Se redeschid piețele! Camera Deputaților a adoptat un amendament privind continuarea activității în pieţe, bâlciuri și talciocuri, în perioada stării de alertă

București

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, amendamentul PSD potrivit căruia, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de distanţare socială şi protecţie sanitară, informează Agerpres.

„Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile, aşa cum sunt definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară”, prevede textul adoptat.

Principalele prevederi ale Ordonanţei de urgenţă 78/2019 adoptate se referă la „prelungirea termenului de la care devine obligatorie aplicarea amenajamentului pastoral”, suspendarea aplicării în anul 2020 a Legii nr. 509/2006, amânarea intrării în vigoare a Legii nr.133/2019, abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a taxa pe valoarea adăugată.

Astfel, textul adoptat prevede că „în vederea accesării fondurilor europene aferente plăţilor pe suprafaţă, utilizatorii de pajişti, persoane fizice şi juridice, în calitate de proprietari şi/sau deţinători legali ai dreptului de utilizare a terenului, au obligaţia ca anual să asigure încărcătura minimă de 0,3 UVM/ha, în oricare din zilele perioadei de păşunat, ori cosirea cel puţin o dată pe an a vegetaţiei. Începând cu data de 1 ianuarie 2022 este obligatorie aplicarea amenajamentului”. Integral aici.


AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, imagine: Marian Vlăduț, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Traian Arsenescu, editor: Mihai Simionescu)


Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de facebook

Lasă un răspuns