Parlamentul European cere plafonarea subvențiilor din agricultură la cel mult 100.000 de euro. Ministerul Agriculturii susține că plafonarea rămâne la latitudinea Guvernului
![](https://magazincritic.ro/wp-content/uploads/2016/12/Parlamentul-UE1.jpg)
Parlamentul European (PE) a dezbătut, săptămâna trecută, un subiect foarte important, anume reforma Politicii Agricole Comune (PAC), deciziile adoptate de eurodeputați urmând să se aplice inclusiv agriculturii din România, începând din 2023, informează R3Media.
Parlamentul European (PE) a anunțat, vineri, printr-un comunicat de presă, că după zile de negocieri s-a ajuns la un acord în privința PAC.
Dincolo de cunoscuta preocuparea pentru climă și mediu, precum și pentru respectarea normelor privind bunăstarea animalelor, eurodeputații impun unele măsuri radicale, cum ar fi plafonarea subvențiilor la cel mult 100.000 de euro.
Plafonarea plăților directe din agricultură
„Eurodeputații au votat pentru reducerea progresivă a plăților anuale directe de peste 60.000 euro acordate fermierilor și pentru plafonarea acestora la 100 000 euro. Totuși, înainte de a se aplica această reducere, fermierii ar putea avea posibilitatea să deducă din suma totală 50% din salariile legate de agricultură. Cel puțin 6% din plățile naționale directe ar trebui folosite pentru a sprijini fermele mici și medii. Dacă însă statul membru folosește în acest scop peste 12% din alocarea sa financiară, plafonarea ar trebui să devină voluntară, spun deputații.
Statele membre ale Uniunii ar putea să folosească cel puțin 4% din bugetele lor destinate plăților directe pentru a sprijini tinerii fermieri. S-ar putea acorda un sprijin suplimentar din fondurile pentru dezvoltare rurală, caz în care s-ar putea acorda prioritate investițiilor făcute de tinerii fermieri, spun eurodeputații”, se arată în comunicatul transmis de PE. Integral aici.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook