă cu o lună mi-a făcut Întâmpinarea pentru Curtea de Apel Mureș.
![](https://scontent.ftsr1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/120300466_177640123929527_4480862881092210452_n.jpg?_nc_cat=108&_nc_sid=8bfeb9&_nc_eui2=AeGNNmAYWbwIhe9iwImsq77K3AzAX5mirBHcDMBfmaKsEXMURudupndry4I5d6oWu_UwL9hi1hmp-SgRRQZ3XjRV&_nc_ohc=gCyBdezU3mQAX9hT0Om&_nc_ht=scontent.ftsr1-1.fna&oh=08c5927b0a274cb5c98dc2710caa148e&oe=5F960BCC)
Chiar doamna avocat Marina-Ioana Alexandru care mă reprezintă în acest proces al Libertății de a fi Român, mi-a spus că textul Întâmpinării a fost alcătuit într-un mod profesionist, Marina, cu multă experiență în domeniu, care face în toate procesele privitoare la drepturi si libertăți, inclusiv la cele actuale, o muncă imensă, prevăzându-i lui Silvian o carieră strălucită. Așadar, preconizez că în România va fi din ce în ce mai greu să vorbești, să scrii si să acționezi românește. Botnița nu se pune doar la propriu pe gură ci și mai grav, pe conștiințe, idealuri, pe o întreagă luptă. Avem nevoie de avocați din ”zona” noastră, care să înțeleagă și să simtă Linia Națională și să o coroboreze în fața instanțelor cu termeni juridici, căci dacă bați la ușa unuia din afară, oricât de bun ar fi profesional, se va uita la tine ca la un extraterestru, nu va înțelege nimic și nu va vrea sau nu va fi capabil să te reprezinte în fața unei instanțe. Așadar, dragi studenți la Drept sau avocați, specializați-vă și puneți pe ușa cabinetelor voastre de avocatură plăcuța următoare: Avocat pentru Dreptul de a fi Român. În acea ușă se vor auzi din ce în ce mai multe bătăi, căci lupta continuă! Baftă la examenele următoare Silvian, căci după aceea vor urma altele, cele mai grele, dar Dumnezeu te va ajuta! Te îmbrățișez cu mare drag, cu toată dragostea mea românească!
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook